Vânt din pupa pentru deţinuţii scriitori: vor beneficia din nou de reduceri de pedepse
alte articole
Raluca Prună a anunţat că va depune un proiect de lege prin care deţinuţii care scriu lucrări ştiinţifice să beneficieze de o reducere de 20 de zile pentru fiecare lucrare, în loc de 30 cât era anterior. Anunţul vine după ce, în contextul în care presa a publicat numeroase articole despre cum au fentat unii deţinuţi legea cu pseudo lucrări plagiate, se vorbise despre abrogarea prevederii care i-a motivat pe puşcăriaşii celebri să se dedice scrisului.
"Pentru că nu am găsit argumente suficiente pentru abrogare din partea instituţiilor cu care lucrăm, vom menţine această dispoziţie şi ştirea pe care o dau este că cel mai probabil eu trebuie să depun acest proiect guvernului, poziţia Ministerului Justiţiei va fi să se reîntoarcă la textul aşa cum a fost el formulat atunci când Legea 254/2013 a fost elaborată. Şi textul guvernului atunci spunea că beneficiul primit pentru toate lucrările, pentru lucrări ştiinţifice, deci asta înseamnă pentru toate lucrările, este de 20 de zile", a declarat ministrul Justiţiei, Raluca Prună, citat de gândul.info.
Prună a mai amintit că de la momentul în care Guvernul a decis prin ordonanţă de urgenţă suspendarea prevederii care permitea reducerea pedepselor pentru deţinuţii scriitori, ministerul său a început să lucreze împreună cu reprezentanţi ai sistemului judiciar, ai CSM-ului care s-au opus abrogării, şi ai Ministerul Educaţiei, discuţii în urma cărora s-a stabilit un procedeu mai riguros pentru controlul caracterului ştiinţific.
"Dacă până acum îţi trebuia numai semnătura unui conferenţiar sau a unui profesor universitar care să ateste că tema este relevantă pentru un domeniu, după care nimeni nu mai controla lucrarea ca atare, noi acum vom introduce şi un control de ştiinţificitate a lucrării odată ce a fost elaborată", a declarat Prună.
"Sunt (...) penitenciare unde nu s-a scris nicio lucrare, urmându-se la fel o procedură riguroasă. Şi sunt penitenciare pe care nu vreau să le numesc, le ştiţi pentru că am dat lista publicităţii, unde s-au scris peste 150 de lucrări pentru că se lăsa manuscrisul seara la dispoziţia persoanei aflate în detenţie. Bun..., ceva se întâmpla, că peste noapte lumea scria foarte mult", a adăugat ministrul.
Ministrul a mai precizat că ea personal, ca persoană care şi-a făcut studiile în această ţară şi ca persoană care are colegi şi prieteni care se află în universităţi şi muncesc greu şi pentru titlul academic pe care îl au, consideră că locul cercetării ştiinţifice nu este deloc în penitenciar, însă aceasta este o aserţiune personală, nu o poziţie instituţională.
Reamintim că în ianuarie 2016, constatând că fenomenul deţinuţilor a scăpat de sub control, ministrul Justiţiei Raluca Prună a solicitat Guvernului Cioloş să abroge, prin ordonanţă de urgenţă, dispoziţia legislativă care permite reduceri de pedeapsă pentru lucrările aşa-zis ştiinţifice produse în puşcării.