Viitorul arată roşu la ANRE. Deputat PSD care ne-a "citit contoarele" propus ca preşedinte

Autoritatea Naţională pentru Reglementare în domeniul Energiei ar urma să fie condusă de un deputat PSD despre care presa a scris că a fost acţionar la o firmă ce se ocupa cu citirea contoarelor electrice şi care a beneficiat de contracte bănoase din partea Electrica SA.
Vot în Camera Deputaţilor (cdep.ro)
Loredana Diacu
17.10.2017

Deputatul PSD Dumitru Chiriţă a fost propus luni în cadrul comisiilor reunite de specialitate din Parlament pentru funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), acesta urmând să îi ia locul actualului preşedinte, Niculae Havrileţ, al cărui mandat expiră pe 23 octombrie.

Potrivit Hotnews, Chiriţă, în vârstă de 54 ani, este la al patrulea mandat de deputat. Deputatul şi-a început cariera în 1981 ca electrician. Ulterior, a studiat la Facultatea de Drept şi Relaţii Internaţionale, în cadrul Universităţii Nicolae Titulescu şi a făcut un master "Relaţii de muncă şi industriale", în cadrul Facultăţii de Drept. Înainte de a ajunge deputat, a fost vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical. În perioada 1990-2000 a fost preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Electricitate "Univers", iar în perioada 1990-2011 preşedintele Sindicatului Liber Independent "Energia". În perioada 2004-2008 a fost vicepreşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

"În 2011, România Curată scria că deputatul PSD Dumitru Chiriţă era acţionar al SC Sindserv SA, societate controlată de Federaţia Energia Mileniului III, care se ocupa de citirea contoarelor de energie electrică şi care beneficia de contracte bănoase din partea Electrica SA. "Deputatul PSD este considerat 'creierul' întregii afaceri derulate prin cele două societăţi. Era acţionar minoritar la Sindserv, preşedinte al Sindicatului Liber Independent Energia Bucureşti, care deţine acţiuni la firmă, preşedinte executiv al Federaţiei Univers, un alt acţionar al companiei şi fost membru în Consiliul de Administraţie al SC Electrica SA", scria România Curată. Vezi aici amănunte", arată sursa citată.

Articolul integral poate fi citit aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor