Valeriu Zgonea (PSD): Revizuirea Constituţiei nu este refren electoral
Revizuirea Constituţiei nu poate fi nici refren electoral, nici sarcină de partid, a spus marţi deputatul PSD Valeriu Zgonea, într-un comunicat.
"USL este de acord cu revizuirea Constituţiei, cu o condiţie însă: ca această revizuire să fie făcută în interesul României. Comisia specială pentru revizuirea Constituţiei a fost înfiinţată în urmă cu aproape doi ani. (...) S-a întrunit această comisie, a dezbătut ceva? Nu. (...). Îi rog pe colegii mei din Parlament să spună când au fost convocaţi ultima oară la o dezbatere pe această temă. Oricum, vă spun eu, nu s-a discutat nimic, nu s-a întâmplat nimic", a spus Zgonea, potrivit comunicatului.
El a criticat şi afirmaţiile unor politicieni care acuză Opoziţia că nu vrea reducerea numărului parlamentarilor, arătând că există un proiect de lege în acest sens depus în Parlament de mai bine de o jumătate de an şi "care ar rezolva mult mai repede această problemă, pentru că poate fi votat printr-o procedură legislativă normală".
"Vom veni la dezbateri, dacă cei de la Putere sunt de acord să discute această lege. Actualizarea numărului de parlamentari trebuie oricum realizată în lumina rezultatelor recensământului. Pe de altă parte, considerăm că este periculos pentru viitorul democraţiei în România să desfiinţăm o Cameră a Parlamentului. Putem vorbi despre regândirea atribuţiilor Senatului, putem avea alegeri diferite pentru Cameră şi pentru Senat, dar avem nevoie de două Camere ale Parlamentului. (...) Nu suntem de acord să transformăm revizuirea Constituţiei într-o temă de campanie electorală. Avem nevoie de o dezbatere democratică adevărată despre modificarea Constituţiei, şi nu o simplă simulare grăbită", a mai spus deputatul social-democrat.
El consideră că o constituţie trebuie să conţină mai ales garanţii împotriva derapajelor de putere.
"Revizuirea Constituţiei nu este şi nu poate fi nici refren electoral, nici sarcină de partid. (...) Pentru revizuirea Constituţiei este nevoie de acordul a 2/3 din parlamentari, ceea ce nu este posibil în actuala configuraţie. Astăzi, Parlamentul României nu mai reprezintă voinţa românilor, atâta vreme cât nu se respectă configuraţia politică rezultată din alegeri. Aşadar, Constituţia României se poate revizui numai cu un Parlament cu o reprezentare corectă reieşită din alegeri", a conchis Valeriu Zgonea.