Crin Antonescu: Încheierea unui protocol cu PNŢCD este periculoasă din punct de vedere juridic

Crin Antonescu. (www.pnl.ro)
Epoch Times România
19.03.2012

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, copreşedinte al Uniunii Social Liberale, consideră că discuţia privind încheierea unui protocol cu PNŢCD este periculoasă din punct de vedere juridic în condiţiile în care "Pavelescu are ştampila" acestui partid.

"Din punctul nostru de vedere, domnul Ciorbea reprezintă incomparabil într-o mai mare măsură decât domnul Pavelescu ceea ce înseamnă PNŢCD. Din punct de vedere juridic însă, domnul Pavelescu are ştampila şi de asta discuţia, repet, este periculoasă. De aceea, dacă vom găsi formule politice şi formule juridice vi le vom aduce la cunoştinţă", a declarat Crin Antonescu cu privire la un posibil protocol cu PNŢCD, anunţat de liderul ţărănist Victor Ciorbea.

Liderul liberal a subliniat că USL este deschisă tuturor formaţiunilor.

"Noi am spus în mai multe rânduri că USL este deschisă pentru toate formaţiunile politice şi civice care doresc să ni se alăture şi vom avea în sensul acesta discuţii şi cu domnul Ciorbea, cu o serie de alţi membri ai PNŢCD. Nu mă bag aici pentru că este o complicaţie juridică foarte mare, dar o să discutăm cu dânşii şi după ce o să convenim cu dânşii o să vă anunţăm. Vom vedea dacă vom reuşi acest lucru, sub ce formă şi în ce condiţii", a precizat Antonescu.

Liderul ţărănist Victor Ciorbea a anunţat, luni, că PNŢCD "autentic" urmează să semneze un protocol cu USL privind alegerile locale, legislative, dar şi susţinerea la prezidenţiale. "Este vorba de intrarea noastră ca PNŢCD autentic în USL", a afirmat Ciorbea, care a venit pentru o nouă rundă de negocieri la sediul USL.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor