Vaccinarea ca răspuns la COVID a fost planificată cu mult înainte, susţin autorii cărţii "Curajul de a face faţă COVID-19"

Vaccin, foto simbol
Vaccin, foto simbol (facebook.com / Ion Sturza)

Autorii cărţii "Curajul de a înfrunta COVID-19: Prevenirea spitalizării şi a morţii în timp ce luptăm împotriva complexului biofarmaceutic", John Leake şi doctorul cardiolog Peter McCullough, au descoperit, în timpul cercetărilor pentru lucrarea lor, că liderii mondiali pregătiseră "sistemul" astfel încât vaccinarea să fie principalul răspuns la pandemia declanşată de virusul Wuhan.

"Acest lucru a fost în mod clar programat de la început. În 2010, Gates spunea că este deceniul vaccinurilor. Mai târziu, Gates anunţa la întâlniri că randamentul investiţiilor în vaccinuri este de 20 la 1. Este clar că sistemul este pregătit pentru un vaccin", a declarat McCullough în timpul unui interviu recent în cadrul programului "American Thought Leaders" de la EpochTV.

McCullough se referea la o postare din 2010 a lui Bill Gates pe Twitter, în care investitorul american scria: "Deceniul vaccinurilor - un angajament de 10 miliarde de dolari pe 10 ani pentru cercetarea, dezvoltarea şi livrarea de vaccinuri".

În 2019, Gates a declarat pentru Becky Quick de la CNBC, în emisiunea "Squawk Box", de la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveţia: "Simţim că a existat un randament de peste 20 la 1" pentru investiţia sa de 10 miliarde de dolari în dezvoltarea de vaccinuri.

Citiți și Ce nu te omoară te face mai puternic: Coabitarea cu bacteriile şi virusurile

În interviul cu McCullough, Leake a fost întrebat de ce vaccinurile COVID, care au fost dezvoltate în grabă, au fost promovate ca fiind sigure şi prezentate ca fiind singura soluţie la pandemie, în timp ce tratamentele alternative eficiente au fost demonizate.

"Ceea ce am descoperit în cercetările noastre şi ceea ce am documentat în cartea noastră este că acest lucru a fost planificat cu mult timp înainte", a declarat Leake.

El l-a criticat, de asemenea, pe Gates pentru obsesia sa faţă de vaccinuri.

"[Gates] pare să-şi fi mutat într-un fel spiritul monopolist de la afacerea cu software la business-ul cu vaccinuri", a spus Leake.

Gates este, de asemenea, fondatorul şi principalul membru activ al Coaliţiei pentru Pregătire şi Inovare în caz de Epidemii (CEPI), care a fost lansată în cadrul Forumului Economic Mondial în 2017. În planul de acţiune al organizaţiei, acesta pare să se concentreze în întregime pe dezvoltarea de vaccinuri, fără nicio menţiune despre alte tratamente pentru epidemiile virale, a spus McCullough.

CEPI afirma că reuneşte şefi de guvern, întreprinderi private şi filantropi pentru a "accelera" dezvoltarea de vaccinuri pentru prevenirea viitoarelor "epidemii şi pandemii" şi pentru a se asigura că "toate persoanele care au nevoie" au acces la aceste vaccinuri.

De altfel, unul dintre cele mai recente eforturi ale lui Gates în ceea ce priveşte proliferarea vaccinurilor este cartea sa "How to Prevent the Next Pandemic" ["Cum să prevenim următoarea pandemie" - n.tr.]. În această carte, Gates pledează pentru înfiinţarea unei organizaţii globale bine finanţate, care să fie gestionată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii din cadrul Naţiunilor Unite, a cărei sarcină ar fi să caute şi să reacţioneze la următoarea pandemie din lume, a declarat McCullough.

The Epoch Times a contactat Fundaţia Bill şi Melinda Gates pentru a cere un comentariu.

Citiți și COVID-ul lung ar putea fi cauza hepatitei misterioase la copii [studiu]

McCullough a declarat că, deşi vaccinurile, în general, nu fac mare lucru pentru a preveni îmbolnăvirile cauzate de infecţiile respiratorii ale căilor superioare, acestea sunt, totuşi, împinse pentru a opri pandemia COVID-19.

"Nu există nicio injecţie care să facă, practic, ceva pentru o boală respiratorie", a spus McCullough, adăugând că vaccinurile COVID au fost introduse "pe baza unui postulat, acesta fiind: 'Vaccinurile sunt sigure şi eficiente, iar voi le veţi face'. Punct. Fără comentarii. Fără discuţii oficiale despre siguranţă şi eficacitate, fără garanţii de reevaluare, fără o revizuire lunară a siguranţei lor".

Siguranţa a fost pur şi simplu asumată, chiar şi după ce a fost publicată o lucrare ştiinţifică chineză care sublinia că există probleme majore de sănătate cauzate de vaccin pentru persoanele cu probleme de sănătate subiacente, a declarat McCullough.

McCullough numeşte această utilizare pe scară largă a vaccinurilor o "catastrofă biologică".

Mai mult, Administraţia americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a încercat să îngroape informaţiile îngrijorătoare despre siguranţa şi eficacitatea vaccinurilor, sigilând, timp de 55 de ani, "dosarul Pfizer", care reprezintă aproximativ o jumătate de milion de pagini de documente ce detaliază principalele descoperiri în dezvoltarea şi implementarea vaccinurilor, a spus McCullough.

Organizaţia "Public Health and Medical Professionals for Transparency" a dat în judecată FDA în temeiul Freedom of Information Act (FOIA) şi a cerut ca dosarul să fie făcut public.

În hotărârea sa, judecătorul districtual american Mark Pittman a declarat că cererea FOIA a grupului a fost "de o importanţă publică primordială" şi a ordonat ca FDA să facă publice 55.000 de pagini pe lună (pdf).

Din aceste documente, "am aflat că au existat 1.223 de decese în termen de 90 de zile de la publicarea programului Pfizer, la nivel mondial. Standardul este de obicei de 50 de decese pentru un produs utilizat pe scară largă, pentru a retrage produsul de pe piaţă", a declarat McCullough.

Citiți și OMS admite în sfârşit că teoria "scurgerii" coronavirusului din laborator este o posibilitate

Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), agenţiile americane care se ocupă de sănătatea publică, înregistrează decesele în sistemul lor de înregistrare a efectelor adverse la vaccinuri (VAERS).

În Statele Unite, McCullough a declarat că au fost înregistrate 13.000 de decese după administrarea vaccinului COVID.

"Este uluitor. Niciodată nu am lăsat un produs să funcţioneze în acest mod pentru o asemenea perioadă de timp fără a revizui siguranţa, fără a raporta siguranţa, fără a pune la îndoială siguranţa, iar rezultatul final să fie moartea", a spus el.

McCullough afirmă că au existat, de asemenea, o mulţime de efecte secundare non-letale, dar grave, ale celor trei vaccinuri majore, inclusiv leziuni cardiace, cheaguri de sânge şi boli inflamatorii.

The Epoch Times a contactat Pfizer, Moderna şi Johnson & Johnson pentru a obţine comentarii cu privire la siguranţa vaccinurilor.

"Ceea ce cred că nu a înţeles o mare parte din public este faptul că aceasta e o tehnologie complet nouă. Acestea sunt tehnologii de transfer genetic. Injectezi de fapt ARN mesager care codifică producerea proteinei spike, aşa că avem de a face cu lucruri din Star Trek", a declarat Leake.

McCullough a spus că afirmaţia potrivit căreia vaccinurile reduc spitalizarea şi decesele e falsă.

El a spus că nu există studii randomizate amănunţite despre medicamentul activ şi placebo care să arate o reducere a spitalizării şi a deceselor.

"Niciunul dintre vaccinuri nu a avut studii clinice efectuate comparativ cu grupul placebo. Ceea ce s-a întâmplat de-a lungul timpului este o naraţiune falsă care s-a dezvoltat din datele observaţionale", a spus McCullough.

Au existat multe "analize tendenţioase din partea investigatorilor şi a medicilor şi a celor din complexul biofarmaceutic care au investit pentru a promova vaccinurile", a spus McCullough.

El a adăugat că analizele se bazează pe date eronate şi părtinitoare, care nu ţin evidenţa persoanelor vaccinate ajunse la spital. În schimb, toţi cei care ajung în spital cu o infecţie COVID sunt număraţi implicit ca fiind nevaccinaţi.

"Pot să vă spun că cei care au făcut vaccinul au mult mai multe şanse să fi primit un tratament timpuriu, care este într-adevăr motorul pentru reducerea spitalizării şi a deceselor", a spus McCullough. El a dat exemplul lui Bill Gates, moderatorul CNN Anderson Cooper şi vicepreşedintele Kamala Harris, care sunt toţi vaccinaţi, dar au luat şi Paxlovid, un tratament timpuriu pentru COVID-19.

Leake a spus că rigurozitatea şi standardele de siguranţă care au fost aplicate la tratamentul timpuriu pentru COVID sunt complet ignorate în cazul noilor vaccinuri cu ARN mesager.

"Dintr-o dată, metodologia şi rigurozitatea de verificare a siguranţei şi eficacităţii sunt pur şi simplu aruncate pe fereastră în cazul vaccinului", a spus el.

McCullough mai susţine că pandemia s-ar fi putut încheia rapid dacă s-ar fi alocat resurse pentru a oferi pacienţilor cu risc ridicat tratamente timpurii cu hidroxiclorochină şi ivermectină, dar aceste tratamente timpurii au fost denigrate.

De asemenea, el a adus în discuţie anticorpii monoclonali, un alt tratament sigur şi eficient care, potrivit lui McCullough, a fost pus pe butuci în favoarea vaccinurilor.

În ciuda faptului că aceste tratamente timpurii funcţionează bine, ele sunt retrase de pe raft, dar vaccinurile, care nu s-au dovedit a fi nici sigure, nici eficiente, sunt prezentate publicului ca fiind soluţia pentru pandemie, a subliniat McCullough.

Leake şi McCullough au descris ceea ce au observat şi documentat ca fiind o "soluţie vaccinală de tip monolit" pentru toate problemele de sănătate publică.

"Aşa sunt aceste fundaţii internaţionale: Fundaţia Gates, Fundaţia Rockefeller şi Wellcome Trust. Marii bancheri şi-au pus toţi banii în vaccinuri", a spus Leake.

Cartea celor doi documentează modul în care alte agenţii naţionale, precum National Institutes of Health, profită de pe urma acestor vaccinuri şi de pe urma relaţiei cu filantropi bogaţi.

"Ei au avut de fapt o întâlnire la vila lui Bill Gates, lângă Seattle, în 2000. Timp de 20 de ani, au lucrat împreună", a declarat Leake.

Există o agendă a vaccinurilor, în care puterea doreşte ca fiecare persoană să continue să se vaccineze pe termen nelimitat, a spus McCullough.

"Au împins-o înainte şi în acelaşi timp se prefac că uită de siguranţă, iar acest lucru este global", mai spune McCullough.

McCullough şi Leake au declarat că ar dori să vadă toate mandatele de vaccinare ridicate şi toate vaccinurile COVID-19 retrase de pe rafturi pentru o analiză amănunţită a siguranţei şi eficacităţii acestora.

"Am fost păcăliţi. Aceasta a fost, într-un fel, crima cea mare din timpul vieţii noastre, dacă nu din toate timpurile - vaccinarea în masă a lumii în mijlocul unei pandemii foarte răspândite şi în evoluţie", a spus McCullough.