PRU şi-a ales noua conducere. Ce planuri de viitor are partidul lui Bogdan Diaconu
alte articole
Partidul România Unită şi-a ales noua conducere, care este formată din Bogdan Diaconu - preşedinte fondator şi Andrei Piticaş - preşedinte PRU, reiese dintr-un comunicat de presă remis Agerpres.
Cel de-al II-lea Congres al Partidului România Unită, în cadrul căruia delegaţii organizaţiilor teritoriale au ales noua conducere a partidului, a avut loc sâmbătă.
La eveniment au participat invitaţi din România şi străinătate, respectiv Codrin Ştefănescu, secretar general adjunct al PSD, Cristian Bodea, fost senator, Roberto Fiore, preşedinte al Partidului Forza Nuova Italia, şi Nick Griffin, vicepreşedinte Alliance for Peace and Freedom, lider naţionalist din Marea Britanie.
În discursul său, Bogdan Diaconu a anunţat formarea alianţei dintre Partidul România Unită, Partidul România Mare şi Partidul Noua Dreaptă şi a subliniat importanţa existenţei unei astfel de alianţe în România şi Europa, se mai arată în comunicat.