Voiculescu: O catastrofă similară celei din Italia ar fi o provocare majoră pentru sistemul sanitar
alte articole
O catastrofă de genul celei din Italia ar fi o provocare majoră pentru sistemul sanitar din România, a atras atenţia, în cadrul unui interviu acordat publicaţiei News.ro, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.
Întrebat dacă sistemul sanitar din România este pregătit să facă faţă unui cutremur mare, de genul celui produs miercuri în Italia, Vlad Voiculescu a replicat că "nu, nu este pregătit".
"Mi-ar fi plăcut să pot spune altceva. În momentul acesta, cred că o catastrofă de genul acesta ar fi o provocare majoră pentru sistemul de sănătate. Şi mă refer, vreau să fie foarte clar, la infrastructură. Pentru că, aşa cum ştim cu toţii, avem multe spitale vechi.
Nu mă refer la mobilizarea echipei medicale şi de intervenţie în situaţii de criză, în catastrofe. De aceea, în urmă cu o săptămână am început evaluarea infrastructurii spitalelor pentru a vederea care este situaţia din punct de vedere al riscului seismic", a precizat ministrul Sănătăţii.
Reamintim că un cutremur de 6,2 pe scara Richter a lovit miercuri dimineaţă centrul Italiei făcând, potrivit unui ultim bilanţ, cel puţin 247 de morţi şi aproape 370 de răniţi. Numeroase clădiri istorice au fost distruse, iar pagubele sunt uriaşe. Guvernul italian a pus la dispoziţia autorităţilor locale fonduri de urgenţă de circa 230 de milioane de euro.