Victor Ponta: Roşia Montană, "deja peisaj selenar", de ce să nu dăm aviz?
alte articole
Premierul Victor Ponta revine asupra declaraţiilor legate de Roşia Montană. Din nou. Miercuri seara, la Antena 3, Victor Ponta a pledat în favoarea exploatărilor miniere cu cianuri.
Ponta a declarat la Antenă că, deşi a fost la început a fost împotriva exploatărilor aurifere RMGC la Roşia Montană numai fiindcă proiectul era susţinut de Traian Băsescu, iar orice susţine Băsescu "sigur e rău", acum vede lucrurile diferit. Premierul crede "că există beneficii şi pericole dacă nu se face proiectul."
"Am considerat, atunci când am transmis proiectul către Parlament, că există şi foarte multe beneficii pentru România, şi foarte multe pericole dacă nu facem acest proiect, şi că o decizie atât de importantă trebuie să o ia nişte oameni în cunoştinţă de cauză", a spus prim-ministrul explicând trecerea de la aversiunea faţă de proiect la susţinerea acordată Roşia Montană Gold Corporation.
Premierul a mai declarat că "ţara noastră este blocată şi din punct de vedere economic şi în ultima perioadă nu s-au mai făcut investiţii importante".
Ponta a admis, totodată, că "percepţia că Guvernul susţine proiectul e corectă", conform publicaţiei Gândul, şi a susţinut că tehnologia exploatării prin cianuri "este perfect compatibilă cu ce se întâmplă în Europa".
Cât despre amplele manifestaţii contra proiectului ce au avut loc în toată ţară şi în străinătate, premierul crede că "Nu poţi să ignori demonstraţiile, dar nici să iei decizii pe baza demonstraţiilor".
Manifestanţii ar trebui să ţină cont de faptul că, afirmă Ponta, "nu există altă tehnologie decât cea cu cianuri acum. Noi respingând exploatarea facem o naţionalizare. Naţionalizăm resursele. E nevoie de 1,9 miliarde pentru exploatare pe care noi nu îi avem. Nu vreau să cădem în panta să-i dăm pe străini afară din România. Eu cred că ei fac foarte bine. Trăim într-o lume deschisă", îl citează publicaţia Gândul pe premierul român.
RMGC nu doar că va crea noi locuri de muncă în zonă, dar va finanţa şi situl arheologic Galerile Romane din Roşia Montană, ceea ce îl face pe ministrul Culturii foarte fericit. "Pentru galeriile romane ne trebuie aproape 150 de milioane de euro, deocamdată nu-i avem. De aceea ministrul Culturii era aşa de încântat că cineva investeşte 50 de milioane acolo", crede el.
Ponta a mai adus un argument forte: cum Roşia Montană este deja "un peisaj selenar", nu vede care ar fi problemă să se dea aviz de mediu pentru exploatări. În plus banii pe care i-a cerut ca garanţie acoperit de patru ori valoarea oricărui accident de mediu ce ar putea avea loc.
"Noi ar trebui conform legilor actuale să dăm avizul de mediu şi să înceapă exploatarea. Pe legile actuale, eu ar trebui să dau aviz, lucru pe care trebuia sa îl facă şi alte guverne. Este deja un peisaj selenar acolo. Ceea ce am cerut e o garanţie de patru ori mai mare pentru orice accident de mediu."
"Vreau să luăm deciziile după ce punem toate lucrurile pe masă şi România să aibă în continuare viitor, nu vreau să fie o ţară săracă", a adăugat Ponta, în condiţiile în care luni a lansat public vestea că am putea plăti 2 miliarde dolari despăgubiri către RMGC, sumă pe care canadienii ar fi dublat-o, conform unor ştiri din presă, între timp.