USR cere anticipate: România, băgată în criză de politicieni iresponsabili mânaţi de interese din sfera penală

PSD confirmă incapacitatea de a guverna, astfel că alegerile anticipate sunt în acest moment singura soluţie decentă, a transmis USR.
Andrei Pricopie
15.06.2017

Uniunea Salvaţi România constată cu îngrijorare că liderii coaliţiei de guvernare PSD-ALDE catapultează România într-o criză politică pentru a-şi satisface interesele pur personale din sfera penală, context în care alegerile anticipate reprezintă singura soluţie decentă în această situaţie, se arată într-un comunicat remis joi de partid.

"Constatăm că, cel puţin aparent, nedezvoltarea suficientă a relaţiilor cu Rusia a determinat CPExul PSD să îi spună конец [konieţ] lui Grindeanu dar acesta le-a răspuns cu нет [niet]. Ţine de consecvenţa politică faptul că evaluarea activităţii unui Guvern care şi-a atras eticheta de #noapteacahoţii să fie realizată de către Darius Vâlcov, un specialist în întâlniri nocturne cu iz penal şi capitonarea pereţilor cu tablouri de provenienţă ilicită.

Nu ne facem vreo iluzie cu privire la corpul comun din care provin atât domnul Dragnea, condamnat penal definitiv şi cercetat penal, precum şi domnul Grindeanu, semnatar al OUG 13/2017. Aceştia sunt exponenţi ai aceleiaşi clase politice iresponsabile, capabilă după cum vedem în aceste zile, să ducă ţara în criză politică la nivel guvernamental pentru interese partinice netransparente şi interese pur personale din sfera penală", se precizează în comunicatul citat.

Potrivit USR, mizele reale ale evenimentelor recente nu sunt măsurile de creştere a nivelului de trai sau perdeaua de fum a programului de guvernare, ci încercările nereuşite de a submina demersurile anticorupţie care i-au dus la exasperare pe cei doi preşedinţi cu probleme penale de la PSD şi ALDE. Liviu Dragnea pedepseşte Guvernul Grindeanu pentru eşecul planului de subminare a Justiţiei.

"USR este alături de milioanele de cetăţeni oneşti, plătitori de taxe şi impozite, care îşi doresc şcoli, spitale şi autostrăzi, nu politicianism, jocuri de culise şi manipulări. USR solicită o guvernare responsabilă, lipsită de populism, transparentă, predictibilă şi orientată strict către valorile europene şi transatlantice. În contextul actual, când cetăţenilor li se cere în fapt să aleagă între oferta de incompetenţă şi cea de hoţie furnizate de o coaliţie care a dovedit în doar şase luni incapacitatea explicită de a guverna, soluţia decentă şi necesară pentru România devine cea a alegerilor anticipate", a mai transmis USR.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor