Voiculescu: Ponta a gustat din mizeriile pe care PSD le face împotriva "duşmanilor" partidului stat
alte articole
Fostul şef al social-democraţilor Victor Ponta, principalul aliat al premierul Sorin Grindeanu, a avut parte în războiul împotriva lui Liviu Dragnea doar de câteva din mizeriile pe care PSD şi "jurnaliştii prieteni" le făceau "duşmanilor politici" ai partidului stat, a atras atenţia, pe pagina sa de Facebook, fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu.
"S-au promis zeci de funcţii de miniştri, avantaje politice şi materiale, plus ameninţări şi linşaje publice de la jurnaliştii "prieteni" fără precedent! Conducerea PSD a instituit un control poliţienesc fără precedent asupra modului în care au votat parlamentarii..."
"Ştiţi probabil sau aţi ghicit deja ale cui sunt "dezvăluirile" de mai sus? Nu sunt ale elementelor duşmănoase tehnocrate, nici măcar ale liberalilor, useristilor sau a altor sorosisti (sic!). Nu, nu... sunt chiar ale domnului Victor Ponta. Dumnealui mai ştie câte ceva despre cum lucrează (cu succes demonstrat, de altfel) PeSeDe... doar că de data asta nici mituirile cu funcţii ale colegilor de partid, nici ameninţările, nici linşajele publice de către "jurnalişti prieteni" nu au fost în interesul dumnealui. Din contră", a comentat Vlad Voiculescu.
Fostul ministru tehnocrat al Sănătăţii a remarcat că fostul premier şi şef al PSD, Victor Ponta, spune de două ori în două propoziţii că măsurile sunt "fără precedent".
"Nu. Nimic din ce a făcut PeSeDe nu este fără precedent. Doar că de data asta i s-au făcut lui o mică mică parte din mizeriile pe care partidul şi "jurnaliştii prieteni" le făceau "duşmanilor politici" ai partidului stat. Dintotdeauna... şi mai hotărât în anii din urmă", a subliniat Vlad Voiculescu.