Vlad Filat şi Dmitri Medvedev discută relaţiile bilaterale în cadrul unei convorbiri telefonice

. (SERGEI SUPINSKY / AFP / Getty Images)
Tatiana Chiriac
30.06.2012

Primul ministru al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, l-a invitat pe premierul Vlad Filat să întreprindă o vizită oficială la Moscova în luna septembrie cu ocazia zilei culturii moldoveneşti în Federaţia Rusă.

La 29 iunie, în cadrul unei convorbiri telefonice cei doi Premieri au mai făcut o trecere în revistă a relaţiilor bilaterale şi a posibilităţilor existente pentru impulsionarea acestora.

Cei doi oficiali au convenit să înceapă negocierile pe marginea Acordului bilateral interguvernamental privind colaborarea în domeniul energetic. Acest Acord urmează să se refere la tranzitul de gaze naturale, aspecte ce ţin de implementarea pachetului Energetic III, datoriile existente la gazul natural livrat Republicii Moldova etc. Din partea Republicii Moldova responsabil de negocieri a fost desemnat vicepremierul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, iar din partea Federaţiei Rusea fost desemnat ministrul energeticii, Alexandr Novak.

De asemenea, cei doi Premieri au abordat şi aspecte ce ţin de domeniul investiţional, convenind că aici există suficiente posibilităţi pentru impulsionarea colaborării.

Un alt subiect al discuţiei s-a referit la realizarea înţelegerilor anterioare privind liberalizarea exporturilor de vinuri moldoveneşti în Federaţia Rusă. S-a convenit că eforturile începute în această direcţie vor fi continuate până la finalizarea cu succes a procesului respectiv.

Vlad Filat şi Dmitri Medvedev au mai abordat şi aspecte ce ţin de domeniul migraţional. În context, cei doi Premieri au pledat pentru semnarea cât mai repede posibil a unui Acord între Guvernele Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse privind colaborarea în domeniul migraţiei forţei de muncă şi activitatea temporară a muncitorilor migranţi pe teritoriile celor două ţări.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor