Încep seminariile despre cea mai mare ruşine a României - "Fenomenul Piteşti"

Geamul cu zăbrele al unei celule din închisoarea de la Piteşti
Geamul cu zăbrele al unei celule din închisoarea de la Piteşti (Epoch Times România)

Marţi, 23 iulie, a avut loc deschiderea celei de-a doua ediţii a Şcolii de vară “Fenomenul Piteşti”, în sala mare a Consiliului Judeţean Argeş din Piteşti, la care au participat reprezentanţii organizatorilor, foşti deţinuţi politici trecuţi prin închisoarea Piteşti, precum şi studenţii selectaţi pentru a participa la cursurile Şcolii de Vară, care vor continua până vineri, când va avea loc o vizită la închisoarea Jilava – Fortul 13.

Evenimentul a fost urmat de o vizită la sediul fostei închisori din Piteşti şi de o lansare a cărţii „Eu sunt scribul… Amintiri şi poezii din închisoare”, scrisă de fostul deţinut politic şi supravieţuitor al experimentului Piteşti, Mihai Buracu, în prezenţa fiicei acestuia, Mihaela Ciobotea.

Experimentul Piteşti

Ceea ce s-a întâmplat în penitenciarul Piteşti, în intervalul 1949-1951, întrece orice imaginaţie. A fost probabil cel mai crunt experiment din România comunistă.

Aşa-zisa ”reeducare” a fost prima oară aplicată în închisoarea din Suceava, iar în scurt timp conceptul a fost introdus şi la Piteşti şi în continuare la Gherla. Încercările de ”reeducare”, efectuate sub tutela autorităţilor comuniste, sunt cunoscute sub denumirea de ”Experimentul Piteşti” sau ”Fenomenul Piteşti”.

Experimentul avea ca obiectiv ”reeducarea totală” a deţinuţilor politici, majoritatea lor fiind studenţi, membrii în grupări interzise de comunism, ca Partidul Naţional Ţărănesc şi Partidul Naţional Liberal, precum şi cei inspiraţi de Garda de Fier.

Obiectivul ”Experimentului Piteşti” era transformarea victimelor în călăi, tortura fiind doar un mijloc pentru atingerea obiectivului şi nu un scop în sine. De fapt, adevăratul scop al experimentului era spălare pe creier a victimelor până în punctul în care aceştia renunţau la convingerile politice şi religioase şi în final se atingea punctul completei obedienţe.

Se crede că ”Experimentul Piteşti” este cel mai mare şi mai intensiv program de spălare a creierului, prin schingiuiri, din tot blocul comunist răsăritean. Se estimează că au fost aproximativ 5.000 de victime.

”Reeducarea” cuprindea pedepse psihologice, de obicei umilire, precum şi tortură fizică. Alături de bătăile groaznice la care erau supuşi în mod regulat, deţinuţii erau obligaţi şi să se tortureze reciproc. Aceştia trebuiau să asiste la sesiuni de instruire politică, în care erau abordate subiecte de genul materialismului dialectic şi istoria Partidului Comunist (Bolşevic) al Uniunii Sovietice de I. V. Stalin. Sesiunile erau dese ori însoţite de abuzuri fizice.

În prima fază deţinuţii erau supuşi unui interogatoriu, în care era utilizată tortura pentru a-i determina pe aceştia să dezvăluie detalii intime din viaţa privată - procesul purta numele de ”demascarea externă”. A doua etapă a procesului era denumită ”demascarea internă” şi presupunea aflarea numelor celor care se purtau mai puţin brutal sau oarecum mai îngăduitor cu ei. A treia etapă, ”demascare morală publică”, avea ca esenţă umilirea deţinuţilor care erau obligaţi să denunţe toate convingerile, ideile şi valorile personale.

Mulţi deţinuţi şi-au găsit sfârşitul în închisoarea de la Piteşti în urma schingiuirilor la care au fost supuşi, deşi numărul exact al acestora rămânând încă necunoscut.

Memorialul de la Sighet

Poate nu întâmplător, Şcoala de vară “Fenomenul Piteşti” a început la mai puţin de o săptămână de la terminarea pe 16 iulie a Şcolii de Vară de la Sighet. Astfel, au fost marcate două decenii de existenţă a "Memorialului Victimelor Comunismului şi Rezistenţei" la Sighet, prin reuninea a numeroşi istorici, deţinuţi politici şi peste 150 de foşti cursanţi ai Şcolii de Vară de la Sighet.

Din toate închisorile regimului comunist, cele mai cunoscute sunt cea de la Piteşti, din cauza teribilului experiment ce avea să poarte numele „fenomenul Piteşti” şi cea de la Sighet, în care au fost închişi personalităţi importante ale culturii româneşti interbelice şi unde aveau să moară, printre mulţi alţii, Iuliu Maniu, Gheorghe I. Brătianu şi Constantin Argetoianu.

”Atunci când justiţia nu reuşeşte să fie o formă de memorie, memoria singură poate fi o formă de justiţie”, spunea Ana Blandiana, preşedinta Fundaţiei Academia Civică. Fraza ei a fost inscripţionată în Memorial de la Sighetu Marmaţiei, acolo unde s-a aflat una dintre cele mai cumplite închisori comuniste.

Pentru ca Istoria să nu se mai repete

Cine trece pe la Memorialul de la Sighet şi pe la închisoarea de la Piteşti nu aduce doar un omagiu memoriei martirilor anticomunişti ci, în plus, învaţă şi câteva lecţii fundamentale ale istoriei recente.

În acest sens, memoriile istoricului Constantin C. Giurescu, scrise după eliberarea sa din 1955 de la Sighet – atent ascunse şi păzite după scrierea lor, din cauza problemelor grave ce ar fi putut fi cauzate familiei, dacă ar fi fost descoperite – sunt o foarte valoroasă sursă despre viaţa deţinuţilor din închisorile comuniste, portretele realizate diverşilor gardieni ajutându-ne la schiţarea unei tipologii a gardienilor din închisorile comuniste.

"Este important să păstrăm memoria. Nu doar pentru a ne exprima sentimentele de preţuire pentru cei care au fost victimele regimului trecut, dar este important să facem acest lucru şi pentru tânăra generaţie care nu trebuie să uite în niciun fel istoria recentă", declara de curând Niculae Idu, şeful reprezentanţei Comisiei Europene în România.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne