Preşedintele Sergio Mattarella: Italia are nevoie de mai mult timp pentru formarea unui nou guvern

Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella.
Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella. (Wikipedia)

După două zile în care preşedintele italian a purtat convorbiri cu liderii politici cheie în încercarea de a forma majoritatea pentru o nouă alianţă, Sergio Mattarella a cerut mai mult timp.

Criza politică a Italiei a fost generată după ce premierul Giuseppe Conte şi-a dat demisia marţi 20 august, dizolvând guvernul de coaliţie format de Liga Nordului, de extremă dreapta, condus de Matteo Salvini şi mişcarea Cinque Stelle condusă de Luigi di Maio.

Demisia lui Conte a fost la rândul ei declanşată de intenţia lui Salvini de a introduce o moţiune de cenzură împotriva guvernului, pentru a-i determina căderea şi a-l forţa pe preşedintele italian să ceară alegeri anticipate.

După alegerile europarlamentare de anul acesta, popularitatea Ligii Nordului a crescut semnificativ, lucru care l-a făcut pe Salvini să creadă că în eventualitatea unor alegeri anticipate ar putea obţine 37% din voturile naţionale pentru partidul său Liga Nordului, după cum au estimat sondajele de opinie din ultima perioadă.

Dar planul lui Salvini a fost sabotat de Partidul Democrat, care, în ciuda aversiunii faţă de mişcarea Cinque Stelle, a decis să formeze o coaliţie cu aceasta pentru a stăvili avântul lui Salvini.

Italia se aştepta ca Mattarella să facă un anunţ cu privire la un nou guvern joi seară. Dar preşedintele italian a precizat că va continua consultările până marţea viitoare.

Anterior, Salvini ceruse alegeri anticipate după o întâlnire cu Mattarella, argumentând că Italia nu îşi poate permite să piardă timpul cu un „guvern care se ceartă”.

După ce Partidul Democrat a anunţat intenţia de a forma o coaliţie cu Cinque Stelle weekendul trecut, Salvini a schimbat placa şi a sugerat că ia în considerare o nouă alianţă cu Cinque Stelle dacă mişcarea de stânga ar agrea un „buget curajos”.

„Dacă vor să pună din nou ţara în mişcare, suntem gata să facem acest lucru fără prejudecăţi, fără să privim înapoi”, a spus Salvini, autorul actualei crize politice italiene.

Anterior, liderul Forza Italia, Silvio Berlusconi, a cerut alegeri noi în Italia dacă nu poate fi formată o coaliţie de centru-dreapta şi a spus că o coaliţie între Mişcarea Cinque Stele şi Partidul Democrat - propusă de fostul premier Matteo Renzi - ar fi o trădare a alegătorilor italieni.

Mattarella s-a întâlnit cu Salvini şi Silvio Berlusconi în urma unei convorbiri avute cu liderul Partidului Democrat, Nicola Zingaretti, şi cu Luigi di Maio, liderul mişcării Cinque Stelle.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe