China: Când corpul uman ajunge o piaţă pentru transplantul de organe

O punere în scenă a recoltării forţate de organe din China, la care sunt supuşi aderenţii Falun Gong - la odemonstraţie în Tokyo 13 septembrie 2006
O punere în scenă a recoltării forţate de organe din China, la care sunt supuşi aderenţii Falun Gong - la odemonstraţie în Tokyo 13 septembrie 2006 (Clearwisdom.net)

Demnitatea umană este inviolabilă. Este inseparabilă de fiinţa umană. Cât de nepreţuită, incomparabilă este demnitatea umană adesea devine clar doar atunci când o pierzi. Dacă declari cu intenţii sublime că demnitatea umană este inviolabilă, este, fireşte, şocant, în clipa în care nu numai demnitatea umană este distrusă, ci şi corpul fizic.

Ne-am obişnuit deja să auzim despre încălcări ale drepturilor omului. Însă ceea ce şade în spatele acestui cuvânt atât de uzitat, este mult mai mult decât o simplă exprimare juridică. Ea descrie dezumanizarea suferită de oamenii persecutaţi. Dată fiind încălcarea drepturilor fundamentale ale fiinţei umane, nu înseamnă oare că nu doar demnitatea celui persecutat este încălcată, ci şi cea a observatorului? Cum mai putem să ne valorăm propria demnitate umană dacă stăm deoparte şi permitem ca această demnitate umană – o caracteristică inerentă umanităţii – să fie încălcată în cazul celorlalţi oameni?

Dezumanizarea prizonierilor de conştiinţă din China – Omul devine o piaţă de organe

Astăzi, vedem consecinţele condamnării şi dezumanizării suferite de disidenţi, precum şi pierderea, drept rezultat, a demnităţii inviolabile a fiinţei umane, în cazul practicanţilor Falun Gong din China. Gradul în care demnitatea umană este grav prejudiciată în China poate fi constatat din nivelul de curaj necesar pentru a scrie despre un subiect tabu, precum persecuţia asupra Falun Gong.

Iniţial, cenzura impusă în China – ca şi cenzura autoimpusă în afara Chinei – sugrumă orice reportaj despre această problemă, de obicei. Însă, avem o datorie faţă de demnitatea umană de a nu urma presiunea exercitată de această autocenzură. Demnitatea umană este universală şi nu poate fi îngrădită nici de graniţele unei ţări, nici de cenzură.

Astăzi, practica meditativă Falun Gong reprezintă un studiu de caz dramatic în privinţa stării demnităţii umane în China. În ultimii 22 de ani, Falun Gong a trecut printr-o avalanşă de extreme, de la cea mai mare popularitate pe tot cuprinsul Chinei, până la persecutarea brutală, la nivel naţional. Diferit de orice alt exemplu din zilele noastre, acest caz este astfel adecvat să descrie rezultatele dezumanizării aplicate disidenţilor.

Istoria Falun Gong poate fi sintetizată în felul următor: După prezentarea sa în faţa marelui public, în 1992, practica a câştigat numeroase distincţii şi a dobândit o vastă popularitate. Ministerul de Sport al Chinei a promovat Falun Gong pe posturile de televiziune, admirând practica pentru efectele sale benefice asupra sănătăţii. În 1999, între 70 şi 100 de milioane de chinezi începuseră să practice Falun Gong.

În rândul populaţiei chineze, practicanţii Falun Gong erau cunoscuţi pentru caracterul lor prietenos şi pentru faptul că îi ajutau pe ceilalţi. Din moment ce Falun Gong este o practică de cultivare a sinelui, în care toată lumea acordă atenţie auto-îmbunătăţirii şi cultivării sinelui interior, prin natura lor, practicanţii Falun Gong nu se implică în discuţii politice.

20 iulie 1999: începutul unei persecuţii fără precedent

În iulie 1999, situaţia în care se afla această foarte apreciaită practică de cultivare a sinelui s-a schimbat peste noapte, iar Falun Gong a fost interzisă şi persecutată fără niciun motiv şi, mai mult decât atât, acest lucru a încălcat Constituţia Chinei. De 15 ani încoace, practicanţii Falun Gong sunt persecutaţi atât în China, precum şi în afara Chinei, în diferite moduri, de către ambasadele chineze şi de către asociaţiile studenţeşti (ce funcţionează ca agenţi ai Partidului Comunist Chinez, n.trad.) din cadrul universităţilor din străinătate.

Astfel, pe de o parte, persecuţia asupra Falun Gong constă din spălarea creierului (îndoctrinare forţată, n.trad.), muncă forţată în lagăre, detenţie în închisori, tortură, precum şi recoltarea organelor practicanţilor pe viu. Pe de altă parte, persecuţia mai constă din propagandă şi din activitatea mass-mediei (de stat din China, portavoce a partidului, n.trad.) ce difuzează minciuni, care au fost, de asemenea, adoptate de mass-media occidentală – parţial, din ignoranţă, dar şi din autocenzură, pentru a nu periclita obţinerea vizelor pentru China, în viitor, de către jurnaliştii acelor entităţi mediatice. Subiectul Falun Gong este declarat tabu, iar reportajele mass-mediei occidentale relatează numai rareori despre Falun Gong, sau chiar deloc. Persecuţia suferită de Falun Gong nu este doar stabilită ca parte centrală a politicilor interne şi externe chineze. Această campanie, devorează, de asemenea, sume uriaşe din bugetul de stat al Chinei.

Subiectul încălcării drepturilor omului este evidentă şi în sectorul juridic. În China, avocaţii înşişi se confruntă cu încarcerarea dacă nu urmează regulile nescrise ale audierilor regizate – unde verdictul este decis chiar înainte ca instanţa judecătorească să deschidă dosarul – şi îi apără pe cei ostracizaţi de către sistemul partidului unic, înainte ca procesul măcar să înceapă. Domnia legii iese din discuţie. Ceea ce contează este politica partidului. Cei care nu se conformează vor suferi înscenări menite să îi încadreze în categoria „duşmanilor de stat”. Procesul de dezumanizare se petrece în tribunale.

În cazul Falun Gong, aceasta înseamnă că lagărele de muncă forţată, şedinţele de spălare a creierului şi tortura au devenit normă încă din 1999. La scurt timp după aceea, persecuţia asupra Falun Gong şi-a anunţat primele victime, morţi cauzate prin tortură care, prin ordinul venit de la Jiang Zemin, au fost declarate, în spirit propagandistic, drept „sinucideri”. Pretenţiile sistemului partidului unic supun realitatea. Realitatea, în China zilelor noastre, nu mai are legături cu realitatea concretă – cea adevărată. Realitatea în China este definită de Partid, iar asta este valabil începând de la librarul cu mica lui afacere, până la instanţele de judecată, prin intermediul mass-mediei.

Însă, în această situaţie, realitatea de dincolo de graniţele Chinei este diferită de cea din interiorul acestei ţări, iar acest lucru se aplică şi conceptului de demnitate umană. În China de astăzi, demnitatea umană este un concept golit de conţinut şi, pentru mulţi chinezi, este adesea neclar ce înţelege Occidentul ca fiind etică, moralitate şi demnitate umană. Totuşi, dacă respectul pentru demnitatea umană nu face parte din realitatea chineză, atunci suntem nevoiţi să punem întrebarea: „Care este limita?”

O privire aruncată asupra domeniului medical dezvăluie răspunsul. Prin tradiţie, chinezii nu sunt dornici să îşi doneze organele pentru transplant. Această atitudine este profund înrădăcinată în rândul populaţiei. Prin urmare, există o penurie accentuată de donatori de organe pentru transplant în China. Pentru procurarea organelor în vederea transplanturilor, o lege din 1984 a permis ca organele să fie luate de la prizonieri executaţi. Având această lege în minte, a fost doar un mic pas până la a lua nu doar organele prizonierilor executaţi, ci şi organele prizonierilor de conştiinţă, precum uigurii, tibetanii şi practicanţii Falun Gong.

O bancă secretă de organe

După iniţierea persecuţiei asupra Falun Gong în 1999, practica recoltării organelor de la prizonierii executaţi a fost extinsă la nivelul practicanţilor Falun Gong. Milioane de practicanţi persecutaţi au fost expuşi riscului de a fi clasificaţi şi plasaţi în banca secretă de organe. Apoi, organele le-au fost extrase la comandă (în funcţie de cererile clienţilor, n.trad.) şi fără întârziere, în lipsa consimţământului deţinuţilor.

În timpul încarcerării, în cadrul lagărelor de muncă forţată şi de reeducare (de spălare a creierului, n.trad.), aceşti oameni au fost supuşi unor examinări fizice sistematice. Analize de sânge şi de urină costisitoare, ultrasonografii şi radiografii Roentgen au fost efectuate în regim de rutină asupra practicanţilor ţinuţi prizonieri. Dacă au fost investite milioane de dolari în diagnostice medicale nesolicitate, asupra oamenilor forţaţi să muncească în lagăre şi asupra prizonierilor de conştiinţă, în ultimii 15 ani, atunci se ridică întrebarea: unde vor fi amortizate asemenea costuri?

În loc să mai fie torturaţi până la moarte, cu trupurile distruse, practicanţii Falun Gong au devenit o sursă profitabilă pentru transplanturile de organe. După anul 1999, spitalele chineze au început să facă reclamă pe Internet transplanturilor de organe. Acest fapt a avut loc într-un timp în care China nu avea un program public al donărilor de organe. Acest tip de comerţ a înflorit. Marfa? Organele umane. Timpul de livrare? Între o săptămână şi o lună. Preţul? Un rinichi la 60.000 de dolari, un ficat la 100.000 de dolari.

În toamna anului 2013, reporterii revistei germane „Der Spiegel” au pretins că erau clienţi doritori să cumpere un rinichi, prin intermediul unui agent online de organe. Preţul era de circa 350.000 de dolari pentru un rinichi provenit din China.

Din 1999 până în 2006, numărul centrelor de transplant în China s-a ridicat de la 150 la 600. Ne putem întreba pe ce s-a bazat China, încrezându-se într-o aprovizionare continuă cu organe, pe termen lung, în lipsa unui program public de donare a organelor.

În timp ce numărul de execuţii s-a diminuat, numărul transplanturilor în China a crescut dramatic după 1999: de la mai puţin de 3.000 înainte de 1999, până la 20.000 raportat în 2005. Ne putem întreba: de unde au provenit organele pentru transplanturi?

Dincolo de cifrele abstracte, se ascunde o realitate crudă: în China, prizonierii de conştiinţă sunt ucişi la comandă pentru organele lor, destinate transplanturilor – fără să fi primit pedeapsa cu moartea, fără să fi comis vreo fărădelege, fără să-şi fi dat consimţământul liber şi voluntar, pentru donarea organelor. Adevărul trist este că doctorii care participă la aceste abuzuri în China au făcut ca medicina transplanturilor să cadă în absurd: nu poţi vindeca pacienţi prin operaţii de transplant, omorând alţi oameni pentru organele lor.

Demnitatea umană este inviolabilă şi indivizibilă: nu putem sta şi privi cum ceilalţi oameni sunt privaţi de drepturile lor fundamentale

O privire mai atentă asupra Falun Gong ne spune cât de mult suntem afectaţi de persecuţia asupra Falun Gong, şi aceasta în mod direct. Dacă ne întrebăm ce legătură are cu noi, vom constata: are o mare legătură.

Falun Gong este o practică de cultivare a sinelui care predă principii fundamentale. În cazul Falun Gong, aceste principii sunt adevărul, compasiunea şi toleranţa. Suntem, probabil, cu toţii de acord că aceste trei principii sunt privite ca fiind lăudabile şi de dorit în întreaga lume. Ele sunt, putem spune, universale.

Cu toate acestea, în mod inexplicabil, practica Falun Gong este acum persecutată în China exact din cauza acestor valori benefice. Persecuţia asupra Falun Gong nu vizează numai această practică. Persecuţia asupra Falun Gong este, de asemenea, îndreptată împotriva bunătăţii din oameni.

Adevărul este, cu siguranţă, inamic public nr. 1 în China, mai ales când această ţară este, în mare parte, guvernată prin corupţie, când furtul proprietăţii intelectuale şi piratarea sunt locuri comune, iar libertatea mass-mediei este degenerată în autocenzură şi auto-negare.

Compasiunea este, de asemenea, cu siguranţă, inamic public nr. 1 în China, dat fiind că ideea luptei de clasă este încă prezentă în societate şi, în spatele vorbelor diplomatice, frumoase, populaţia aderă la o politică internă şi externă a pumnului de fier.

Toleranţa este, de asemenea, cu siguranţă, inamic public nr. 1 în China, din moment ce vocile disidenţilor nu sunt tolerate, iar orice deviere de la directivele Partidului Comunist este tratată dur şi cu o violenţă feroce.

Cu alte cuvinte, persecuţia nefondată şi iraţională împotriva Falun Gong şi împotriva celor trei principii ale sale reprezintă o cruciadă împotriva bunătăţii din oameni, împotriva fundamentelor demnităţii umane şi împotriva valorilor care constituie, pur si simplu, temelia umanităţii.

Dacă exersarea liberă a adevărului, compasiunii şi toleranţei primeşte replica torturii şi, în cazurile extreme, replica recoltării forţate a organelor de la prizonierii încă în viaţă, atunci, nu se află şi oamenii care nu practică Falun Gong, dar care iubesc onestitatea, bunătatea şi toleranţa, în pericol? Dacă sistemul partidului unic din China este permanent angajat într-o luptă contra celor trei inamici nr. 1 ai statului (adevărul, compasiunea, toleranţa, n.trad.), atunci în cât timp va fi încălcată demnitatea noastră umană, a celor din afara Chinei, exact la fel cum este cea a practicanţilor Falun Gong în prezent? Răspunsul este şocant: acest lucru se întâmplă acum.

Dintr-o perspectivă umanitară, nu este permis ca demnitatea umană să fie îngrădită prin graniţele unei ţări. Demnitatea umană este universală. Prelevarea forţată a organelor de la prizonierii în viaţă din China a depăşit limitele umanităţii. Dictatura de la Beijing confruntă prizonierii cu alegerea de a muri ori fizic, ori sufleteşte. Această alegere este inumană. Cu toţii ar trebui să reflectăm un moment şi să ne întrebăm cum am răspunde la această alegere, dacă am fi puşi faţă în faţa cu ea, noi înşine. A privi pasiv cum ceilalţi sunt confruntaţi cu această alegere inumană nu înseamnă decât a ne abandona propria noastră demnitate umană.

Ne creăm propria realitate, zi de zi. Dacă ne preţuim demnitatea umană şi drepturile fundamentale, atunci trebuie să ne preocupăm de ele în fiecare zi, altfel, am putea să le pierdem în tăcere, aşa cum o plantă lipsită de apă îşi pierde viaţa.

Practicanţii Falun Gong s-au preocupat în fiecare zi, de 15 ani încoace. În ultimii 15 ani, practicanţii Falun Gong au realizat mai mult pentru demnitatea fiinţei umane, a omenirii, a umanităţii, decât (a făcut-o vreodată, n.trad.) regimul partidului unic de la Beijing. Se poate că, acum, să depindă de noi să devenim activi şi să ne angajăm în slujba bunătăţii inerente omenirii. Avem această datorie faţă de noi înşine.

Odată cu recoltarea forţată a organelor de la prizonierii de conştiinţă aflaţi încă în viaţă, s-a depăşit o limită. Acum a venit vremea ca noi să apărăm demnitatea inviolabilă a fiinţei umane.

***

Dr. Torsten Trey este fondatorul şi directorul executiv al organizaţiei neguvernamentale „Doctors Against Forced Organ Harvesting” [DAFOH] („Doctori Împotriva Recoltării Forţare de Organe”, n.trad.). DAFOH este dedicată stopării recoltării forţate de organe şi promovează standarde etice în medicină.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe