Uniune a partidelor naţionaliste. PRU îşi dă mâna cu PRM şi PND

Bogdan Diaconu anunţă o alianţă a partidelor naţionaliste româneşti şi neagă existenţa unui proiect comun cu Victor Ponta.
Bogdan Diaconu (Epoch Times România)
Ana Ion
03.04.2017

Liderul Partidului România Unită, Bogdan Diaconu, a anunţat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, o alianţă politică între partidul său, PRM-ul fondat de răposatul Vadim Tudor şi Partidul Noua Dreaptă. Alianţa se va numi Blocul Identităţii Naţionale în Europa, respectiv "BINE", relatează gândul.info.

Protocolul de constituire al blocului naţionalist a fost semnat duminică, urmând ca săptămâna aceasta cererea de înregistrare să fie trimisă la tribunal.

"Astăzi am semnat protocolul de constituire al Alianţei politice pe care o vom înregistra la Tribunal săptămâna viitoare - Blocul Identităţii Naţionale în Europa, denumită prescurtat "BINE", a anunţat Bogdan Diaconu, care a precizat că sloganul noii alianţe va fi "Facem BINE România!”.

La conferinţa de presă au luat cuvântul şi Adrian Popescu, preşedintele PRM şi Tudor Ionescu, prezentat ca preşedinte al Partidului Noua Dreaptă (PND).

Diaconu a mai declarat, răspunzând unei întrebări a presei, că nu există niciun proiect comun între PRU sau persoana sa şi fostul prim-ministru Victor Ponta.

"Nu există niciun proiect comun între PRU sau Bogdan Diaconu şi fostul prim-ministru Victor Ponta şi nu vom mai permite nimănui să folosească naţionalismul românesc pentru a-şi duce bătăliile de putere din PSD sau din altă parte", a declarat Diaconu, adăugând că i-a dat asigurări în acest sens liderului PSD Liviu Dragnea.

La rândul său, Adrian Popescu a precizat că la această alianţă va "accesa" şi Gigi Becali.

Reamintim, apropos de Victor Ponta şi PRU, că la alegerile parlamentare, Bogdan Diaconu promova sloganul Ponta premier. Mai mult, după alegeri, Sebastian Ghiţă, apropiat al fostului premier, s-a alăturat PRU unde a stat până a fugit din ţară de sub ochii poliţiei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor