Vulpescu: Dorim doar reorganizarea Hidroelectrica, nimic asociat cu falimentul sau vânzarea de active

Marius Dragoi
19.06.2012

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Hidroelectrica, Remus Vulpescu, a declarat marţi că, prin cererea insolvenţei, se are în vedere doar o reorganizare a companiei şi nimic asociat cu falimentul sau cu vânzarea de active.

"Avem în vedere numai prevederile din legea 85/2006 referitoare la reorganizare. Nu avem în vedere nimic asociat cu falimentul, nu avem în vedere nimic asociat cu vânzarea de active, nu avem în vedere nimic asociat cu dimiuarea unor capacităţi de producţie şi nu avem în vedere nimic asociat cu speculaţii pe care am avut ocazia să le parcurg, că s-ar urmări naţionalizarea companiei, sau că s-ar urmări vânzarea companiei, sau că s-ar urmări în general orice altceva decât corectarea problemelor cu care această companie se confruntă, a căror existenţă este evidentă. Ce nu este evident acum este care sunt exact aceste probleme şi de aceea am cerut protecţia autorităţilor judiciare, implicarea unui administrator judiciar specializat în efectuarea procedurilor prevăzute de legea 85/2006 pe reorganizare, nu pe faliment, şi cu concursul creditorilor, al acţionarilor vom încerca să rezolvăm aceste probleme", a spus Remus Vulpescu.

El a declarat că, din punct de vedere al situaţiei financiare şi al rezultatelor obţinute, se poate vorbi de management dezastruos.

"Dacă ne uităm la situaţia financiară a societăţii este evident că ceva nu a funcţionat corect în activitatea Hidroelectrica până în prezent. Dacă ceva nu a funcţionat corect înseamnă că trebuie să ne uităm şi pe partea de furnizori şi pe partea de clienţi, poate că va trebui să ne uităm şi pe partea de personal, poate că va trebui să ne uităm şi pe partea de subunităţi, de sucursale. Este evident că o societate cu o valoare a activelor de peste un miliard de euro şi cu o cifră de afaceri de 800 milioane de euro în 2011, un an slab din punct de vedere hidroenergetic, dacă obţine contabil un milion de euro profit pentru că nu a fost provizionată în totalitate o creanţă neperformantă nu se poate numi o companie profitabilă. Este în realitate un dezastru de management", a mai declarat Remus Vulpescu.

Totodată, el a menţionat că procedura de insolvenţă nu este niciun fel de stratagemă sau de tertip sau de nimic altceva, ci este o măsură legitimă obligatorie potrivit legii, luată de administratori "pentru că această societate, într-un mod nepermis, după părea mea, a ajuns să nu mai aibă lichidităţi".

Hidroelectrica SA a depus în 15 iunie, la Tribunalul Bucureşti, o cerere prin care solicită intrarea în insolvenţă. Tribunalul Bucureşti va lua în discuţie miercuri cererea formulată de Hidroelectrica SA de intrare în insolvenţă.

Consiliul de Administraţie a decis să solicite intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica din cauza piederilor înregistrate de companie în 2011 şi în primele cinci luni ale acestui an, a scăderii cifrei de afaceri şi a creşterii datoriilor cu termen scadent de plată mai mare de 90 de zile.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor