Viorel Cataramă: Partidele politice sunt structurile mafiote cel mai bine organizate din România

Partidele politice sunt structurile mafiote cel mai bine organizate din România, a declarat miercuri seară fostul lider liberal, Viorel Cataramă, la Realitatea TV.
Viorel Cataramă, 2012 (Youtube)
Loredana Diacu
05.06.2014

Partidele politice sunt structurile mafiote cel mai bine organizate din România, a declarat miercuri seară fostul lider liberal, Viorel Cataramă, la Realitatea TV.

"În acest moment, partidele politice sunt structurile mafiote cel mai bine organizate din România. O persoană independentă şi capabilă nu poate intra în aceste structuri fără să fie imediat ejectată. Aceste partide au lăsat şi au perpetuat sistemul de furt din România. În acest moment, până la 80% din banul public a ajuns să se fure", a declarat Viorel Cataramă, afirmând că, în acest moment, în România, până la 80% din banul public a ajuns să se fure, să dispară.

Astfel, dacă în Elveţia, un kilometru de autostradă costă 2-3 milioane de euro, în România, acelaşi kilometru va costa 30-35 de milioane, în timp ce deszăpezirea costă de 10 ori mai mult decât în Finlanda, a explicat Cataramă, afirmând că s-a ajuns în această situaţie datorită legislaţiei pe care niciun partid nu a vrut să o schimbe:

"Legislaţia permite persoanelor aflate în funcţii să semneze, să organizeze în mod incorect licitaţii, să modifice contractele de licitaţii o dată câştigate. Niciun preşedinte român şi niciun partid politic care a guvernat nu a dorit să schimbe această legislaţie", a mai spus Viorel Cataramă.

Omul de afaceri Viorel Cataramă, patronul lanţurilor de magazine Elvila, a fost prim-vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal începând cu anul 1993 iar în 2010 a candidat la şefia partidului, retrăgându-se din competiţie în luna martie. În aceeaşi lună, Cataramă a fost exclus din PNL, la iniţiativa lui Crin Antonescu, pentru"ştirbirea imaginii partidului" şi "lezarea intereselor şi imaginii partidului" conform fostului preşedinte PNL.

Practic, Cataramă declarase, în timpul campaniei pentru alegerile prezidenţiale a lui Crin Antonescu că liberalii ar avea nevoie de un candidat care să câştige scrutinul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor