Vlad Alexandrescu: Pentru PSD-ALDE-UDMR, sănătatea e doar o vacă de muls care dă mult lapte sub formă de bani
alte articole
PSD, ALDE şi UDMR au comis nici mai mult nici mai puţin decât un atentat împotriva sănătăţii publice din România, prin respingerea ordonanţei care viza depolitizarea managementului sanitar, le-a atras atenţia, marţi, colegilor săi din Camera Superioară a Parlamentului, fostul ministru tehnocrat al Culturii, Vlad Alexandrescu, de la USR.
"Doamnelor şi domnilor senatori, printr-o încălcare flagrantă a normelor procedurale, dar mai ales a celor de bun simţ, PSD a supus votului în Plenul Senatului Ordonanţa 79/2016 privind reforma managementului de spitale din România. Fără niciun fel de dezbatere, fără a şti măcar care este conţinutul actului normativ discutat, majoritatea parlamentară din jurul PSD a catadicsit să anuleze în Senat una din cele mai importante reforme din domeniul sanitar", a declarat Vlad Alexandrescu.
Fostul ministru consideră că ceea ce au făcut acum senatorii de la PSD, ALDE şi UDMR, trebuie explicat clar oamenilor pentru că aceştia trebuie să ştie, atunci când vor întâmpina orice problemă într-un spital, cum anume au înţeles aleşii lor să le reprezinte interesele şi cum au înţeles să le apere dreptul constituţional la sănătate.
USR spune NU restauraţiei din Sănătate
"Domnilor şi Doamnelor Senatori,
• aţi decis ca managerii să poată fi membri cu funcţii de conducere în partide politice. Ce atâta depolitizare, de ce să nu fie lachei de partid la conducerea unor instituţii care învârt bani mulţi. Foarte mulţi. Cum să ajungă altfel banii la firmele dumneavoastră de partid, nu-i aşa? Că banii din Sănătate doar n-or fi ai românilor? Nu, ei trebuie controlaţi de partid.
• aţi decis ca managerii de spitale să poată avea şi firme. Că doar contractele bănoase ale spitalelor trebuie să ajungă la cine trebuie. Am avut atâtea scandaluri cu achiziţii trucate în sistemul sanitar, iar dumneavoastră aţi decis ca e nevoie să avem mai multe.
• aţi decis că managerii vor putea să numească pe alte funcţii de conducere în spitale rudele lor. Conflictul de interese nu vă interesează, doamnelor şi domnilor senatori de la PSD, ALDE şi UDMR. Viaţa dumneavoastră politică este în sine un conflict de interese şi exact aşa doriţi să fie şi spitalele în care se tratează românii.
• şi aţi mai decis ca şefii de secţie sau de laboratoare să fie numiţi fără niciun fel de concurs. Ideea de competenţă la ocuparea unei funcţii publice este o ameninţare la adresa PSD, ALDE şi UDMR. Uneori am impresia că este chiar o jignire pentru dumneavoastră."
Potrivit fostului ministru, Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice spune clar că cel puţin un sfert din contractele de achiziţii din sistemul sanitar sunt suspecte din două motive. Primul este furtul, al doilea este lipsa de profesionalism a personalului care le efectuează.
"Sănătatea, doamnelor şi domnilor de la PSD, ALDE şi UDMR, nu este privită de dumneavoastră ca un serviciu public pentru populaţie. Pentru dumneavoastră nu este altceva decât o vacă de muls care dă mult lapte sub formă de bani. Or, acest sistem, din punctul dumneavoastră de vedere, nu trebuie scăpat din mâna politicului şi a feudalilor care vă servesc. Nu cumva să liberalizaţi accesul la funcţiile de management! Pentru dumneavoastră e periculos să extindeţi cercul candidaţilor eligibili la profesionişti, aşa că aţi votat să ţineţi totul la mâna mafiei din Universităţile de Medicină", a subliniat Vlad Alexandrescu.
Senatorul a atras atenţia că Uniunea Salvaţi România nu poate fi "părtaşă la restauraţia din Sănătate pe care o faceţi acum". Partidul a votat pentru reforma aceasta şi va vota pentru menţinerea tuturor reformelor care vin în beneficiul românilor - nu poate "aproba iniţiative care nu fac altceva decât să vă umple buzunarele prietenilor de partid".
"Doamnelor şi domnilor de la PSD, ALDE şi UDMR, aţi comis un atentat împotriva sănătăţii publice din România. Nimic mai mult şi nimic mai puţin! USR vă promite că veţi avea parte de o opoziţie activă şi care nu va închide ochii în faţa abuzurilor flagrante pe care le comiteţi", a concluzionat Vlad Alexandrescu.
Trebuie menţionat că ordonanţa prin care Vlad Voiculescu încearcă depolitizarea managementului sanitar urmează acum să fie supusă votului final în Camera Deputaţilor.