Viorel Cataramă susţine candidatura lui Diaconescu, ieşit din "structurile mafiote" de partid

Omul de afaceri Viorel Cataramă a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că renunţă la candidatura sa la prezidenţiale, ca independent, şi îl susţine pe Cristian Diaconescu, proaspăt ieşit din PMP.
Viorel Cataramă (Epoch Times România)
Loredana Diacu
19.08.2014

Omul de afaceri Viorel Cataramă a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că renunţă la candidatura sa la prezidenţiale, ca independent, şi îl susţine pe Cristian Diaconescu, proaspăt ieşit din PMP.

În cadrul unei conferinţe de presă comune cu Diaconescu, care s-a retras luni din PMP după ce Elena Udrea s-a oferit să intre ea în cursa pentru Cotroceni, Cataramă a declarat că îi oferă sprijinul său fostului consilier prezidenţial.

"Renunţ la candidatura la funcţia de preşedinte al României şi îmi dau sprijinul domnului Cristian Diaconescu. (...) Cer tuturor celor care până astăzi au fost alături de mine să creadă în continuare în ideile pe care le-am promovat şi să sprijine în continuare candidatura la Preşedinţie a domnului Cristian Diaconescu", a declarat Cataramă, citat de Agerpres, la conferinţa de presă susţinută la sediul Fundaţiei Mişcarea Populară din Calea Griviţei.

Cataramă a reamintit că şi-a lansat candidatura la Preşedinţie pe ideea că partidele politice sunt structuri mafiote, convingere la care ar fi ajuns şi Diaconescu, care s-a retras din PMP.

"Eu mi-am lansat campania electorală pe ideea că toate partidele din România sunt structuri mafiote, cel mai bine organizate şi consolidate, şi care au ca principal obiectiv al existenţei furtul din banul public. Atâta timp cât domnul Diaconescu era într-un astfel de partid politic nu am putut să găsim o colaborare corectă. Astăzi, când domnul Diaconescu a ajuns la concluzia că şi Partidul Mişcarea Populară este un astfel de partid - deşi este tânăr pe scena politică, a făcut paşi mari în direcţia transformării într-o structură mafiotă aşa cum sunt toate partidele politice -, şi şi-a dat demisia din acest partid şi candidează ca independent, am convenit să preia ideile principale din programul meu, iar eu îl voi susţine cu toate puterile mele pentru a duce la îndeplinire acest program", a declarat Cataramă.

Tot marţi, Partidul Mişcarea Populară din care Diaconescu a ieşit pentru a-şi duce până la capăt candidatura şi-a desemnat noul competitor pentru Cotroceni, în postura Elenei Udrea, cea care, conform Elenei Băsescu, ar fi sabotat strângerea de semnături în teritoriu pentru candidatura fostului său coleg.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor