USL lucrează la o platformă de guvernare pe care o va prezenta în campania electorală, spune Vosganian

Epoch Times România
22.03.2012

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a anunţat joi că USL lucrează la o platformă de guvernare pe care o va prezenta în campania electorală.

"Lucrăm la nivelul comisiilor de specialitate şi la nivelul consiliului de coordonare a comisiilor de specialitate ale USL la o platformă de guvernare (...), urmând ca această platformă, în perioada campaniei electorale, împreună cu acele proiecte de lege, să facă obiectul unui document special. Atunci când românii vor vota, o vor face în cunoştinţă de cauză, ei vor şti care este programul de guvernare al USL", a declarat Vosganian.

El a mai spus că USL pregăteşte o serie de proiecte de lege, printre care şi un proiect alternativ la legea energiei propusă de actuala putere.

Referitor la proiectul de lege a energiei pregătit de USL, Vosganian a susţinut că acesta "nu inventează roata".

"Poporul român trebuie să ştie că, potrivit precedentelor de la Curtea Europeană de Justiţie, România nu era obligată să pună un termen atât de apropiat pentru liberalizarea în domeniul consumatorilor casnici. (...) Din perspectiva PNL, e condamnabil să derulezi măsuri de liberalizare fără să ai măsuri adiacente privind mediul competiţional, reducerea intensităţii energetice, privind creşterea productivităţii în domeniu şi deschiderea pieţei astfel încât numărul consumatorilor vulnerabili să fie cât mai mic şi liberalizarea să fie suportabilă", a explicat Vosganian.

Acesta a mai vorbit şi despre necesitatea renegocierii contractelor de energie.

"E nevoie de o negociere care să aibă în vedere mai multe componente, în situaţia în care contractele nu se pot rezilia. După atitudinea Guvernului, am sentimentul că aceste contracte au fost făcute aşa de bine de investitorii privaţi şi atât de prost de statul român, încât rezilierea lor ar fi costisitoare pentru România. Aşadar, o negociere în care să se aibă în vedere nişte elemente astfel încât intermediarii respectivi să renunţe sau să scurteze perioada", a conchis vicepreşedintele liberal.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor