Cel mai întunecat secret al Chinei

Umbra lui Mao Zedong
Umbra lui Mao Zedong (Stephen Shaver / AFP / Getty Images)

"O femeie însărcinată în luna a 7-a a fost atârnată de o grindă. Ambele mâini i-au fost legate cu o frânghie aspră care a fost trecută peste un scripete ataşat de grindă. Taburetul pe care stătea a fost îndepărtat, aşa că femeia a rămas suspendată în aer. Grinda se afla la 3-4 metri înălţime. Un capăt al frânghiei era ţinut de gardieni. Când trăgeau de frânghie, femeia era suspendată în aer; îndată ce dădeau drumul frânghiei, victima cădea. Această femeie însărcinată a fost torturată în felul aceasta până când a avortat. Şi mai crud e faptul că soţul ei a fost forţat să o privească agonizând, în timp ce copilul lor nenăscut îşi găsea sfâşitul sub ochii săi."

Povestea de mai sus nu e desprinsă dintr-un film de groază, s-a întâmplat în zilele noastre, în lagărul de muncă forţată Wanjia din China şi nu este vorba despre un caz singular. Asemenea doamnei care şi-a pierdut copilul şi a văzut moartea cu ochii, începând din 1999, milioane de oameni nevinovaţi au căzut victime unei campanii de o brutalitate care sfidează orice raţiune omenească, doar pentru că practicau Falun Dafa.

Crimele împotriva acestui grup masiv de oameni buni – căci practica Falun Dafa, pe lângă exerciţii fizice, îi îndrumă pe cei care o urmează să respecte în viaţa de zi cu zi un set de învăţături morale şi să încerce să fie mai buni, mai altruişti – au ieşit la iveală începând cu anul 2001 graţie unui jurnalist îndrăzneţ de la Wall Street Journal pe nume Ian Johnson, care a adus în atenţia mass-mediei internaţionale unul dintre cele mai şocante evenimente înregistrate de istoria recentă.

Pentru raportarea sa privind uciderea şi torturarea practicanţilor Falun Dafa, jurnalistului i-a fost decernat în mai 2001 premiul Pulitzer.

Deşi s-au scurs mulţi ani de atunci, lumea ştie în continuare prea puţin despre ceea ce se întâmplă în spatele scenei în China pentru că regimul comunist a avut grija să-si ţină bine ascunse de ochii lumii atrocităţile. Motivul? Expunerea lor ar lovi devastator în însăşi legitimitatea şi existenţa Partidului care domenşte de ceva vreme, cu o mână de fier, peste o ţară a cărei civilizaţie şi cultură au înflorit de-a lungul a 5.000 de ani.

Vom încerca să intrăm în "culisele" acestor crime împotriva umanităţii şi să expunem factorii care le-au declanşat.

Falun Dafa

În anii '90, parcurile celei mai mari ţări din lume erau pline de oameni care practicau un tip de exerciţii line, adânc înrădăcinate în cultura tradiţională chinezească. Dintre toate practicile şi şcolile de acest gen ale vremii, una a ieşit în evidenţă. Si nu doar că a ieşit în evidenţă, ci a şi produs schimbări profunde în societatea chineză: Falun Dafa, denumită şi Falun Gong.

Spre deosebire de alte practici care vizau doar ameliorarea condiţiei fizice, Falun Dafa punea un mare accent pe îmbunătăţirea constantă a caracterului moral al individului, prin respectarea unui set de învăţături care avea la bază trei principii fundamentale: Adevăr, Compasiune şi Toleranţă. Astfel, pe lângă cele cinci exerciţii ale Falun Dafa, practicanţii încercau să-şi alinieze gândurile şi faptele din viaţa lor de zi cu zi la aceste valori universale printr-o formă de autodisciplină interioară denumită "cultivare" în cultura antică chineză.

Prezentată public în mai 1992, Falun Dafa a cunoscut – graţie beneficiilor sale - o evoluţie fără precedent în societate: în doar câţiva ani, unul din 13 chinezi practicau aceste exerciţii.

De altfel, beneficiile aduse societaţii au fost recunoscute la vremea respectivă inclusiv de Guvernul chinez. Nu e de mirare, căci din primul sondaj medical de amploare realizat în Beijing la vremea respectivă reieşea că Falun Dafa a ajutat statul să economisească 3.270 yuani de persoană pe an, reprezentând cheltuieli medicale.

Iar economiile aduse bugetului nu erau singurul motiv pentru care şcoala merita toată aprecierea statului. Pe lângă faptul că îşi ameliorau starea de sănătate, chinezii care practicau Falun Dafa îşi îmbunătăţeau constant şi caracterul moral, devenind astfel mai harnici şi mai disciplinaţi în muncă.

Aşadar, Falun Dafa a devenit în scurt timp cea mai răspândită practică de acest gen din istoria Chinei, contribuind semnificativ la stabilizarea uneia dintre cele mai complicate societăţi din lume. În 1998, numărul practicanţilor era cuprins, potrivit estimarilor, undeva între 70 şi 100 de milioane şi înregistra o continuă creştere. Se depăşise practic numărul membrilor Partidului Comunist Chinez (PCC). Şi atunci s-a întâmplat ceva ce avea să cutremure China.

O decizie care a şocat lumea

Deşi Falun Dafa, prin însăşi natura sa, era total apolitică, paşnică şi aducea importante beneficii ţării, conducătorul PCC Jiang Zemin a decis eradicarea ei completă.

Liderul PCC era, potrivit mai multor analişti, extrem de nemulţumit pe popularitatea practicii, care avea acum mai mulţi aderenţi decât însuşi Partidul şi, ca orice dictator, era speriat de un număr atât de mare de oameni care gândesc liber, dincolo de propaganda oficială. Mai mult, principiile Falun Dafa erau văzute în opoziţie directă cu filozofia violenţei şi a luptei de clasă promovate de Partid.

Astfel, pe 20 iulie 1999, Jiang Zemin a dezlănţuit teroarea împotriva propriului popor. A urmat o campanie brutală de eliminare a Falun Dafa ce amintea de Marea Revoluţie Culturală a lui Mao. Dorinţa şefului PCC: în trei luni să şteargă de pe faţa pămânului Falun Dafa.

S-a început printr-o ofensivă masivă în presă pentru a distruge excelenta reputaţie a practicii, până atunci premiată şi lăudată inclusiv de Guvernul chinez. Aderenţii au fost demonizaţi, prezentaţi drept persoane periculoase, unele suicidare, ba chiar s-a recurs la înscenări mincinoase, precum aşa-zisa auto-incendiere din Piaţa Tiananmen. În acelaşi timp, aparatul de cenzură a internetului a blocat oamenii să afle adevărul despre ceea ce se întâmpla cu adevărat.

Şi, în timp ce presa de stat îi zugrăvea pe practicanţi în cele mai negre culori, aparatul de represiune s-a pus în mişcare cu toată greutatea. Mulţi dintre practicanţi s-au trezit smulşi din casele lor şi aruncaţi, fără vreun proces, sau alţii după simulacre de procese, în închisori, lagăre de muncă forţată şi centre de spălare a creierului.

Mai mult, PCC a creat un organism specializat în persecutarea practicanţilor Falun Dafa - "Biroul 610" - o agenţie extrajudiciară care îşi putea desfăşura activitatea fără constrângeri la nivel naţional, amintind de vestitul Gestapo al naziştilor.

"D-na Zhang Fuzhen, în vârstă de aproximativ 38 ani, fostă salariată a parcului Xianhe din oraşul Pingdu, provincia Shandong, în noiembrie 2000 a călătorit la Beijing pentru a face apel în sprijinul Falun Gong. Ca urmare, a fost răpită de autorităţi şi, potrivit celor în cunoştinţă de cauză, torturată şi umilită de poliţie. A fost rasă în cap şi dezbrăcată complet. A fost legată de un pat cu mâinile şi picioarele întinse. Mai târziu, poliţia a injectat-o cu o substanţă necunoscută, ceea ce i-a provocat lui Zhang o durere atât de mare încât a adus-o într-o stare aproape de nebunie. S-a zbătut în pat în mare suferinţă până când a murit. La întregul proces au fost martori funcţionari locali ai Biroului 610."

Astfel de cazuri precum cel al doamnei Zhang Fuzhen ajunseseră la ordinea zilei. Sute de mii de oameni din toate categoriile sociale au fost aruncaţi practic în spatele gratiilor - alături de infractori de drept comun - pentru o aşa-zisă "reeducare" deşi nu făcuseră nicio crimă.

În doar câţiva ani de la declanşarea campaniei de exterminare, ONU documentase deja zeci de mii de cazuri grave de tortură.

"Rapoartele descriu scene oribile, în care deţinuţii, dintre care mulţi sunt adepţi ai mişcării Falun Gong, mor ca rezultat al relelor tratamente, neglijării sau îngrijirilor medicale neadecvate. Cruzimea şi brutalitatea acestor acte de tortură sfidează orice descriere", declara, în decembrie 2003, Asma Jahangir, raportor special al ONU.

Pe lângă costurile financiare şi umane ale campaniei, Partidul Comunist a dat o mare lovitură moralităţii societăţii chineze. Oficialii care au participat activ la omorul şi torturarea practicanţilor Falun Dafa au fost promovaţi, iar membrii familiei victimelor erau forţaţi să se întoarcă unul împotriva celuilalt. Între timp, cei care refuzau să colaboreze sau erau împotriva campaniei, erau ei înşişi persecutaţi. Nici avocaţi şi oficiali oneşti din cadrul Guvernului nu au fost scutiţi de acest tratament.

"Genocidul medical"

În scurt timp de la declanşarea persecuţiei, Partidul Comunist Chinez s-a trezit cu închisorile pline până la refuz de aderenţi Falun Dafa, care, în marea lor majoritate, nu aveau de gând să renunţe la practica ce le schimbase viaţa în bine. Problema suprapopulării devenea aşadar tot mai stringentă şi genera costuri uriaşe. Partidul a găsit însă rapid soluţia "salvatoare": "valorificarea" practicanţilor Falun Dafa şi altfel decât punându-i la muncă forţată. Şi anume, prin vânzarea lor. Nu ca sclavi, nu în viaţă, ci pe "bucăţi". Aşa au fost puse bazele unei industrii macabre de o amplore care nu cunoaşte asemănare în istoria omenirii: recoltarea forţată de organe pe scară largă, coordonată de stat. A urmat un adevărat "genocid medical", unul care genera profituri fabuloase, piaţa transplanturilor din China cunoscând o evoluţie ce a îngrijorat întreaga comunitate internaţională.

Cum funcţiona maşinăria ucigaşă? Imediat dupa "internarea" în închisori şi lagăre, practicanţii Falun Dafa erau supuşi unor analize minuţioase, iar informaţiile rezultate erau apoi introduse într-o bază de date. Practic, PCC şi-a făcut, aşa cum au remarcat ulterior experţii, o adevărată "bancă vie de organe". Când apărea cumpărătorul, "donatorii" compatibili ajungeau forţat pe masa de operaţie unde îşi găseau sfârşitul. Cu alte cuvinte, s-au pus bazele unui sistem de stat care îşi omora la comandă cetăţenii, pentru profit.

Iar cererea era masivă, din moment ce timpii de aşteptare pentru un organ compatibil ajunseseră de ordinul săptămânilor, asta în timp ce în ţările civilizate ale lumii bolnavii pot sta pe liste şi vreme de câţiva ani. Cum închisorile erau pline de "marfă", industria macabră a cunoscut o amploare fără precedent, centrele de transplant erau înfiinţate unul după altul pe tot teritoriul Chinei. Mulţi dintre "clienţi" veneau de peste hotare, devenind astfel cu sau fără voia lor complici la crime. A luat naştere un nou tip de turism, ceva nemaiauzit în lume - turismul în scop de transplant.

"Dacă aveţi de gând să mergeţi în China pentru a obţine un transplant de ficat, în timpul celor trei săptămâni cât veţi sta acolo, înseamnă că cineva va trebui să programeze o execuţie. Va trebui să se găsească un prizonier sănătos, cu tipul de sânge şi de ţesut potrivit şi cu mărimea potrivită a ficatului, iar prizonierul trebuie să fie gata pentru 'extragere' înainte ca turistul care a venit pentru transplant să plece." (Organele statului. Abuzul transplanturilor în China)

Deşi insuficient mediatizat din varii interese (politice, economice etc.), subiectul recoltării forţate de organe de la "prizonierii de conştiinţă" din China a produs reverberaţii la nivel internaţional. Inclusiv Parlamentul European a adoptat rezoluţii care îl condamnă şi prin care cere regimului comunist de la Beijing să pună capăt acestei industrii macabre.

Iar în unele ţări, precum Israel, Taiwan, Spania şi Italia, acţiunile regimului comunist au produs schimbări ale legislaţiei fiind interzis inclusiv aşa-numitul "turism pentru transplant".

Cel mai recent raport independent publicat pe această temă, în iunie 2016, releva o realitate înfiorătoare: spitalele specializate din China au generat în jur de 1,5 milioane de transplanturi în ultimii 16 ani.

"Regimul chinez s-a angajat în uciderea în masă a unor oameni nevinovaţi", a declarat unul dintre autorii investigaţiei, David Matas, un renumit avocat de drepturile omului, care a catalogat "genocidul medical" desfăşurat de PCC drept "o formă a răului fără precedent pe această planetă".

Vă invităm să urmăriţi documentarul Genocidul Medical: Crime în masă ascunse în industria transplantului de organe din China

Rezistenţă paşnică

În ciuda brutalităţii neobosite a maşinăriei autorităţii de stat, Falun Dafa nu a dispărut, ba dimpotrivă, s-a extins în afara graniţelor Chinei, în prezent fiind practicată în peste 110 ţări, de aproximativ 100 de milioane de oameni.

Falun Dafa a primit mii de premii şi onoruri, inclusiv în China înainte de începerea persecuţiei, iar fondatorul mişcării - Li Hongzhi - a fost de cinci ori nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace, între anii 2000-2012, pentru contribuţia adusă omenirii prin principiile şi beneficiile practicii.

Mai mult decât atât, practicanţii Falun Dafa de pretutindeni au răspuns cu o apărare nonviolentă a demnităţii umane în China şi şi-au asumat rolul de a încuraja oamenii să vadă printre minciunile şi propaganda defăimătoare a PCC, încercând să pună capăt acestei persecuţii care durează de 19 ani.

"Când se va termina nedreptatea? Atunci când cei care nu sunt victime vor simţi la fel de multă indignare precum cei care sunt" - Solon, conducător atenian din secolul 7

Un citat la care merită să reflectăm.

"O femeie însărcinată în luna a 7-a a fost atârnată de o grindă. Ambele mâini i-au fost legate cu o frânghie aspră care a fost trecută peste un scripete ataşat de grindă. Taburetul pe care stătea a fost îndepărtat, aşa că femeia a rămas suspendată în aer. Grinda se afla la 3-4 metri înălţime. Un capăt al frânghiei era ţinut de gardieni. Când trăgeau de frânghie, femeia era suspendată în aer; îndată ce dădeau drumul frânghiei, victima cădea. Această femeie însărcinată a fost torturată în felul aceasta până când a avortat. Şi mai crud e faptul că soţul ei a fost forţat să o privească agonizând, în timp ce copilul lor nenăscut îşi găsea sfâşitul sub ochii săi."

Povestea de mai sus nu e desprinsă dintr-un film de groază, s-a întâmplat în zilele noastre, în lagărul de muncă forţată Wanjia din China şi nu este vorba despre un caz singular. Asemenea doamnei care şi-a pierdut copilul şi a văzut moartea cu ochii, începând din 1999, milioane de cetăţeni nevinovaţi au căzut victime unei campanii de o brutalitate care sfidează orice raţiune omenească, doar pentru că practicau Falun Dafa.

Crimele împotriva acestui grup masiv de oameni buni – căci practica Falun Dafa, pe lângă exerciţii fizice, îi îndrumă pe cei care o urmează să respecte în viaţa de zi cu zi un set de învăţături morale şi să încerce să fie mai buni, mai altruişti – au ieşit la iveală începând cu anul 2001 graţie unui jurnalist îndrăzneţ de la Wall Street Journal pe nume Ian Johnson, care a adus în atenţia mass-mediei internaţionale unul dintre cele mai şocante evenimente înregistrate de istoria recentă.

Pentru raportarea sa privind uciderea şi torturarea practicanţilor Falun Gong, jurnalistului i-a fost decernat în mai 2001 premiul Pulitzer.

Deşi s-au scurs mulţi ani de atunci, lumea ştie în continuare prea puţin despre ceea ce se întâmplă în spatele scenei în China pentru că regimul comunist a avut grija să-si ţină bine ascunse de ochii lumii atrocităţile. Motivul? Expunerea lor ar lovi devastator în însăşi legitimitatea şi existenţa Partidului care domenşte de ceva vreme bună, cu o mână de fier, peste o ţară a cărei civilizaţie şi cultură au înflorit de-a lungul a 5.000 de ani.

Vom încerca să intrăm în "culisele" acestor crime împotriva umanităţii şi să expunem factorii care le-au declanşat.

Falun Dafa

În anii '90, parcurile celei mai mari ţări din lume erau pline de oameni care practicau un tip de exerciţii line, adânc înrădăcinate în cultura tradiţională chinezească. Dintre toate practicile şi şcolile de acest gen ale vremii, una a ieşit în evidenţă. Si nu doar că a ieşit in evidenţă, ci a şi produs schimbări profunde în societatea chineză: Falun Dafa, denumită şi Falun Gong.

Spre deosebire de alte practici care vizau doar ameliorarea conditiei fizice, Falun Dafa punea un mare accent pe îmbunătăţirea constantă a caracterului moral al individului, prin respectarea unui set de învăţături care avea la bază trei principii fundamentale: Adevăr, Compasiune şi Toleranţă. Astfel, pe lângă cele cinci exerciţii ale practicii, aderenţii încercau să-şi alinieze gândurile şi faptele din viaţa lor de zi cu zi la aceste valori universale printr-o formă de autodisciplină interioară denumită "cultivare" în cultura antică chineză.

Prezentată public în mai 1992 de maestrul Li Honghzi, Falun Dafa a cunoscut – graţie beneficiilor sale - o evoluţie fără precedent în societate: în doar câţiva ani, unul din 13 chinezi practicau aceste exerciţii.

De altfel, beneficiile aduse societaţii au fost recunoscute la vremea respectivă inclusiv de Guvernul chinez. Nu e de mirare, căci din primul sondaj medical de amploare realizat în Beijing la vremea respectivă reieşea că Falun Dafa a ajutat statul să economisească 3.270 yuani de persoană pe an, reprezentând cheltuieli medicale.

Iar economiile aduse bugetului nu erau singurul motiv pentru care şcoala merita toată aprecierea statului. Pe lângă faptul că îşi ameliorau starea de sănătate prin respectarea principiilor morale, chinezii îşi îmbunătăţeau constant şi caracterul moral, ajutând astfel la stabilizarea uneia dintre cele mai complicate societăţi din lume.

Aşadar, Falun Dafa a devenit în scurt timp cea mai răspândită practică de acest gen din istoria Chinei. În 1998, numărul practicanţilor era cuprins, potrivit estimarilor, undeva între 70 şi 100 de milioane şi înregistra o continuă creştere. Se depăşise practic numărul membrilor Partidului Comunist Chinez (PCC). Si atunci s-a întâmplat ceva ce avea să cutremure China.

O decizie care a şocat lumea

Deşi Falun Dafa, prin însăşi natura sa, era total apolitică, paşnică şi aducea importante beneficii ţării – cei care practicau îşi îmbunătăţeau gradual moralitatea, devenind astfel mai harnici, mai disciplinaţi în muncă şi, în plus, nu mai împovărau sistemul de sănătate – conducătorul PCC Jiang Zemin a decis eradicarea ei completă.

Liderul PCC era, potrivit mai multor analişti, extrem de invidios pe popularitatea practicii, care avea acum mai mulţi aderenţi decât însuşi Partidul şi, ca orice dictator, era speriat de un număr atât de mare de oameni care gândesc liber, dincolo de propagandă oficială. Mai mult, principiile Falun Dafa erau văzute în opoziţie directă cu filozofia violenţei şi a luptei de clasă promovate de Partid.

Astfel, pe 20 iulie 1999, Jiang Zemin a dezlănţuit teroarea împotriva propriului popor. A urmat o campanie brutală de eliminare a Falun Dafa ce amintea de Marea Revoluţie Culturală a lui Mao. Dorinţa şefului PCC: în trei luni să şteargă de pe faţa pămânului Falun Dafa.

S-a început printr-o ofensivă masivă în presă pentru a distruge excelenta reputaţie a practicii, până atunci premiată şi lăudată inclusiv de Guvernul chinez. Aderenţii au fost demonizaţi, prezentaţi drept persoane periculoase, unele suicidare, ba chiar s-a recurs la înscenări mincinoase, precum aşa-zisa auto-incendiere din Piaţa Tiananmen. În acelaşi timp, aparatul de cenzură a internetului a blocat oamenii să afle adevărul despre ceea ce se întâmpla cu adevărat.

Şi, în timp ce presa de stat îi zugrăvea pe practicanţi în cele mai negre culori, aparatul de represiune s-a pus în mişcare cu toată greutatea. Mulţi dintre practicanţi s-au trezit smulşi din casele lor şi aruncaţi, fără vreun proces, sau alţii după simulacre de procese, în închisori, lagăre de muncă forţată şi centre de spălare a creierului.

Mai mult, PCC a creat un organism specializat în persecutarea practicanţilor Falung Gong - "Biroul 610" - o agenţie extrajudiciară care îşi putea desfăşura activitatea fără constrângeri la nivel naţional, amintind de vestitul Gestapo al naziştilor.

"D-na Zhang Fuzhen, în vârstă de aproximativ 38 ani, fostă salariată a parcului Xianhe din oraşul Pingdu, provincia Shandong, în noiembrie 2000 a călătorit la Beijing pentru a face apel în sprijinul Falun Gong. Ca urmare a fost răpită de autorităţi şi, potrivit celor în cunoştinţă de cauză, torturată şi umilită de poliţie. A fost rasă în cap şi dezbrăcată complet. A fost legată de un pat cu mâinile şi picioarele întinse. Mai târziu, poliţia a injectat-o cu o substanţă necunoscută, ceea ce i-a provocat lui Zhang o durere atât de mare încât a adus-o într-o stare aproape de nebunie. S-a zbătut în pat în mare suferinţă până când a murit. La întregul proces au fost martori funcţionari locali ai Biroului 610." (sursa)

Astfel de cazuri precum cel al doamnei Zhang Fuzhen erau la ordinea zilei.

"Represiunea este motivată politic, iar marea majoritate a victimelor sunt oameni obişnuiţi care doar îşi exercită paşnic drepturile lor fundamentale la libertatea de credinţă, de asociere şi de exprimare", reiese dintr-un raport al Amnesty Internaţional din martie 2000.

Reprimând virtutea, recompensând viciile

Pe lângă costurile financiare şi umane ale campaniei, Partidul Comunist a dat o mare lovitură moralităţii societăţii chineze. Oficialii care au participat activ la omorul şi torturarea practicanţilor Falun Gong au fost promovaţi, iar membrii familiei victimelor erau forţaţi să se întoarcă unul împotriva celuilalt. Între timp, cei care refuzau să colaboreze sau erau împotriva campaniei, erau ei înşişi persecutaţi. Nici avocaţi şi oficiali oneşti din cadrul Guvernului nu au fost scutiţi de acest tratament.

”Campania de persecuţie împotriva Falun Gong a fost susţinută de oficiali ai Guvernului şi forţe ale poliţiei de la toate nivelurile şi a cuprins toate segmentele societăţii şi fiecare nivel al Guvernului din Republica Populară Chineză”, se declară în Rezoluţia HRC 188 a Congresului SUA.

Numere halucinante, sute de mii de oameni din toate categoriile sociale, au fost trimişi în lagăre de muncă forţată pentru reeducare. Legea permite Partidului să trimită în lagăr pe oricine, pentru un termen de până la trei ani, fără posibilitatea de audiere sau de a face apel. În 2007, un raport guvernamental american a concluzionat că cel puţin jumătate din deţinuţii din lagăre erau practicanţi Falun Gong.

Într-un raport din 2010, Amnesty Internaţional concluziona: ”Campania severă şi sistematică purtată timp de 10 ani împotriva Falun Gong a continuat şi s-a intensificat prin arestări brutale, procese nedrepte care conduc la lungi sentinţe, dispariţii forţate şi decese în timpul detenţiei în urma torturilor şi tratamentelor inumane”.

Nu mai puţin de 87.000 de cazuri de tortură gravă au fost documentate până în prezent de ONU. "Raportorul Special continuă să fie alarmat de decesele din locurile de detenţie în China. Rapoartele descriu scene oribile, în care deţinuţii, dintre care mulţi sunt adepţi ai mişcării Falun Gong, mor ca rezultat al relelor tratamente, neglijării sau îngrijirilor medicale neadecvate. Cruzimea şi brutalitatea acestor acte de tortură sfidează orice descriere", declara Asma Jahangir, raportor special al ONU în decembrie 2003.

Rezistenţă paşnică

"Falun Gong este un grup paşnic care nu a rănit pe nimeni. În mod tragic, acesta este pentru regimul de la Beijing ce erau evreii pentru nazişti - un duşman intern", a declarat vice-preşedintele Parlamentului European, Edward McMillan-Scott.

În ciuda brutalităţii neobosite a maşinăriei autorităţii de stat, Falun Gong nu a dispărut, ba dimpotrivă s-a extins în afara graniţelor Chinei, în prezent fiind practicată în peste 110 ţări, de aproximativ 100 de milioane de oameni. Falun Dafa a primit mii de premii şi onoruri, inclusiv în China înainte de începerea persecuţiei, iar Maestrul şcolii de qigong, domnul Li Hongzhi, a fost de cinci ori nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace, între anii 2000 - 2012, datorită aportului adus omenirii prin principiile şi beneficiile şcolii.

Mai mult decât atât, practicanţii de pretutindeni au răspuns cu o apărare nonviolentă a demnităţii umane în China şi şi-au asumat rolul de a încuraja oamenii să vadă printre minciunile şi propaganda defăimătoare a PCC, încercând să pună capăt acestei persecuţii care durează de 14 ani.

”Nici unul din zecile de mii de practicanţi Falun Gong aflaţi în stare de detenţie, arestaţi sau condamnaţi nu este în conexiune cu vreo acţiune violentă sau vreo ameninţare de violenţă. În schimb, ”crima” lor este credinţa în Falun Gong”, a declarat Human Rights Watch în ianuarie 2002.

La sfârşitul anului 2009 Jiang Zemin, Bo Xilai, precum şi alţii oficiali chinezi au fost puşi sub acuzare pentru genocid şi crime împotriva umanităţii de tribunale din Spania şi Argentina, iar în alte 17 ţări au fost înaintate peste 50 de plângeri penale împotriva lor pentru aceleaşi acuzaţii.

Recoltarea forţată de organe

Utilizarea organelor de la prizonierii executaţi, despre care China a afirmat ca şi-au oferit ”voluntar” organele, este total diferită de acuzaţiile conform cărora China foloseşte prizonierii de conştiinţă - în principal practicanţii Falun Gong - ca sursă pentru transplanturile de organe.

Epoch Times a fost primul ziar din lume care a raportat despre recoltarea forţată de organe de la practicanţii Falun Gong în China. Raportările noastre au fost onorate cu nominalizarea la premiul Nobel pentru Pace în anul 2010 pentru cartea domnilor David Matas şi David Kilgour, “Recoltarea sângeroasă” de organe de la practicanţii Falun Gong. David Matas, un renumit avocat al drepturilor omului şi David Kilgour, fost parlamentar şi secretar de stat pentru Asia–Pacific al Guvernului canadian, au condus investigaţii independente pe tema transplanturilor de organe, cei doi strângând un număr masiv de dovezi care i-a condus la concluzia că: “Au avut loc şi continuă să aibă loc şi astăzi recoltări de organe pe scară largă de la practicanţi Falun Gong, fără consimţământul acestora”, acest lucru fiind “o formă fără precedent a răului pe această planetă”. Numărul de transplanturi din surse inexplicabile s-a ridicat la peste 40.000, reiese din investigaţia acestora. (www.OrganHarvestInvestigation.com)

Profesorul Arthur Caplan, şeful Departamentului de Bioetică de la Centrul Medical Langone al Universităţii din New York, a ajuns la aceeaşi concluzie, anume că există un sistem de stat care “ucide la comandă”.

Perspectiva care se conturează este una înfricoşătoare. Închisorile şi lagărele de muncă din China, în colaborare cu spitalele afiliate armatei chineze şi poliţiei, aleg din sute de mii de prizonieri, donatori de organe pentru clienţii lor (mulţi de peste hotare), ceea ce înseamnă că îi ucid la comandă pe aceia ale căror organe au fost identificate că se potrivesc. Se vorbeşte despre o ”bancă vie de organe”, deţinuţilor fiindu-le făcute analizele şi introduse într-o bază de date în aşteptarea cumpărătorului.

Transplanturile reprezintă o afacere enormă, iar diferenţa dintre durata de aşteptare pentru un organ compatibil în China si cea dintr-un stat care practică legal transplantul de organe, este uriaşă. Spre exemplu, în Canada durata de aşteptare pentru un transplant de rinichi este de până la trei ani, iar în China se vorbeşte de săptămâni.

Până să înceapă persecuţia în 1999, existau doar 22 de centre de transplant de ficat în China, după şase ani erau 500, iar numărul centrelor de transplant de rinichi s-a triplat, ajungând la 360 în această perioadă.

Îngrijorare internaţională

În 2006 şi din nou în 2007, raportorii speciali ai ONU au cerut o explicaţie guvernului chinez privind afirmaţia de recoltare forţată de organe de la practicanţii Falun Gong. Beijingul n-a furnizat niciun răspuns de fond, negând pur si simplu acuzaţiile.

Într-un raport prezentat la cea de-a X-a sesiune a Consiliului Drepturilor Omului în 2009, prof. Manfred Nowak, raportor special privind tortura, a subliniat faptul că "noi rapoarte au fost primite cu privire la prelevarea de organe de la prizonierii condamnaţi la moarte şi de la practicanţii Falun Gong".

Experţii independenţi ai Comitetului ONU împotriva Torturii au abordat, de asemenea, problema recoltării forţate de organe de la practicanţii Falun Gong:"(China) ar trebui să efectueze imediat sau să permită efectuarea unei investigaţii independente privind acuzaţiile conform cărora unii practicanţi Falun Gong au fost supuşi la tortură şi folosiţi pentru transplanturi de organe şi să ia măsuri, după caz, pentru a se asigura că cei responsabili pentru astfel de abuzuri să fie judecaţi şi pedepsiţi".

În 2008, raportorii au arătat că: “Aşa cum s-a raportat, timpul scurt de aşteptare pentru un organ compatibil poate sugera existenţa unei arhive computerizate a organelor destinate transplantului şi a unei bănci imense de organe aflate în donatori vii”. Se pretinde că discrepanţa dintre numărul organelor disponibile şi numărul surselor identificabile este explicată de organele prelevate de la practicanţi Falun Gong, iar creşterea numărului de transplanturi din anul 2000 coincide şi se corelează cu începutul persecuţiei împotriva acestor persoane“.

În septembrie 2006, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie care condamnă detenţia şi torturarea practicanţilor Falun Gong şi exprimă îngrijorarea faţă de rapoartele privind recoltarea forţată de organe. Problema a fost, de asemenea, ridicată de către conducerea UE, prin ministrul de Externe finlandez Tuomioja, care se întâlnea în acel an, cu ministrul de Externe al Chinei.

În Congresul Statelor Unite s-a discutat raportul privind Drepturile Omului din 2011 al Departamentului de Stat, care subliniază problema recoltării de organe de la practicanţii Falun Gong, precum şi de la alţi prizonieri de conştiinţă.

În octombrie 2012, 106 membri ai Congresului din ambele părţi i-au scris secretarului de stat Hillary Clinton, îndemnând-o să facă publice informaţii cu privire la recoltarea forţată de organe de la practicanţii Falun Gong şi a altor prizonieri închişi pe motive religioase sau politice şi i-au solicitat expunerea publică a tuturor informaţiilor pe care le-ar deţine legate de acest aspect.

Scrisoarea s-a referit, de asemenea, şi la o audiere a Congresului din 12 septembrie, în care martorii au arătat implicarea spitalelor chineze şi a medicilor în prelevarea forţată de organe de la prizonieri, cea mai mare parte a acestora fiind practicanţi Falun Gong, dar şi uiguri, tibetani şi creştini aparţinând bisericilor nerecunoscute de regimul comunist chinez (Biserica Romano Catolică este şi în prezent interzisă în China).

Parlamentul European a adoptat la 12 noiembrie o rezoluţie care cere Chinei „încetarea imediată a recoltării forţate de organe de la prizonieri de conştiinţă”, precum şi o anchetă completă şi pedepsirea celor responsabili de astfel de practici inumane.

Rezoluţia, adoptată de cele 28 ţări membre ale UE, reflectă „profunda îngrijorare faţă de rapoartele persistente şi credibile de recoltare sistematică condusă de stat şi fără consimţământ a organelor prizonierilor de conştiinţă din Republica Populară Chineză inclusiv de la un număr mare de practicanţi Falun Gong, încarceraţi pentru convingerile lor religioase, precum şi de la membrii altor grupuri minoritare etnice şi religioase”.

Starea curentă a lucrurilor

PCC a început să accepte, în principiu cel puţin, că aprovizionarea cu organe de la deţinuţi este necorespunzătoare. Ministrul adjunct al Sănătăţii, Huang Jeifu a declarat, în 2009, că prizonierii executaţi "nu sunt cu siguranţă o sursă adecvată pentru transplanturile de organe".

După 14 ani de de la începerea ei, persecuţia Falun Gong pare că a intrat într-o nouă fază, pe măsură ce influenţa politică a lui Jiang, care a văzut această persecuţie ca pe o cruciadă personală, s-a diminuat în mod semnificativ, iar controlul său asupra poziţiilor cheie din aparatul de securitate a fost subminat de lupta politică.

Chiar şi aşa, cu schimbările din ultimul an, nu înseamnă că persecuţia a încetat, potrivit experţilor. Dar ele indică faptul că acestei campanii nu i se mai acordă importanţa politică intensivă ce i-a fost acordată odată, şi că în unele zone din China ea nu mai poate fi susţinută.

Anul trecut a văzut lumina tiparului cartea ”Organele Statului” scrisă de David Matas în colaborare cu medici de pe întregul mapamond, care abordează tema abuzului privind transplanturile de organe în China şi începe cu un citat al unui conducător atenian din secolul 7, Solon: ”Când vom termina nedreptatea? Atunci când cei care nu sunt victime, vor simţi la fel de multă indignare ca cei care sunt”.

Un citat la care merită să reflectăm.

alte articole din secțiunea Opinii