Procesul de reorganizare a Hidroelectrica ar putea dura 16 -18 luni, spune Vulpescu

Marius Dragoi
19.06.2012

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Hidroelectrica, Remus Vulpescu, a declarat marţi că procesul de reorganizare al societăţii ar putea dura 16 -18 luni, urmând ca acesta să fie rezultatul consultărilor cu creditorii şi administratorul judiciar.

"Acest proces de reorganizare ne aşteptăm să nu depăşească 16-18 luni. Vă vom comunica în timp util fiecare previziune. (...) Planul de reorganizare va fi făcut public. Acest plan va fi rezultatul consultărilor cu creditorii şi administratorul judiciar şi trebuie aprobat de creditorii societăţii. Planul trebuie construit în aşa fel încât să treacă de aprobarea creditorilor. Vrem sa găsim soluţii în scopul reorganizării activităţii şi a plăţii tuturor datoriilor", a menţionat preşedintele Consiliului de Administraţie al Hidroelectrica.

Hidroelectrica SA a depus în 15 iunie, la Tribunalul Bucureşti, o cerere prin care solicită intrarea în insolvenţă. Tribunalul Bucureşti va lua în discuţie miercuri cererea formulată de Hidroelectrica SA de intrare în insolvenţă.

Consiliul de Administraţie a decis să solicite intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica din cauza piederilor înregistrate de companie în 2011 şi în primele cinci luni ale acestui an, a scăderii cifrei de afaceri şi a creşterii datoriilor cu termen scadent de plată mai mare de 90 de zile.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor