Victor Chirilă: Actuala guvernare are aceeaşi strategie pe care au avut-o comuniştii
alte articole
Preşedintele Igor Dodon nu a valorificat pe deplin vizita sa la Bruxelles şi mesajele pe care le-a transmis mai degrabă reflectă agenda internă a Partidului Socialiştilor decât problemele reale ale Republicii Moldova, a afirmat preşedintele Asociaţiei pentru Politică Externă (APE), Victor Chirilă potrivit căruia, Dodon ar continua campania electorală, pregătind terenul pentru parlamentare.
„Dl Dodon s-a comportat penibil la Moscova, s-a comportat şi mai penibil la Bruxelles şi manipulează cu nişte date eronate, cu nişte tendinţe care sunt scoase din context, nu sunt analizate comparativ şi sigur că oamenii de la ţară îl cred. Dânsul continuă campania electorală, se pregăteşte pentru alegerile parlamentare în speranţa că vor avea o majoritate, sau cel puţin o poziţie mult mai întărită în viitorul Parlament, astfel încât să le permită să participe la o alianţă de guvernare”, a mărturisit Chirilă în cadrul emisiunii „Alb&Negru” de la UNIMEDIA.
În opinia lui Victor Chirilă, cetăţenii ar putea să schimbe anumite lucruri în Moldova, doar că necesităţile reale îi forţează să ia decizii importante pentru a-şi întreţine familia, inclusiv de a pleca peste hotare pentru a supravieţui. Cu toate că Uniunea Europeană înţelege foarte bine că spaţiul acesta în care ne aflăm noi şi Ucraina este unul cu o concurenţă geopolitică destul de acerbă şi UE nu poate să înfrunte Rusia făcând jobul nostru. Dacă noi vrem să face ordine în ţară, dar acest lucru nu este pe placul Federaţiei Ruse, atunci trebuie să înţelegem că nici UE nu va face aceste shimbări.
„Prin astfel de discuţii false, precum deschiderea unui oficiu de legătură NATO, care există, de fapt şi la Moscova, blamarea Acordului de Asociere pentru toate relele, uitând dl Dodon, de fapt, că atunci când au venit comuniştii la putere, în 2001, comerţul Repulicii Moldova cu Rusia era de 40 la sută, iar când au plecat comuniştii, acest procentaj a scăzut la 20. Cu mult înainte de a începe discuţiile despre acest acord, acest comerţ s-a prăbuşit, de vină fiind inclusiv politica economică promovată de dl Dodon, din funcţia de ministru al economiei pe atunci”, a adăugat Chirilă.
Din păcate actuala guvernare are aceeaşi strategie pe care au avut-o şi comuniştii, de a vota legi, de a crea instituţii, care, din păcate nu aduc schimbări calitative în viaţa noastră de zi cu zi, marea deficienţă de atunci fiind actuală şi în prezent. Avem forme fără conţinut, a comentat Chirilă.
Întrebat de moderatoarea emisiunii de ce continuă UE să acorde bani guvernării de la Chişinău, arătându-le astfel susţinere, preşedintele APE a precizat că „Uniunea Europeană este interesată, în primul rând de propria sa securitate care presupune un anumit grad de stabilitate la frontiere. Acum imaginaţi-vă că această susţinere de care depindem foarte mult, începând din 2009 încoace depindem de finanţarea UE, dispare. Atunci în ţara aceasta va fi un colaps, oamenii pur şi simpu vor migra, UE nu-şi doreşte ca acest flux de migraţie să se întâmple”.
Cu toate acestea, Uniunea Europenă a tras anumite lecţii din criza bancară, condiţionalităţile devenind acum mult mai stricte. UE încercă în prezent să administreze mai multe granturi pentru administraţia publică locală de sine stătător, fără implicarea Guvernului. „Guvernul nu este mulţumit, dar aceasta este tendinţa, mie mi se pare explicabil, indiferent ce ar spune guvernanţii noştri. Noi ne plângem de guvernanţii noştri dar tot noi alegem aceşti politicieni şi atunci ce poate face UE?”, s-a întrebat retoric Chirilă.
„Dacă UE ar stopa sută la sută aceste granturi, cu siguranţă că nu vor suferi dl Plahotniuc, nici dl Candu, nici dl Filip, nici dl Ghimpu care au afaceri foarte profitabile în această ţară, dar vom suferi noi cetăţenii. Asta este realitatea şi atunci Uniunea Europeană trebuie să facă un compromis, dar nu şi munca instituţiilor din această ţară şi inclusiv a societăţii. Anularea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană va fi o decizie extrem de fatală pentru ţara noastră”, a conchis Victor Chirilă.