Ziua Mondială Falun Dafa, celebrată în peste 100 de ţări, inclusiv în România. Însă în China comunistă practicanţii sunt persecutaţi brutal

Ziua Internaţională a Falun Dafa (Falun Gong) celebrată pe 13 mai în întreaga lume (Epoch Times)
Loredana Diacu
13.05.2024

Zeci de milioane de oameni sărbătoresc luni, 13 mai, Ziua Internaţională Falun Dafa. Această zi marchează împlinirea a 32 de ani de când populara practică de qigong a fost prezentată publicului larg din China de către domnul Li Hongzhi, informează Asociaţia Falun Dafa România.

În România, acest eveniment a fost marcat prin mai multe activităţi de prezentare a practicii.

De asemenea, luni, 13 mai, aderenţii Falun Dafa vor organiza un protest paşnic în faţa Ambasadei Chinei din Bucureşti, între orele 17:30-19:30, pentru a semnala opiniei publice faptul că în China comunistă practica lor, deşi eminamente paşnică şi total apolitică, este, de mai bine de două decenii, ţinta unei persecuţii atroce.

Despre Falun Dafa

Bazată pe un set de exerciţii cu mişcări line, meditative, şi pe învăţături morale centrate pe principiile Adevăr, Compasiune şi Toleranţă, Falun Dafa – cunoscută şi sub numele de Falun Gong – a fost îmbrăţişată de un număr mare de persoane de pe toate continentele.

Practicată iniţial doar în China, Falun Dafa s-a răspândit în toate colţurile lumii, în mod natural, transmisă din om în om. Cum practicanţii constatau îmbunătăţirea stării de sănătate după o perioadă de efectuare a exerciţiilor, precum şi faptul că respectarea principiilor în viaţa de zi cu zi îi transforma în persoane mai bune şi le aducea pace şi armonie interioară, ei o recomandau mai departe familiilor şi prietenilor, se precizează în comunicatul Asociaţiei.

În prezent, Falun Dafa se practică în peste 100 de ţări. Exerciţiile sunt predate gratuit în parcuri, iar învăţăturile morale care stau la baza acestui sistem sunt disponibile, de asemenea, gratuit, online pe site-ul Falun Dafa sau în librării, în zeci de limbi.

Redăm comunicatul Asociaţiei Falun Dafa:

Începuturile Falun Dafa

Pe 13 mai 1992, într-o şcoală modestă din nord-estul Chinei, domnul Li Hongzhi a început să predea pentru prima dată în public Falun Dafa, prezentând în China modernă o practică cu rădăcini străvechi.

Nu a durat mult până când parcurile de pe tot cuprinsul Chinei au ajuns să fie pline de oamenii care făceau exerciţiile Falun Dafa şi, mai important, care încercau să îşi trăiască viaţa urmând principiile Adevăr, Compasiune, Toleranţă. Pentru că esenţa învăţăturilor Falun Dafa este tocmai respectarea acestor trei valori care stau la baza moralităţii din întreaga lume şi care le aduc celor care practică atât armonie, calm interior şi optimism, cât şi o înţelegere mai profundă a vieţii şi a lucrurilor cu adevărat importante.

În semn de apreciere pentru beneficiile pe care le aduce societăţii în mod gratuit, mai multe oraşe ale lumii au declarat ziua de 13 mai drept Ziua Internaţională Falun Dafa, practica bucurându-se de numeroase premii şi recunoaştere internaţională. Fondatorul Falun Dafa, domnul Li Hongzhi, a fost, la rândul său, nominalizat la premiul Nobel pentru Pace.

Onorată în toată lumea liberă, dar persecutată de regimul comunist din China

La doar 7 ani după ce a fost prezentată public, Falun Dafa era practicată – potrivit statisticilor oficiale ale Guvernului de la Beijing – de 70 până la 100 de milioane de chinezi. Beneficiile aduse societăţii erau de neconstestat: având parte de o sănătate mai bună, practicanţii degrevau sistemul medical al Chinei. Munceau mai mult, erau sârguincioşi şi, în virtutea principiilor promovate de practică, erau responsabili şi aveau grijă de cei din jur.

Cu toate acestea, după ce numărul chinezilor care practicau Falun Dafa l-a depăşit pe cel al membrilor Partidului Comunist Chinez (PCC), speriat şi poate invidios pe popularitatea practicii ajunse mai populară decât partidul său, dictatorul Jiang Zemin, într-o mişcare politică menită să îi consolideze puterea, a dat ordin ca mişcarea să fie eradicată prin orice mijloace. De atunci – din 20 iulie 1999 – au trecut aproape 25 de ani de când regimul politic chinez îşi asupreşte propriii cetăţeni.

Astfel a fost creat Biroul 6-10, un organism extrajudiciar de tip Gestapo, specializat în coordonarea persecuţiei împotriva Falun Gong pe tot cuprinsul ţării. A urmat, în stilul caracteristic al Partidului Comunist, o campanie de propagandă masivă, la nivel naţional, care viza defăimarea practicii, precum şi o multitudine de acţiuni specifice campaniilor comuniste de epurare – crime, torturi, violuri etc.

Campania de epurare desfăşurată de PCC împotriva celor peste 70 de milioane de practicanţi a culminat cu dezvoltarea unei industrii bazate pe jaful de organe de la prizonierii de conştiinţă, vânzarea organelor pentru transplanturi aducând regimului de la Beijing miliarde de dolari. Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici.

De altfel, nu demult, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie prin care "îşi exprimă îngrijorarea serioasă cu privire la rapoartele privind recoltarea persistentă, sistematică, inumană şi susţinută de stat de organe de la prizonierii din Republica Populară Chineză şi, mai precis, de la practicanţii Falun Gong". Este una din numeroasele rezoluţii adoptate la nivel internaţional.

Cea mai recentă este Rezoluţia Parlamentului European din 18 ianuarie 2024 referitoare la persecuţia continuă împotriva Falun Gong în China, în special cazul dlui Ding Yuande (2024/2504(RSP)).

În ciuda persecuţiei conduse de PCC, Falun Dafa nu a fost suprimată, ci s-a extins în toată lumea.

Practicanţii Falun Dafa – din interiorul şi exteriorul Chinei – au răspuns întotdeauna persecuţiei prin eforturi paşnice şi persistente de informare a publicului cu privire la persecuţie şi de corectare a afirmaţiilor calomniatoare făcute de propaganda regimului comunist despre Falun Gong, oferind astfel un exemplu remarcabil de umanitate în faţa nedreptăţii.

La 32 de ani de la introducerea sa publicului larg în China, Falun Dafa înfloreşte în întreaga lume.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor