Vasile Năstase: Zeci de angajaţi ANSA şi rudele lor se află pe paturi de spitale, iar contabila a decedat din cauza coronavirus
alte articole
În contextul în care a scris anterior, în repetate rânduri, despre unul dintre cele mai grave focare de epidemie, cel de la Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA), deputatul Platformei Demnitate şi Adevăr Vasile Năstase se întreabă retoric dacă „sunt oamenii aceştia protejaţi, capabili să-şi facă datoria? Răspunsul nu e pe potriva aşteptărilor, adică e negativ!”.
Mai mult decât atât, potrivit parlamentarului basarabean, zeci de angajaţi de la ANSA şi rudele lor se află acum pe paturi de spitale, în carantină, alţii abia acum dau semne de contaminare cu coronavirus – febră, tuse seacă etc. „Cum s-a ajuns aici? Cum a fost posibil?”.
Totodată, Năstase a ţinut să specifice că anterior a argumentat că vinovatul de starea de lucruri este directorul Vladislav Cotici, cel care nu a fost capabil să gestioneze situaţia, ci dimpotrivă, a acţionat contrar legislaţiei, contrar bunului simţ şi a pus angajaţii unei instituţii de stat în pericol de moarte.
„Între timp am aflat că, de fapt, pe 27 martie aproape toţi angajaţii se aflau la serviciu, deşi se cunostea deja că este cel puţin o persoană infectată în aparatul central, însă directorul nu a luat nicio măsură de protecţie a oamenilor, nu a dispus dezinfectarea spaţiului, nu a stopat activitatea propriu-zisă... (N-o să vă vină să credeţi, dar în grupurile sanitare de la ANSA, pe timp de pandemie şi nu doar, e mereu lipsă de săpun şi dezinfectant!).
Astfel, timp de câteva zile, la toate cele trei etaje au avut acces colaboratori infectaţi, functionarii circulau pe coridoare alături de ei, actele care trebuiau transmise prin poşta electronică erau aduse personal, pe suport de hârtie, acest lucru afectând în special colaboratorii Direcţiei finanţe si contabilitate. Astfel, ca urmare a neglijenţei, a nepăsării şi arbitrariului s-a produs o mare durere. O mare tragedie. Aliona Moraru de la contabilitate a decedat pe 23 aprilie”, se arată într-o postare pe contul de Facebook al deputatului de la Chişinău.
Deputatul Platformei DA a mai menţionat că, colegii nu au rămas indiferenţi, au scris pe reţelele de socializare, s-au revoltat, mai ales pentru faptul că Moraru s-ar fi aflat la muncă până a finalizat calcularea salariului, la insistenţa directorului, şi chiar dacă „deja se simţea rău de tot, tuşea tare, nu a putut să se adreseze medicilor”.
„Va trebui să aflăm, printr-o nouă interpelare la Procuratura moleşită a domnului Stoianoglo dacă acest Cotici a obligat-o cumva pe Aliona Moraru să rămână să lucreze chiar şi atunci când era într-o stare gravă, nu putea respira, tuşea întruna… Voi cere o anchetă penală şi dacă vreun şoricel de procuror va încerca să-mi răspundă cu calapoadele lui Gurin sau Harunjen va fi trimis direct în instanţa de judecată!”, a subliniat Vasile Năstase.
„D-nul Vladislav, să ştiţi că e vina d-tră în ceea ce s-a întâmplat! D-tră nu aţi permis să lucrăm de la distanţă şi încă verificaţi dacă suntem la serviciu. E vina d-tră că Aliona nu s-a adresat îndata la urgenţă, fiindcă trebuia să calculeze salariul. D-tră ziceaţi că nimic nu vă interesează - numai salariul sa fie la timp. Acum cine va face salariul să raportaţi sus că totul e la timp? Noi insistam ca Aliona să cheme urgenţa mai înainte, dar ea vroia mai întâi să facă salariul. De-acum când era în spital am întrebat-o, de ce nu ne-a ascultat şi n-a chemat urgenţa? Ea mi-a răspuns că ʻîn schimb am dat salariul şi pot sta liniştită în spitalʼ. Oare după aceasta nu vă mustră conştiinţa? Cum vă veţi uita în ochii colaboratorilor? Din pricina d-tră au suferit nu numai colaboratorii noştri, dar şi familiile lor! Aţi încălcat şi HG unde se spunea să lucrăm de la distanţă. Doar peste tot se spunea STAŢI ACASĂ!!!”, este mesajul unuia dintre angajaţii ANSA către director.
În replică, directorul ANSA, cumătrul fratelui preşedintelui Dodon, a menţionat că îi „pare foarte rău pentru Dna Aliona şi pentru familia sa. Credeţi-mă că am încercat tot posibilul pentru a proteja colectivul atât la nivel central cât şi în teritoriu şi în continuare o voi face”.