USR: Luptă toxică pentru România. Avem de ales între un condamnat penal şi un Guvern incompetent
alte articole
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, foloseşte programul de guvernare pe post de paravan în faţa românilor pentru a justifica demiterea premierului Sorin Grindeanu şi a ministrului Tudorel Toader care nu au dat curs planurilor sale de subminare a Justiţiei din România, a tras un semnal de alarmă, în cadrul unui comunicat de presă, Uniunea Salvaţi România.
"Domnul Liviu Dragnea înţelege prin guvernarea României lupta împotriva Justiţiei, iar oricine din Guvern se opune acestei idei de a albi activitatea liderului PSD în raport cu justiţia are de suferit. După fostul ministru al Justiţiei, întregul Guvern este tras la răspundere. De altfel, un Guvern incompetent şi nociv pentru români chiar în propria evaluare a PSD. Doar trei membri din acest Guvern, întâmplător chiar oamenii de casă ai domnului Dragnea, au fost socotiţi satisfăcători. Această luptă din cadrul majorităţii este o luptă toxică pentru România şi ne arată că avem de ales între o persoană condamnată penal şi un Guvern incompetent", a declarat Dan Barna, purtătorul de cuvânt al USR.
USR nu va susţine Guvernul Grindeanu în cazul unei eventuale moţiuni de cenzură, deoarece consideră că este "un guvern toxic pentru România", cum nu va susţine nici "jocul pe care Dragnea înţelege să îl facă pe seama românilor".
"A apărut pe surse informaţia că USR ar susţine Guvernul Grindeanu în situaţia unei eventuale moţiuni de cenzură pe care PSD ar face-o. Este o ştire complet falsă. În niciun caz Uniunea Salvaţi România nu va susţine un guvern despre care am spus în întreaga perioadă că este un guvern incompetent şi un guvern toxic pentru România. Asta ca să fie o dezminţire oficială a acelei ştiri care înţeleg că circulă în spaţiul virtual", a afirmat Dan Barna.
Uniunea Salvaţi România atrage atenţia că în spatele "gălăgiei" iscate de conflictul între Dragnea şi Grindeanu se ascunde de fapt realitatea că până în prezent coaliţia PSD – ALDE nu a reuşit să îndeplinească programul de guvernare la care s-a angajat cu surle şi trâmbiţe în faţa românilor.
În acelaşi timp, USR susţine că România are nevoie de un Guvern responsabil care să aibă ca miză principală creşterea nivelul de trai al românilor şi nu salvarea corupţilor şi îmbogăţirea baronilor locali.