VIDEO. Csaba Sogor, la Congresul PPE: În loc să cheltuieşti foarte mulţi bani pentru asimilarea minorităţilor, mai bine le dai autonomie

Europarlamentarul UDMR, Csaba Sogor, a susţinut autonomia minorităţilor şi a evocat problemele de credibilitate cu care se confrunta Europa în prezent. Declaraţiile au fost făcute în cea de a doua zi a Congresului Partidului Popularilor Europeni care are loc la Palatul Parlamentului.
Csaba Sogor (Mihuţ Savu / Epoch Times)
L.M.
18.10.2012

Europarlamentarul UDMR, Csaba Sogor, a susţinut autonomia minorităţilor şi a evocat problemele de credibilitate cu care se confrunta Europa în prezent. Declaraţiile au fost făcute în cea de a doua zi a Congresului Partidului Popularilor Europeni care are loc la Palatul Parlamentului.

"La discursul de azi dimineaţă, vorbeam despre Europa, identitatea europeană, despre rolul Europei în lume, şi alocuţiunea mea s-a bazat pe problema credibilităţii. Deci, dacă eşti lider, şi domnul Spiller, un om de afaceri, a spus că poate noi nu credem, dar în Asia încă ne cred liderii lumii, deci dacă eşti lider, ai o foarte mare responsabilitate, deci trebuie să dăm un exemplu, nu numai în combaterea crizei, dar şi în problemele lumii, securitatea financiară, socială, a mediului. Degeaba spun ţărilor din Asia: Luaţi un exemplu din Europa! Or să mă întrebe, care parte a Europei? Dacă ne gândim la războiul din fosta Iugoslavie sau dacă ne gândim la problemele financiare, bineînţeles eu întotdeauna spun că într-o clasă sau într-o familie sau o societate: Luaţi exemplele bune! Nu ale acelor state care se confrunta cu probleme de care alte ţări au şi uitat, şi am dat exemplul Germaniei", a spus Sogor pentru Epoch Times.

El a mai susţinut constituirea statelor federale, acolo unde este cazul, pentru a se evita cheltuielile inutile.

"În loc să cheltuieşti foarte mulţi bani pe un sistem centralizat, mai bine construieşti un stat federal. Şi în loc să cheltuieşti foarte mulţi bani pentru asimilarea minorităţilor, mai bine le dai autonomie. Şi am dat exemplul Chinei. În discuţia noastră despre Tibet, am avut foarte multe rezoluţii privind drepturile omului în China, situaţia Tibetului în China, de foarte multe ori ne-am confruntat cu răspunsuri de genul: Ce vreţi voi în Europa, când voi aveţi legi discriminatorii faţă de minorităţi, legea limbii statului, de exemplu în Slovacia, au menţionat chinezii, noi măcar avem o autonomie pe hârtie pentru Tibet.

Deci problema este, ca să fii credibil, trebuie să dai un exemplu bun. Şi a amintit şi colegul meu problema noastră, a României. De ce sunt unii politicieni care încă sunt credibili chiar dacă au un discurs ambiguu, una spun aici şi alta faţă arată la Bruxelles, şi răspunsul lor era, chiar dacă eşti onest, dacă odată ţi-ai pierdut credibilitatea, e foarte greu să o recâştigi. Am dat exemplul Bavariei, un stat federal german care nu putem să spunem ca e un stat bazat pe etica protestantă. Vorbim de foarte multe ori despre o Europa divizată şi exemplul bun sunt Ţările Scandinave, unde muncesc tare, unde investesc în educaţie şi nu în armată şi securitate şi în miliţie şi unde, bineînţeles, unde sindicatele sunt foarte puternice", a declarat Sogor.

El a mai spus că, în criza financiară, Uniunea Europeană încearcă să introducă măsuri economice foarte severe, dar ar trebui să ne gândim nu numai la o uniune financiară şi economică, ci şi la una socială.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor