Liiceanu: Din nefericire pentru el, Dragnea şi-a greşit epoca. Trebuia să fie în floarea vârstei sub Dej sau Ceauşescu

Liviu Dragnea trebuia să fie în floarea vârstei sub Gheorghiu-Dej sau măcar sub Ceauşescu pentru a-şi putea manifesta în voie vocaţia lui satrapică, consideră Gabriel Liiceanu, adăugnând însă că, dacă ar găsi culoarul liber, preşedintele PSD s-ar purta, respectând scara, ca Putin sau Erdogan.
Gabriei Liiceanu
Gabriei Liiceanu (Epoch Times România)

Dacă liderul suprem al PSD Liviu Dragnea are apetituri de tiran şi e dispus să facă orice ca să-şi salveze pielea, atunci trebuie spus că, din nefericire pentru el, şi-a greşit epoca, s-a născut prea târziu. Vocaţia lui satrapică s-a manifestat într-un moment nepropice şi acum, săracul, trebuie să se descurce încurcându-se printre iţele democraţiei, a remarcat filozoful Gabriel Liiceanu, în articolul "Să-i ţinem sub lupă. Dialogul meu cu Ramona Ursu" publicat în Contributors.

Întrebat de jurnalista Ramona Ursu ce crede că este diferit între protestele recente şi momentele Revoluţiei, aşa cum le-a trăit el, din punctul de vedere al determinării oamenilor că pot schimba radical ceva în bine, Liiceanu a replicat:

"Aşa cum n-are nici un rost să-l comparăm pe Dragnea cu Ceauşescu (în comunism se trăia în teroare, deci într-o societate în care secretarul general al partidului unic putea face tot ce-i trecea prin cap – putea aresta, tortura, ucide), tot aşa nu are rost să apropiem, prin comparaţie forţată, decembrie 1989 de ceea ce se întâmplă azi. Oamenii care au ieşit atunci în Piaţa Operei la Timişoara sau în Piaţa Universităţii la Bucureşti au avut în faţă nu jandarmi cărora li se ofereau flori pe care aceştia, plini de curtoazie, le ofereau la rândul lor doamnelor manifestante, ci trupe de soldaţi cu puştile încărcate care primiseră ordin „să tragă la picioare” şi tancuri care, în drumul lor, zdrobeau trupuri. Acolo se striga, cu puştile îndreptate de la câţiva metri asupra ta, „vom muri şi vom fi liberi” şi acolo au murit împuşcaţi, strigând asta, oameni în floarea vârstei. Acolo, prin diversiunea creată de Iliescu şi ai lui, au fost împuşcaţi, ca „terorişti”, oameni nevinovaţi sau trupe asupra cărora se trimiteau alte trupe. Acolo aveai balaurul în faţa şi pe el îl înfruntai.

Distanţa dintre cele două momente istorice e distanţa dintre sloganul Pieţei Universităţii din decembrie 1989, „vom muri şi vom fi liberi”, şi cel actual, al Pieţei Victoriei, „rezist”. Ambele sunt magnifice. Într-unul era viaţa care îşi redobândea preţul prin moarte. Tinerii care au inventat acel slogan au descoperit, în genialitatea şi în disperarea lor, cel mai solemn adevăr al vieţii. Şi anume că viaţa fără libertate e mai prejos ca moartea. Doar când în joc e libertatea, moartea devine superioară vieţii. Dincoace, în „rezist”, e hotărârea fermă de a nu pierde preţul vieţii deja dobândit. În primul slogan era sublimul disperării împinse la limită, în cel de-acum este dobândirea conştiinţei care a invadat vertical spaţiul vieţii publice.

Dacă Dragnea are apetituri de tiran şi e dispus să facă orice ca să-şi salveze pielea, atunci trebuie spus că, din nefericire pentru el, şi-a greşit epoca. S-a născut prea târziu. Trebuia să fie în floarea vârstei sub Gheorghiu-Dej sau măcar sub Ceauşescu. Aşa, născându-se cu întârziere, vocaţia lui satrapică s-a manifestat într-un moment nepropice şi, acum, săracul, trebuie să se descurce încurcându-se printre iţele democraţiei. Sigur, dacă ar găsi culoarul liber, s-ar purta, respectând scara, ca Putin sau Erdogan. Să sperăm că acest culoar n-o să apară în istoria noastră.

Apoi să nu uităm că un individ ca Iliescu, într-o Românie care nu făcea parte din UE şi nici din NATO, îşi putea face de cap oricum. Astăzi, deşi, articulaţiile Europei scârţâie, nu mai suntem chiar singuri pe lume. Asta înseamnă că oamenii care ies azi în stradă ies să apere, cum spuneam, ceea ce este al lor şi care e ameninţat să le fie luat cu japca. Atunci, în 1989, era de recucerit ceva ce fusese furat prin ocupaţie în urmă cu câteva decenii: libertatea. Sentimentul eliberării a ţâşnit, după patru decenii de teroare, în direct dialog cu moartea."

Pentru a citi integral articolul intraţi aici.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne