Torturati si tortionari

Toma Arnăuţoiu
Toma Arnăuţoiu (arhivă)

Moto:

"Este ora 2 noaptea; cel putin fac apel sa fiu amanat pe maine; sunt in a 24-a zi in care noptile ma scol din jumatate in jumatate de ora, suferind de lombosciatica pe un pat de ciment cu saltea subtire" (Ion Mihalache, declaratie consemnata in timpul anchetei din 6 august 1947; Dosar nr. 4001, vol.3, pag.131,-A.SRI).

In vara anului 1949 au inceput arestarile celor implicati sau numai banuiti ca ar fi fost implicati in organizarea si activitatea propriu-zisa a grupului de rezistenta de la Nucsoara, condus de Toma Arnautoiu. Inchisoarea din Pitesti a fost unul din locurile unde Securitatea a efectuat anchetarea arestatilor adusi din satele de pe valea Raului Doamnei. Destinul lor dramatic i-a ferit, totusi, de incercarea cumplita a "reeducarii". Cornel Dragoi, unul dintre primii arestati din Nucsoara, spune in marturia cuprinsa in cartea Povestea Elisabetei Rizea din Nucsoara (Humanitas, Bucuresti, 1993, pag.125): "(…) procesul s-a judecat in ziua cand implineam 24 de ani, la 20 decembrie 1950. Am stat in preventie, nejudecat, un an si jumatate. A avut Dumnezeu grija de mine si m-a scapat de «reeducarea» de la Pitesti."

Probabil, documentele despre "reeducare", marturiile celor care au suferit acest experiment diabolic, ca si unele documente ale Securitatii sunt cele mai revelatoare in ceea ce priveste metodele violente care erau folosite in anchete. Violenta in anchetele Securitatii este descrisa in toate marturiile celor anchetati in perioada comunista, de la forma ei cea mai "inofensiva", violenta verbala, pana la aspectele patologice ale batailor si torturilor.

Documentele oficiale ascund cu grija aceste lucruri, sub fraze care declara legalitatea actiunilor Securitatii sau ale Militiei. In cercetarile pe care le-am facut, intr-unul din dosarele arestatilor si condamnatilor in procesul grupului de rezistenta de la Nucsoara am gasit un document (D.11251, vol.1, F. D. A. SRI) care, in mod surprinzator, vorbeste despre torturarea anchetatilor. Este un document al Directiei Regionale a Securitatii Poporului Pitesti, din16 mai 1950, cu numarul 16/21967, semnat de col. de Securitate M. Nedelcu si de lt. maj. de Securitate N. Ionescu, adresat Directiei Generale a Securitatii Poporului, lt.col. Petrescu. Cei doi semnatari, probabil in urma unui conflict de interese, urmaresc prin aceasta informare sa-l reclame superiorilor pe maiorul Alimanescu, proaspatul venit in Serviciul de Securitate Muscel ca sa lucreze "in problema bandelor". Actiunile sale, desi sunt semnalate de aceasta data ca nereguli si abuzuri, se inscriu perfect in linia comportamentului ofiterilor de Securitate. Dincolo de mesajul direct si banal al unei reclamatii, aceasta sesizare este o succesiune de imagini de cosmar, care zugravesc fara ocolisuri teroarea pe care Securitatea a exercitat-o asupra oamenilor din Nucsoara si satele invecinate.

"Maiorul Alimanescu, se spune in informare, a intarit posturile de Militie din Tiganesti si Priboieni cu lt. maj. Ghita si plt. maj. Amuzea, veniti de la Bucuresti, dar dupa 3 zile i-a "retras" pe acestia la postul de Militie din Nucsoara, lasand la Tiganesti, pe informatorul sau, Iorgu Nicolae, originar din Leordeni - Muscel, pe care l-a prezentat organelor de Securitate si de Militie, drept lt. maj. de Militie. Informatorul Iorgu Nicolae, in calitatea ce i s-a atribuit de tov. maior Alimanescu, a condus pe baza de informatii eronate sau sub influenta rudelor sale, o serie de actiuni nesanatoase, arestari si maltratari, asupra diferitelor persoane care nu aveau nimic comun cu legionarul Stanescu Constantin pe care il urmareau."

Suferintele si toate urmarile arestarilor, pe care le-au indurat oamenii maltratati din cauza informatiilor rauvoitoare sau mincinoase, nu mai sunt consemnate. Documentul care il incrimineaza pe maiorul Alimanescu vorbeste, in continuare, despre refuzul acestuia de a urma sfaturile date de cpt. Carnu "asupra modului cum trebuie dusa actiunea informativa", "demonstrand ca a mai condus asemenea actiuni". "(…) A intreprins actiune asupra unor elemente din regiunea Nucsoara, dupa informatii neverificate, si a ajuns la brutalizarea lor si anume: Lemnaru Vasile (...), Tefeleu Nicolae, Toma Malureanu, vicepresedintele Comitetului Provizoriu al com. Nucsoara si altii, fara a obtine rezultate in legatura cu banda. Cei de mai sus au fost trasi la grinda cu funia, legati cu mainile la spate, dupa care au fost trimisi in munte dupa banditi".

Pentru a nu ne imagina ca aceasta metoda de tortura era aplicata numai de maiorul Alimanescu, sa ne reamintim ce povesteste, in cartea mai sus mentionata, Elisabeta Rizea referitor la felul in care a fost anchetata de capitanul de Securitate Carnu: "Cand m-a batut cel mai rau Carnu, m-a dus la Militie intr-o camera (…) si a tras Carnu un scaun langa masa, m-a legat cu mainile la spate dupa spatar (…), dupa aia a suit scaunul pe un alt scaun (…) si a urcat scaunele pe masa si mi-a legat coada acolo sus in carlig (…). Cand m-a urcat de tot acolo, mi-a dat drumul la coada, mi-a dezlegat parul si m-a lasat numa-n maini. Si mi-a fost frica (…), si stam si tipam si spuneam, domnule, impuscati-ma, taiati-mi capu, scoteti-mi ochii, taiati-mi limba, nu stiu de ei, nu ma intrebati ca nu stiu. Nu ma chinuiti, nu ma lasati fara maini, mai bine impuscati-ma!"

Documentul continua cu descrierea unei scene si mai zguduitoare prin ferocitatea ei: "A fost ridicata - se spune - fata fugarului Jubleanu Titu, in etate de 17 ani, aceasta a fost batuta, mai mult, i s-a dat foc in partea de jos a corpului, astfel copilul fiind nevoit sa spuna diferite minciuni, la care a revenit spunand ca nu-i adevarat ci a spus numai minciuni de frica."

Intr-o scurta paranteza, trebuie mentionat faptul ca familia Jubleanu a fost distrusa de actiunile Securitatii. Nu numai Matilda Jubleanu a fost anchetata, precum am vazut, ci si Verona Popescu, sora ei, care in urma uneia dintre anchete a pierdut o sarcina in luna mare. Maria Jubleanu, sotia lui Titu Jubleanu, care si-a urmat sotul fugar, a fost impuscata in 1952, intr-o confruntare cu trupele de Securitate. Constantin, fiul cel mai mare al lui Titu si al Mariei Jubleanu, a fost impuscat la 20 mai 1958, cand ultimii supravietuitori ai grupului Arnautoiu au fost tradati si arestati. Cel mai mic copil al lor, Ion, a ramas de la varsta de 1 an in grija surorilor sale, din momentul in care parintii lui au plecat pe munte, pentru a nu fi arestati.

Intre actiunile Securitatii de a strange date folositoare prinderii membrilor grupului, documentul relateaza felul cum a fost arestat si anchetat Ioan Florea zis Carlan, locuitor din com. Bradet, de catre subordonatul maiorului Alimanescu, plt. maj. Amuzea: "(…) in urma unor informatii (plt. Amuzea n.n.) a ridicat pe locuitorul Ioan Florea zis Carlan, care a recunoscut ca asta vara (in) 1949 a gazduit pe sotia fugarului Jubleanu Titu si fiind batut si dupa ce a fost tras cu funia la grinda a spus ca stie locul si ca ii duce la bordeiul banditilor, mentionand ca stie de la Iancu Sandoiu (…). Acestea din urma s-au intamplat in ziua de 7 mai 1950." In document se relateaza faptul ca, in noaptea de 7 spre 8 mai, Ioan Florea a fost din nou anchetat. La aceasta ancheta au participat si "tov. sef al Serviciului de Securitate Muscel, care s-a deplasat la Bradet cu inca 6 tovarasi, printre care si Comandantul Militiei Muscel capitan(ul) Stoleru." "In noaptea de 7-8 mai a.c. Florea zis Carlan a precizat si organelor de Securitate ca Iancu Sandoiu stie precis de adapostul bandei, iar lui i-a descris locul unde sunt ascunsi. (…) I s-a propus tov. maior Alimanescu sa ia intai pe Iancu Sandoiu care era pe raul Valsan (…) sa confirme cele spuse de Carlan. Nu a acceptat si a dispus sa se deplaseze numai cu Ioan Florea si s-a cerut ajutor Directiei regionale si au plecat 12 tovarasi. In dimineata zilei de 8 mai 1950, orele 2.30 s-a urcat la munte un efectiv de 35 tovarasi." Din componenta expeditiei pornita sa-i captureze pe "banditi"…, a lipsit doar "Comandantul Militiei Muscel tov. cpt. Stoleru", care, constata cu simt critic semnatarii informarii, "s-a eschivat, spunand ca are de lucru la birou".

Minutiozitatea cu care semnatarii documentului au dorit sa descrie actiunile nereusite ale maiorului Alimanescu ne permite sa aflam starea in care se afla Ioan Florea dupa anchetele din ziua si noaptea de 7 mai 1950.

"In drum tov. maior Alimanescu a imbracat informatorul cu un trenci al sau de Militie si sapca in cap, dandu-i si doua incarcatoare de pistol mitraliera in mana, iar informatorul a spus sa i le bage in buzunar intrucat in mana nu le poate duce fiindca vinele erau sucite si umflate." Maltratat in anchete, dupa 8 ore de drum pe muntele Ghitu, Ioan Florea va pune capat chinurilor sale printr-un act disperat: "Pe la orele 10.30 ajungand in varful muntelui Ghitu pe partea de sud spre satul Corbeni Arges, informatorul (cum este numit Florea Carlan) s-a ridicat de langa tov. care il avea in raza si din mijlocul celorlalti, a mascat ca isi face necesitatile si fiind imbracat in uniforma nu a atras atentia tovarasilor crezand ca este militian. La un moment dat informatorul si-a dat drumul intr-o prapastie in munte jos. S-a facut potera imediat dar nu a fost gasit". Documentul prezentat confirma marturiile care descriu metodele violente de care a facut permanent uz Securitatea in toate activitatile ei, care uneori au atins comportamentul patologic.

Citite cu atentie, si documente care nu dezvaluie direct aceste lucruri au indicii asupra faptului ca anchetele se desfasurau sub presiune psihica si fizica. Numarul de ore ale unei anchete, consemnate de multe ori in procesele verbale de ancheta, scrise chiar de catre anchetator, sunt, in opinia mea, un astfel de indiciu. Am facut o statistica a duratei anchetelor celor 17 persoane cercetate in primul lot al grupului Arnautoiu, folosind doar procesele verbale in care era indicat numarul orelor de ancheta. Cel mai mare numar de anchete l-a avut Toma Arnautoiu, 42 la numar, intre care 21 au durat intre 3 si 6 ore, 11 intre 6 si 10 ore si una intre 10 si 15 ore. In 5 procese verbale nu a fost consemnata durata anchetelor. Petre Arnautoiu a avut 11 anchete care au durat intre 10 si 15 ore, din cele 37 la care a fost supus. La 11 anchete nu a fost consemnata durata. Maria Plop a avut 3 anchete care au durat intre 10 si 15 ore. Desigur, cei trei amintiti mai sus au fost considerati de Securitate principalii "vinovati", oamenii cei mai implicati in miscarea de rezistenta de la Nucsoara.

Am putea crede ca de aceea au avut parte de anchete atat de multe si de

lungi. Dar au fost anchetati, pentru a recunoaste vini imaginate de Securitate, oameni care nu au avut nici o implicare directa in rezistenta, numai pentru ca, data fiind pozitia lor sociala de dinaintea instaurarii comunismului si a refuzului de a colabora cu noua oranduire, erau considerati "dusmani ai clasei muncitoare". Un exemplu, din randul cazurilor descoperite in dosarul 1238, este Pavel Paul, in 1958 in varsta de 70 de ani, de profesie "lucrator zilier" , fost mosier. Anchetatorul Micutelu Constantin a incercat zadarnic sa-l determine pe Pavel Paul sa recunoasca acuzatiile ce i se aduc. Acesta a refuzat net. Textele proceselor verbale de ancheta, scrise de mana, nu depasesc 2 pagini fiecare. In ele, anchetatorul Micutelu consemneaza refuzul ferm al anchetatului, dar si faptul ca anchetele au durat 5 si respectiv 3 ore. La sfarsitul anchetelor, Pavel Paul (licentiat in Drept) reusea cu greu sa semneze procesele verbale de ancheta, mana nesigura si tremuratoare gasind anevoie conturul literelor.

Ne intrebam cu indreptatire, privind aceste semnaturi, asemanatoare unor fragmente de oscilograma: ce i s-a intamplat lui Pavel Paul in decursul orelor acestor anchete, in afara celor cateva minute folosite de anchetator pentru a scrie 2 pagini de proces verbal?

Desigur, cercetarea atenta a documentelor, coroborata cu marturiile celor ce au trecut prin diferitele modalitati de anchete ale Securitatii, ar duce la concluziile cele mai pertinente. Ar duce la afirmarea argumentata a adevarului despre activitatea institutiei numita Securitate, care in perioada comunista, pentru a mentine la putere un regim despotic, a traumatizat psihic si fizic cateva generatii de oameni. Din pacate, dupa caderea comunismului, initiativele de a spune astfel de adevaruri au ramas singulare, izolate si adesea boicotate de autoritati, de aceasta data in numele libertatii de opinie.

In ceea ce priveste grupul de la Nucsoara, s-a scris dupa 1989 o intreaga literatura, in care marturiile dramatice sau documentele descriau ceea ce a insemnat lupta de rezistenta si cum s-a facut reprimarea ei. S-a publicat in paralel si o "literatura" ce continea opinii identice cu cele ale Securitatii anilor ‘50, promovata de ziarele Romania Mare, Totusi iubirea, Europa, Lumea Magazin. Nici autoritatile statului nu au avut intotdeauna opinii diferite de cele mentionate mai sus. In anul 1991 "Comisia pentru cercetare a abuzurilor", condusa atunci de un fost detinut politic, s-a grabit sa apere interesele unor detinatori de terenuri din Nucsoara, aflati in conflict cu proprietarii de drept, conflict generat de aparitia Legii Fondului Funciar. "Comisia 14", cum era cunoscuta, a emis un document (inregistrat la Parlamentul Romaniei cu numarul 2478/III 1991), adresat prefecturii Arges si primariei Nucsoara, in care se impunea revizuirea dosarelor celor ce beneficiaza de Decretul-Lege nr.118/1990, in vederea inlaturarii de la aplicarea legii a "persoanelor condamnate pentru infractiuni contra umanitatii sau care s-au dovedit ca au desfasurat o activitate fascista". Opinia comisiei parlamentare de anchetare a abuzurilor era, in 1991, mai radicala decat cea a judecatorilor din 1959, care nu au calificat in acest mod faptele condamnatilor miscarii de la Nucsoara. Nici in fata justitiei, oamenii de la Nucsoara nu au gasit intotdeauna intelegere, unele recursuri in anulare fiind respinse, se pare, cu motivatia incalcarii legilor in vigoare in anii ’50. Si exemplele de mai sus sunt o forma de tortura: tortura morala, aplicata memoriei celor care au murit impotrivindu-se comunismului, supravietuitorilor condamnarilor, dar, in aceeasi masura, aplicata principiilor pe care acestia le-au aparat si pentru care au fost condamnati. In anii care au trecut de la caderea comunismului nu a fost niciodata "momentul potrivit" pentru a avea o opinie clara despre ce a insemnat comunismul si intregul angrenaj care l-a mentinut la putere. "Optiunile" au fost mereu altele.

Iar mesajul politic al actualului partid de guvernamant, dat la scurt timp dupa preluarea puterii, de a uita trecutul si a privi spre viitor, de un cinism fara echivoc, nu ne poate indreptati sa speram ca va fi exprimata in viitorul apropiat o opinie oficiala clara despre aceasta perioada a istoriei noastre recente. Totusi adevarurile trebuie spuse, chiar daca energia si perseverenta celor ce doresc sa faca acest lucru sunt greu puse la incercare de lipsa de interes si inertie. Simpozionul la care participam este inca o dovada ca, daca exista vointa, adevarul se poate spune.

------------

(fiica lui Toma Arnautoiu), absolventa a sectiei de vioara a Conservatorului din Bucuresti. In prezent este conferentiar universitar la Universitatea de Muzica din Bucuresti. A sustinut concerte si recitaluri in tara si strainatate. La Simpozioanele de la Sighet a prezentat comunicari despre lupta de rezistenta din Fagaras (grupurile de la Nucsoara si Dragoslavele) si detentia lui Ion Mihalache, comunicari publicate in: "Analele Sighet", ziarul Romania libera, revista "22" . A publicat cartea de documente Toma Arnautoiu - grupul de la Nucsoara, Editura Vremea, Bucuresti, 1997, lucrare premiata cu "Premiul pentru carte de documente" la Salonul National de Carte - Constanta, 1998.

Ioana-Raluca Voicu-Arnautoiu

Comunicare prezentata la Simpozionul International "Fenomenul Pitesti - reeducarea prin tortura", Pitesti, 6-8 decembrie 2001

(sursa originala Memoria, Revista gandirii arestate)

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Opinii