Xi Jinping ajunge la Paris. Macron încă speră că liderul comunist va presa Rusia să oprească invazia din Ucraina
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, se îndreaptă duminică spre Paris pentru o vizită rară, în cadrul căreia omologul său francez, Emmanuel Macron, îl va presa să reducă disensiunile comerciale şi va încerca să îl convingă să îşi folosească influenţa asupra Rusiei în legătură cu războiul din Ucraina.
Potrivit Reuters, niciunul dintre cele două obiective nu va fi îndeplinit cu uşurinţă în timpul şederii de două zile a lui Xi în Franţa, unde soseşte într-un moment de tensiuni comerciale tot mai mari între Europa şi China.
Franţa susţine o anchetă a Uniunii Europene privind exporturile de vehicule electrice chinezeşti, iar în ianuarie Beijingul a deschis o investigaţie privind importurile de brandy - care este fabricat în mare parte în Franţa - o mişcare considerată pe scară largă drept represalii de tip "ochi pentru ochi, dinte pentru dinte" pe fondul unui set tot mai mare de anchete ale UE.
"Trebuie să continuăm să facem presiuni asupra autorităţilor chineze pentru a ne oferi mai multe garanţii în ceea ce priveşte problemele comerciale", a declarat un consilier de la Elysee înaintea vizitei lui Xi, prima sa călătorie în Europa în ultimii cinci ani.
Xi ar urma să sosească în jurul orei locale 16:00. Întâlnirile sale oficiale vor include discuţii comune cu Macron şi cu şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Diviziunile din cadrul celor 27 de membri ai Uniunii Europene - şi în special între Franţa şi Germania - subminează capacitatea lor de a influenţa China. Cancelarul german Olaf Scholz nu se va alătura lui Macron şi Xi la Paris din cauza unor angajamente anterioare, au declarat sursele.
"Avantajul zboară pe fereastră dacă liderii europeni îi transmit mesaje diferite lui Xi", a declarat Noah Barkin, consilier senior la Rhodium Group şi urmăritor apropiat al relaţiilor UE-China.
Franţa va încerca, de asemenea, să facă progrese în ceea ce priveşte deschiderea pieţei chineze pentru exporturile sale agricole şi să rezolve problemele legate de preocupările industriei franceze de cosmetice cu privire la drepturile de proprietate intelectuală, au declarat oficialii.
Discuţii despre Ucraina
Franţa a fost dornică să împingă China să preseze Moscova să oprească operaţiunile din Ucraina, cu puţine progrese până acum, cu excepţia deciziei lui Xi de a-l suna pentru prima dată pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la scurt timp după ce Macron a vizitat Beijingul anul trecut.
"China fiind unul dintre principalii parteneri ai Rusiei, obiectivul nostru este să folosim pârghiile pe care le are asupra Moscovei pentru a schimba calculele Rusiei şi a contribui la rezolvarea conflictului", a declarat acelaşi consilier de la Elysee.
O sursă diplomatică franceză a declarat că "dacă chinezii caută să aprofundeze relaţia cu partenerii europeni, este foarte important ca ei să audă punctul nostru de vedere şi să înceapă să îl ia în serios".
Marţi, Macron îl va duce pe Xi în Pirinei, munţi la care ţine în mod special ca loc de naştere al bunicii sale materne.
Gestul se doreşte a fi un ecou al deciziei lui Xi de a-l lua pe Macron pentru a participa la o ceremonie a ceaiului în fosta reşedinţă a tatălui lui Xi din oraşul Guangzhou.
"Macron doreşte să aibă întodeauna o atitudine şarmantă, încearcă să îi atragă de partea sa pe liderii străini prin stabilirea unei relaţii personale cu aceştia. Dar sper că nu-şi face iluzii că aducerea lui Xi într-un loc care este important pentru el din copilărie îl va face pe Xi să plângă şi va duce la compromisuri ale Beijingului", a declarat Barkin.
Xi va părăsi Franţa marţi după-amiază pentru a se îndrepta spre Serbia şi Ungaria, ţări prietenoase cu Rusia.