Un tânar inginer din Moldova a prezentat un nou sistem de siguranţă a avioanelor
Inginerul moldovean Alexandru Bălan a prezentat miercuri un nou sistem de siguranţă a avioanelor - SIAAB 1 şi SIAAB 2. Potrivit "Infotag", inginerul a comunicat în cadrul unei conferinţe de presă că SIAAB 1 este un sistem de prevenire a exploziilor, acesta fiind instalat sub aripa aeronavei, astfel încât în momentul critic, cu ajutorul unor substanţe chimice speciale, să transforme kerosenul într-o masă neinflamabilă.
"SIAAB 2 reprezintă un sistem interior, care funcţionează după principiul substanţelor spumoase. El este instalat în salonul avionului, în rezervoare speciale, care permit în momentul impactului eliberarea acestuia. Într-un timp foarte scurt, interiorul aeronavei se umple cu masă spumoasă foarte densă, ce blochează mişcarea obiectelor aflate în interior. La contact direct cu aerul, aceasta capătă un volum de 416 ori mai mare, imobilizând persoanele şi, astfel, protejându-le de cădere. După 30 de secunde are loc o reacţie inversă, spuma se transformă în lichid, pasagerul este puţin ud, însă viu şi nevătămat", a spus inventatorul.
Potrivit inginerului, "experimentarea a fost efectuată cu succes, demonstrând că sistemul este funcţional", însă autorul vrea să verifice încă o dată capacitatea acestuia.
El afirmă că cercetările sale au trezit interes în SUA. Proiectul a fost realizat în decurs de şase ani, iar suma este echivalentă cu costul a şapte apartamente în centrul Chişinăului.
Precizăm că Alexandru Bălan s-a născut în satul Cojuşna, raionul Străşeni. A absolvit Facultatea de arhitectură la Universitatea Tehnică din Moldova, iar în prezent îşi continuă studiile la Universitatea din Helsinki, în domeniul ingineriei.