„Demonul simplificării” - un film despre Hans Bergel, scriitorul care a înfruntat comunismul întreaga sa viaţă

Aproape necunoscut în oraşul în care s-a născut, numele lui Hans Bergel este, în literatura universală, sinonim cu cel al intelectualului de marcă, al literaturii de înaltă ţinută din ultima jumătate de veac.
Scriitorul sas Hans Bergel, a primit titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Râşnov, în 2009
Scriitorul sas Hans Bergel, a primit titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Râşnov, în 2009 (newsbv.ro)

«Filmul “Demonul simplificării” (56 minute), o producţie TVR2 în seria “Reconstituiri” (2007), abordează un moment dramatic din biografia lui Hans Bergel, scriitor de limbă germană din România care a trecut de mai multe ori prin închisoare şi a suferit pentru ceea ce a scris.

Parabola folosită în nuvela sa "Principele şi bardul" critica cenzura din sistemul comunist. Bergel a fost judecat în 1959, împreună cu patru scriitori germani, de Tribunalul Militar din Braşov şi condamnat la 15 ani de detenţie. Unul dintre prietenii lui studenţi l-a trădat şi la proces a devenit martor al acuzării. Întunericul sufletului omenesc este insondabil... Filmul pune faţă în faţă două mărturii: ale victimei şi ale prietenului trădător.

Subiectul atinge astfel o temă substanţială a existenţei umane: nevoia de adevăr. Reconstituit chiar şi după 70 de ani. » (Lucia Hossu-Longin, 2016)

Hans Bergel avea 19 ani în 1944, când România a fost ocupată de hoardele sovietice. Locuia în Sibiu, unde existau o mulţime de şcoli germane. Fiind sportiv, schior de performanţă, avea prieteni buni nu numai din minoritatea germană, ci şi din cluburile sportive româneşti ale oraşului. În decurs de trei ani, tânărul Hans Bergel a dus acte, provizii, informaţii luptătorilor din munţii Sebeşului, ofiţerilor din Armata Regală Română, care refuzaseră să lupte de partea Armatei Roşii şi stăteau ascunşi în păduri. Fiind un căţărător şi un schior pasionat, se numără printre cunoscătorii Carpaţilor Meridionali. În toată iarna '45 – '46 a îndeplinit misiuni grele, riscante, luând legătura cu „nesupuşii” din văile Munţilor Făgăraş.

Iată ce declara Hans Bergel în legătură cu această experienţă: «Pentru mine a fost decisiv în această perioadă, faptul că am cunoscut oameni dispuşi să plătească cel mai mare preţ pentru libertate; niciodată până în acel moment nu întâlnisem asemenea oameni. Problema lor nu era de natură militară, ci morală. Atât timp cât existăm – spuneau ei – şi oamenii din ţară ştiu acest lucru, ei şi naţiunea mai au demnitate. Ceea ce facem nu este lipsit de sens: transmitem tuturor un semnal în sensul păstrării curajului şi speranţei într-o ţară tiranizată.» (Hans Bergel, ''Literatură şi rezistenţă'')

„Sunt liber, chiar dacă mă pui în lanţuri”

În aprilie 1959, a fost arestat pentru a treia oară. Manuscrisele confiscate s-au pierdut. Tribunalul militar l-a condamnat la 15 ani de muncă silnică şi la 5 ani de pierdere a drepturilor cetăţeneşti. E vorba de celebrul proces al „grupului de scriitori germani“, încheiat la 15 septembrie 1959. A fost condamnat pentru nuvela istorică „Prinţul şi bardul“, pe care o scrisese cu 12 ani în urmă. Poate că nimeni n-ar fi remarcat o scriere veche, dacă n-ar fi fost a doua oară trădat de un prieten. Acesta a arătat Securităţii că nuvela are un dublu sens, din care unul ostil comunismului. „Era un text pe care îl scrisesem în urma primului şoc pe care îl trăisem faţă de lumea comunistă de după război, cînd aveam 20 de ani. El reprezintă revolta unui tânăr care, mai mult intuitiv, a prevăzut ce vremuri se apropie. Bardul îi spune prinţului: «Sunt liber, chiar dacă mă pui în lanţuri». Deşi era vorba de secolul XVII, în spatele figurilor istorice se ascundea situaţia de atunci din România.“

