USR, semnal de alarmă: Românii au fost minţiţi. PSD–ALDE majorează preţurile la benzină şi motorină
alte articole
Majorarea accizelor la benzină şi motorină, începând cu 1 septembrie cu cel puţin 45 de bani pe litru va duce la scumpiri în lanţ la majoritatea produselor, afectând grav puterea de cumpărare a românilor, a transmis marţi, în cadrul unui comunicat de presă, partidul Uniunea Salvaţi România.
"Cei mai afectaţi vor fi cei cu venituri mici, pensionarii şi angajaţii cu salariu minim pe economie, celor cărora coaliţia PSD–ALDE se laudă că le-a majorat veniturile. În realitate, încă o dată se demonstrează că guvernarea PSD–ALDE ia cu două mâini ceea ce promite să dea cu o mână", arată Uniunea.
Totodată, USR susţine că prin această majorare, practic se reintroduce supraacciza de 7 eurocenţi, adoptată tot de PSD în aprilie 2014 şi care a fost eliminată de la 1 ianuarie 2017 ca urmare a promisiunilor electorale făcute de liderul PSD.
"În campanie, domnul Dragnea anunţa că vor dispărea unele taxe, inclusiv supraaciza de 7 eurocenţi şi după şase luni de guvernare dezastruoasă guvernul condus de PSD anunţă că reintroduce această taxă în regim de urgenţă. Românii au fost minţiţi în faţă cu neruşinare", a declarat deputatul Dan Barna, purtătorul de cuvânt al USR.
Potrivit USR, majorarea accizelor la carburanţi va avea efecte devastatoare în economie, lovind în lanţ întreaga producţie de bunuri printr-o creştere neanticipată a costurilor de producţie. Competitivitatea economiei româneşti va fi puternic afectată iar companiile riscă să piardă competiţia cu producătorii din alte ţări.
"Incompetenţa şi amatorismul guvernului Tudose în gestiunea finanţelor publice va avea efecte dezastruoase pentru economia şi cetăţenii României care sunt tot mai controlaţi şi taxaţi la bani, contrar promisiunilor făcute de liderii PSD şi ALDE în campania electorală", a subliniat USR.
"Guvernul condus de Tudose pare că este guvernul României în exil şi transmite prin Radio Erevan. Românilor nu li s-au dat mai mulţi bani, ci li s-au luat prin noi impozite şi taxe de la contractele part-time şi mutarea contribuţiilor la angajaţi până la majorarea accizelor. Nu au fost reduse sau eliminate unele taxe, ci au fost reintroduse unele şi chiar inventate altele. Ceea ce face acest guvern este o sabotare a mediului economic real", a mai precizat Dan Barna.
Uniunea Salvaţi România consideră că guvernul PSD–ALDE conduce România spre un dezastru economic şi bugetar şi cere liderilor coaliţiei de guvernare să oprească acţiunile de destabilizare a ţării.