Voinescu: Dacă revizuirea Constituţiei era adoptată, Boldea putea fi în faţa justiţiei
alte articole
Purtătorul de cuvânt al democrat-liberalilor, Sever Voinescu, consideră că în cazul în care proiectul de modificare a Constituţiei susţinut de PDL ar fi fost adoptat, Mihail Boldea, care în prezent este fugit din ţară, ar fi putut fi adus în faţa justiţiei.
"Vă aduc aminte că PDL susţine în Parlament un proiect de modificare a Constituţiei care suprimă imunitatea parlamentară şi vreau să fie foarte clar, dacă proiectul de Constituţie propus şi susţinut de PDL ar fi fost adoptat, în acest moment inculpatul Boldea ar fi fost în faţa justiţiei", a declarat Sever Voinescu joi într-o conferinţă de presă.
El a reproşat Opoziţiei că blochează în continuare proiectul, având în vedere că pentru adoptarea revizuirii legii fundamentale este nevoie de două treimi din fiecare Cameră a Parlamentului.
"Problema esenţială aici este următoarea: mecanismul constituţional al acestui tip de imunitate a permis până la urmă ca un inculpat să dispară din ţară. (...) Nu e în regulă. Am cerut ca acest mecanism să fie modificat şi nu prin vorbe. Am depus proiect de modificare a Constituţiei. Nu suntem ascultaţi. Opoziţia nu vrea să vină să acţioneze responsabil şi să spună că poate în proiectul acela de Constituţie sunt lucruri de care România ar avea nevoie. Ei resping acest lucru. Suntem într-o situaţie în care ceea ce am propus noi ar fi împiedicat această situaţie, această fugă a domnului Boldea", a susţinut purtătorul de cuvânt al PDL.
Voinescu a adăugat că modificarea Constituţiei ar fi folosit şi Opoziţiei, de exemplu, pentru atingerea scopului de a organiza alegeri anticipate.
"Ei aveau nevoie de această modificare ca să-şi atingă scopul alegerilor anticipate. Nu au vrut să vină să discute. Acum suntem cu toţi într-o situaţie neplăcută, pentru că există acest mecanism de imunitate în Constituţia României care trebuie eliminat. Nu spun că Boldea a fugit din cauza Opoziţiei, dar atrag atenţia asupra unui fapt care dacă ar fi fost tratat cu responsabilitate ar fi putut fi împiedicat", a mai spus Sever Voinescu.
Problema esenţială aici este următoarea: mecanismul constituţional al acestui tip de imunitate a permis până la urmă ca un inculpat să dispară din ţară.
Întrebat în legătură cu faptul că SRI ar fi informat despre Mihail Boldea încă din anul 2008, an în care acesta a şi intrat pe listele de candidaţi ai PDL, Sever Voinescu a spus că, în general, SRI nu informează partidele politice.
"SRI dacă are informaţii de acest gen nu le înaintează către partide, în general, sau sper că nu le înaintează către partide, ci către anumite instituţii ale statului. Nu am ce comentariu să fac în legătură cu asta, pentru că din punctul nostru de vedere cazul Boldea nu mai este un caz politic, este un caz penal. Cei care gestionează acest gen de cazuri nu sunt partidele, ci instanţele de judecată, Parchetul, Poliţia şi aşa mai departe", a mai declarat purtătorul de cuvânt al democrat-liberalilor.
Sever Voinescu a susţinut că totuşi în cadrul intern al PDL lideri de la centru poartă discuţii cu liderii Organizaţiei PDL Galaţi pe acest caz.