Cultivarea memoriei colective: Experimentul Piteşti la cea de-a 16 ediţie

"Experimentul Piteşti - Reeducarea prin Tortură" PERT 16 a continuat scoaterea la lumină a celui mai diabolic experiment comunist - reeducarea prin tortură de la Piteşti.
Geamul cu zăbrele al unei celule din închisoarea de la Piteşti
Geamul cu zăbrele al unei celule din închisoarea de la Piteşti (Epoch Times România)

Simpozionul "Experimentul Piteşti - Reeducarea prin Tortură" (PERT), început la 6 decembrie 2001 - la 52 de ani de la punerea în aplicare la Piteşti a celor mai diabolice metode de tortură fizică şi psihică asupra tinerilor români naţionalişti, şi-a terminat duminică, 2 octombrie, lucrările celei de-a 16 ediţii.

Chiar de la începutul Simpozionului din 2001, s-a subliniat că PERT îşi propunea scoaterea la lumină a unei perioade tulburi, îngrozitoare, din istoria poporului român de sub dominaţia dictaturii comunismului, astfel încât atrocităţile comise de comunism şi comunişti să fie cunoscute de generaţiile tinere - la adevărata lor dimensiune - şi, prin cultivarea memoriei colective, să se evite repetarea lor în oricare colţ al lumii.

Prin dezbaterile care au avut loc, simpozionul şi-a propus să prezinte atât aspecte ale criminalului experiment de “reeducare prin tortură” cât şi evoluţia ulterioară, sub comunism şi post-comunism, a victimelor experimentului. Ca de fiecare dată, simpozionul a avut două secţiuni: o secţiune legată de Experimentul Piteşti şi o secţiune suplimentară care a reunit diverse teme legate de perioada dictaturii comuniste.

Şi, ca în fiecare an, lucrările simpozionului au adus un pios omagiu celor care, prin curajul lor, s-au opus bolşevizării forţate a României, a provinciilor Basarabiei şi Bucovinei de Nord ocupate de armatele ruseşti şi pierderii identităţii naţionale.

Comunismul: tortura devenea politică de stat

Românii au dovedit puţine afinităţi pentru comunism şi au fost singurii europeni care i s-au opus organizat, cu arma în mână, din 1949 până în 1958.

Imixtiunea agresivă a Uniunii Sovietice în România a condus la comunizarea ţării, la pierderea drepturilor omului şi la instaurarea "terorii roşii" ce a culminat cu practicarea experimentului de "reeducare prin tortură".

Dar, la momentul respectiv, întreaga Românie era transformată într-un lagăr uriaş de deţinuţi politic. Se înfiinţaseră numeroase centre de represiune care aveau drept scop eliminarea celor care se opuneau în vreun fel dictaturii proletare. Vizate erau în special clasa politică interbelică, elitele intelectualităţii, ţărănimii şi clasei muncitoare.

"Cel mai cumplit aspect al experimentului represiv, aplicat de fostul lider comunist Alexandru Nicolschi, mi se pare conversia constantă a formelor de tortură fizică de o brutalitate bestială, în formă de tortură psihică, morală, de un sadism diabolic. Această conversie punea în joc sentimentul de disperare la cei torturaţi, împingându-i spre o percepţie linear-repetitivă a timpului care nu mai avea altă deschidere decât tortura reluată la nesfârşit", spune fostul dizident comunist, Doina Cornea.

Sălbăticia maximă a ororilor a avut loc în puşcăria din Piteşti între anii 1949-1952. Aici s-a experimentat pentru prima dată cea mai draconică metodă de tortură numită "reeducare" la acea vreme şi care a rămas în istorie ca Experimentul (Fenomenul) criminal Piteşti. Alexandr Soljenitîn, fost deţinut politic în Uniunea Sovietică, aprecia că tratamentul din penitenciarul de la Piteşti a fost "cea mai oribilă barbarie a lumii contemporane".

Pe harta României apăruseră peste o sută de puşcării, lagăre de muncă, centre de domiciliu forţat şi pseudo-spitale de psihiatrie, care serveau epurărilor politice. Cele mai cunoscute centre de lichidare fizică şi psihică a deţinuţilor politic au fost Aiud, Gherla, Sighet, Piteşti şi canalul Morţii - canalul Dunăre - Marea Neagră.

Potrivit unei estimări academice, între 1948 şi 1964, România a operat peste 130 de închisori politice şi lagăre; alte estimări indică peste 200. În aceste lagăre organizate erau închişi 600.000 de deţinuţi politici. Dacă acestui număr i se adaugă deportaţii şi deţinuţii politici din perioada 1964-1989, numărul ajunge la 780.000 de persoane (pentru perioada 1948-1989).

Peste o sută de mii de români au fost exterminaţi în cadrul experimentului social de implementare a teoriei marxiste.

Conform altor estimări ştiinţifice, în perioada cumulativă (1948-1989), peste 2 milioane de persoane au fost victime ale sistemului comunist românesc, deţinuţi din motive politice în închisori, lagăre de muncă, centre de deportare sau facilităţi psihiatrice (pentru mai multe informaţii, consultaţi Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste în România, ultimul Raport, Bucureşti, 2006, pag. 160-161).

În acţiunea de respingere a comunismului "acest cancer care a afectat major peste o jumătate de secol fiinţa naţională a poporului român" rezistenţa personalităţilor din toate domeniile culturii române a constituit unul din cele mai grele tributuri plătite de poporul român împotriva bolşevizării ţării.

***

Scurt istoric

După 23 august 1944, când România a trecut de partea Aliaţilor, sute de mii de militari sovietici au ocupat ţara, timp de 14 ani. La 6 martie 1945, Stalin, prin trimisul său special Vîşinski, a impus României un guvern comunist condus de Petru Groza, chiar dacă Partidul Comunist Român avea mai puţin de o mie de membri.

Represiunea dictată de la Kremlin a început prin arestarea ofiţerilor din Armata Română care au luptat împotriva Uniunii Sovietice pentru eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord, provincii ocupate de Armata Roşie în anul 1940.

La 30.12.1947, comuniştii au forţat abdicarea Regelui Mihai, ultimul obstacol anticomunist.

Pentru bolşevizarea României, s-a introdus cenzura şi sistemul sovietic de învăţământ, limba rusă obligatorie, scoaterea religiei şi reducerea drastică a limbilor de circulaţie internaţională. Mii de consilieri sovietici hotărau în principalele instituţii şi întreprinderi aplicând întocmai cele 45 de directive ale documentului secret K-AA/CC113, indicaţia NK/003/47 emis de NKVD.

În închisorile din România s-au aplicat cele mai barbare metode de tortură şi s-au comis cele mai oribile crime. Una dintre metodele cele mai barbare de sfărâmare a conştiinţei umane a început pe 6 decembrie 1949 la închisoarea din Piteşti, unde majoritatea covârşitoare a deţinuţilor politici erau studenţi şi elevi, animaţi de un spirit patriotic anti-comunist.

Aşa numita “Reeducare prin tortură” cunoscută sub numele de “Experimentul sau Fenomenul Piteşti”, (aplicată pentru prima dată de pedagogul sovietic Makarenko în Uniunea Sovietică pe deţinuţi de drept comun) a constat în recrutarea unor deţinuţi politic, ei înşişi în prealabil torturaţi, cărora li se promitea eliberarea şi încadrarea cu grade în securitatea română, în schimbul smulgerii de la ceilalţi deţinuţi politic a tuturor informaţiilor ce nu fuseseră mărturisite în anchete.

În acest scop ei aplicau metode oribile de tortură non-stop, greu de imaginat care adesea, au condus la exterminarea fizică, dar mai ales psihică, a multor deţinuţi. Toate acţiunile de tortură fizică şi psihică au fost iniţiate şi coordonate de generalul Alexandru Nicolski (n. Boris Grunberg, 2 iunie 1915), adjunctul Securităţii Române şi spion sovietic. Torţionar şef la Piteşti a fost infamul Eugen Ţurcanu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Opinii