Istoricul literar Dr. Motzan a numit nuvela care l-a băgat pe Bergel în puşcărie „singurul document de rezistenţă al literaturii germane din România comunistă“. „Trădătorul, care a vândut Securităţii un şir întreg de persoane, trăieşte azi în România şi este cetăţean de vază. El a fost martorul principal al acuzării“, precizează Bergel, fără însă a dezvălui numele trădătorului.

În cei cinci ani de detenţie, a trecut prin 18 temniţe: minele de plumb de la Baia Sprie, fortul Făgăraş, închisoarea de tranzit Codlea, „malmezonul“ din Bucureşti, închisoarea militară din Timişoara, închisorile Securităţii de la Arad, Curtici şi Braşov, lagărele de muncă forţată Răchitoasa şi de pe insula dunăreană Strâmba, fortul subteran nr.13 Jilava. Şi încă multe altele.

Până în 1964, a avut domiciliu forţat în Bărăgan, unde l-a cunoscut şi pe Corneliu Coposu. A fost eliberat în acelaşi an, în contextul amnistiei generale a deţinuţilor politic, şi s-a angajat ca muzician la orchestra din Braşov. A depus cerere de emigrare în Republica Federală Germania, soţia şi copiii primiseră deja paşapoartele. Lui, însă, i s-a interzis să părăsească România.

Salvat de un laureat al Premiului Nobel

„Am mai stat în ţară pînă în 1968. Au fost patru ani negri, soţia şi copiii au dus-o foarte greu în Germania. Atunci m-am adresat printr-o scrisoare plină de disperare lui Gunter Grass, pe care i-am transmis-o clandestin, şi cu ajutorul lui am reuşit să ies din România“, îşi aminteşte braşoveanul. Norocul lui a venit de la acest mare scriitor german, laureatul de mai târziu al Premiului Nobel, care a intervenit pe lângă Willy Brandt, ministrul german de externe de atunci. După ce a emigrat, n-au mai ţinut legătura. În Germania, şi-a regăsit familia stabilită la Gröbenzell, lângă München. Dar a găsit şi multă dezamăgire. Chiar când a ajuns în München, în martie 1968, studenţii de la Universitate erau în stradă făcând propagandă comunistă, pledând pentru stilul socialist de viaţă. „Să văd că tineri de 20 de ani vorbesc de comunism într-un stat ca Germania Federală de atunci, în primul rând bogat, în al doilea rând democratic, pentru mine a fost un şoc“, spune Bergel.

„Păstraţi această bogăţie!”

Şi astăzi, la 91 de ani, sasul Hans Bergel vorbeşte o română impecabilă şi este ataşat în continuare de Braşov şi România. De altfel, tot ceea ce a scris, adică 30 de cărţi, de la nuvele, schiţe, eseuri şi romane, la versuri şi articole politice, toate fac referinţă la locurile natale, la universul spiritual şi imaginar al românilor şi al saşilor de la noi. „Românitatea, aşa cum s-a conturat şi s-a cristalizat de-a lungul vremii, de la arta populară până la cea modernă, de la muzica cultă şi până la literatură şi filosofie, pentru mine reprezintă una din formele europene de afirmare, de care duce lipsă structural conceptul cultural european. Păstraţi această bogăţie! Într-o lume isterizată şi superficializată de posibilităţile tehnice, pericolul pierderii acestei comori culturale de neînlocuit este foarte mare. Întreaga mea viaţă voi purta în mine cântecele şi dansurile, graiurile, lacrimile şi râsul, istoria şi chipurile poporului român, chiar dacă nu mai trăiesc în mijlocul lui“, mărturiseşte Bergel, scriitorul din Germania al românilor de pretutindeni.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Cultură