Veşti proaste pentru românii care vor să meargă la mare: Preţurile pe litoral au crescut semnificativ faţă de 2023
Românii care se pregătesc să plece pe litoralul românesc ar trebui să fie pregătiţi pentru preţuri majorate la cazări, mâncare şi pentru închirierea şezlongurilor, încât pentru un singur sejur au de scos din buzunar în medie 2.250 de lei, relatează BZI.
Mai exact, sejurul ar fi cu aproximativ 500 de lei mai mult decât anul trecut.
În ceea ce priveşte închirierea unui şezlong la plajă, turiştii de la Mamaia ar trebui să cheltuiască 25–30 de lei pe zi. Anul trecut, un şezlong costa chiar şi 60 de lei, în weekend.
Potrivit sursei citate, preţurile la mâncare şi băuturi sunt mult mai mari ca anul trecut. Spre exemplu, un pahar de bere la 250 de ml costă 10 lei în Vama Veche. Trebuie să ţinem cont şi de faptul că suntem la începutul lunii iunie, iar preţurile ar putea creşte treptat. Între 8 şi 10 lei costă berea şi în Mamaia, în funcţie de zona în care mergi.
Vorbind despre mâncare, o porţia de hamsii, care anul trecut era 10 lei, acum costă de patru până la cinci ori mai mult.