VP şi proiectul PRU. "Am făcut exact ca în cazul ALDE. Nu fiţi hapsâni, PSD să ia tot"
alte articole
Partidul România Unită a devenit în ultima vreme un veritabil aspirator de parlamentari. Unii dintre cei care s-au alăturat formaţiunii conduse de fostul social-democrat Bogdan Diaconu sunt cunoscuţi apropiaţi ai lui Victor Ponta, printre care Sebastian Ghiţă, finul său Marius Manolache, sau Mirel Palada.
Între timp, după fiecare parlamentar nou care intră în partid, şeful PRU nu uită să menţioneze că îl aşteaptă pe fostul premier în partid (celebrul slogan "Îl aşteptăm pe VP!"), arătându-se dispus chiar să-i cedeze conducerea. Ce se ascunde în spatele acestei mişcări politice surpriză? La această întrebare a răspuns, cel puţin parţial, chiar Victor Ponta, într-un interviu acordat miercuri seară postului B1 TV.
"Exact cum am făcut în ceea ce priveşte ALDE. Vă aduceţi aminte. Domnul Tăriceanu era un singur om. I-am spus: „Călin, eu cred că PNL nu va mai fi partid liberal, cred că în România este loc de liberalism, aşa cum este în toată Europa, 10-15%. Tu eşti unul singur, hai să te ajut”. L-am numit, vă aduceţi aminte, preşedinte Senatului, era singur, şi m-am certat cu pesediştii care acum sunt foarte buni prieteni cu Călin şi le-am zis: „Măi, gândiţi pe termen lung, nu fiţi aroganţi, nu fiţi hapsâni, PSD să ia tot”. Şi uite că a fost un proiect de succes.
Închipuiţi-vă acum PSD fără ALDE, ce făceam noi în alegerile locale şi după aceea? La fel am ajutat UNPR după 2012, cu Gabi Oprea, cu parlamentari… La fel: domnle' da de ce îi ajuţi pe UNPR, pentru că este nevoie de un partid unde au mers oameni care poate nu se înţelegeau cu liderul PSD din judeţ, unde se venea cu o idee cu care PSD nu era de acord... Şi acum cred în continuare şi îl cunosc pe Bogdan Diaconu, eu l-am pus pe liste în 2012, eu l-am rugat să plece din PSD când o luase prea tare cu chestia cu ungurii. Şi i-am zis: „Măi, atenţie, naţionalist, şi eu sunt naţionalist şi îmi place ideea naţională, dar nu înseamnă să cazi într-un extremism din ăla…”.
Şi cred că Bogdan a învăţat mult. L-am văzut acum că este mult mai ponderat. Cred în faptul că există şi un electorat şi o nevoie în România de un partid şi o mişcare politică autentică nu creată prin laboratoare sau chestii din astea de acum 25 de ani şi am zis: „Uite, te ajut, îţi dau idei”. Eu cred că pentru PSD şi pentru România ar fi bine să avem un partid naţional sau naţionalist dacă vreţi, dar în sens modern, nu în sensul exceselor. Cred în această idee, cred că este bună pentru mulţi alegători.", a declarat Victor Ponta, adăugând că sunt mulţi alegători care nu vor niciodată să voteze cu PSD.
În opinia fostului premier, PRU nu va fura din electoratul social-democraţilor pentru că va merge către bazinul de oameni care sunt dezamăgiţi de PSD, având potenţial să facă şi 10%. "În al doilea rând, este un electorat care aşteaptă un mesaj mai puţin convenţional. Sunt multe lucruri naţionale, nu exremiste (despre care trebuie vorbit). Nu e o critică – PSD are un limbaj aşa... oficial".
În ce a constat sprijinul acordat? "Am avut o discuţie înainte să pornească aceasta... şi i-am spus părerea mea: că e loc, e spaţiu, nu văd pe nimeni pe această zonă. Este Laurenţiu Rebega dar pe zona internaţională. Povestea cu Marian Munteanu, nu am crezut în ea nici când a venit la PNL. Nu cred nici acum. Nu am nimic rău de spus despre Marian Munteanu, dar este din alte vremuri".
Întrebat dacă a fost de acord ca cei din PRU să se folosească de imaginea lui Victor Ponta în utima perioadă, fostul premier a replicat: "Păi dacă nu vrea nimeni altcineva să o folosească, să o folosească ei. Nu le-am zis folosiţi-o, nu le-am zis nu o folosiţi. Atâta timp cât sunt sub contract, dar nu joc, ca la fotbal."
"Eu aş vrea să rămân la PSD, că eu nu am fost în niciun alt partid. Nu depinde doar de mine chestia asta. Bănuiesc că sunt oameni care nu ar vrea (să rămână în PSD - n.r.). Eu nu am absolut nicio nemulţumire şi nu am nimic de reproşat către 99% din membrii PSD care s-au bătut, cum m-am bătut şi eu pentru ei în toate alegerile din 2000 până încoace, s-au bătut şi ei pentru mine. Mai departe nu ştiu", a subliniat Victor Ponta.
Fostul lider PSD susţine că nu vede PRU, dacă va intra în Parlament, că se va alia cu PNL să facă guvern de tehnocraţi, ci mai degrabă cu PSD. "Nici nu o să ia PRU 50 la sută să-şi facă el guvern. De asta am susţinut mereu ALDE pentru că am fost convins că nu îi voi vedea niciodată pe Daniel Constantin şi pe Tăriceanu şi pe cei de la ALDE bătând palma cu PNL. Pe cei de la ALDE i-am ajutat mai mult decât pe PRU".
Întrebat dacă preşedintele PSD Liviu Dragnea l-a sunat să vorbească cu el pe tema asta, Victor Ponta a răspuns negativ. "Nu, nu am avut ocazia să vorbesc cu nimeni din conducerea PSD. (...) Eu ţin cu PSD, conducerea se schimbă. Eu am prins multe conduceri în PSD, inclusiv a mea."