Un studiu remarcă nemulţumirea părinţilor est-europeni imigranţi faţă de sistemul de sănătate britanic
Părinţii est-europeni au ajuns să prefere să se întoarcă în ţările lor de origine pentru a-şi duce copiii la doctor sau la dentist din cauza listelor lungi de aşteptare ale Serviciului Naţional de Sănătate (NHS) din Marea Britanie, potrivit unui studiu referitor la migraţia copiilor.
De asemenea, părinţi din ţări precum Polonia, România şi Bulgaria se tem că şcolile britanice nu îi solicită suficient pe copiii lor, scrie joi The Telegraph.
Aceste concluzii au la bază descoperirile unui studiu efectuat pe parcursul a doi ani şi jumătate şi axat pe experienţele copiilor din Europa de Est ai căror părinţi au venit în Marea Britanie după extinderea Uniunii Europene.
Copii din Polonia, România, Bulgaria, Republica Cehă, Slovacia şi Ungaria, dar şi din alte câteva state nemembre UE, au fost rugaţi să ţină un jurnal şi au fost intervievaţi exhaustiv împreună cu părinţii şi profesorii lor.
Ancheta a arătat că, deşi părinţii au venit în Marea Britanie în căutarea unei 'vieţi mai bune' pentru copiii lor, mulţi dintre aceştia s-au confruntat cu izolarea şi au suferit din cauza separării de rude şi de prieteni, dezvoltând în unele cazuri probleme emoţionale serioase.
Multe familii au mărturisit că venirea în Marea Britanie le-a oferit noi oportunităţi, dar alţii au punctat faptul că au părăsit case la curte pentru apartamente la înălţime şi locuri de muncă slab plătite care îi ţineau departe de copiii lor ore bune. Totodată, studiul a evidenţiat o tendinţă spre destrămarea familiei şi divorţ, de multe ori în cazuri în care bărbaţii au fost cei care au venit primii în Marea Britanie pentru a lucra înaintea soţiilor lor. Au fost şi cazuri de rasism, inclusiv unul în care protagonistă a fost o familie de romi care a găsit o svastică desenată pe uşa de la intrarea casei.
Cercetători de la Strathclyde University au analizat vieţile a circa 60 de copii, ai căror părinţi s-au stabilit în diferite părţi din Scoţia, în cadrului studiului în valoare de 230.000 de lire sterline sprijinit de Economic and Social Research Council. Ei au constatat cum multe familii au păstrat legături puternice cu ţările de origine şi, uneori, chiar şi-au păstrat doctorul şi dentistul local - adesea din cauza listelor lungi de aşteptare din Marea Britanie.
O mamă poloneză le-a spus cercetătorilor: 'Copilul meu are astm, iar ei mi-au spus că trebuie să aştept două luni pentru un specialist, aşa că am decis să luăm avionul şi să mergem la doctorul pe care îl ştiam în Polonia'. Familia unei fetiţe bulgaroaice care are o problemă cu ochii a făcut acelaşi lucru: 'A trebuit să aşteptăm atât de mult pentru un specialist, încât mama mea a decis să zburăm până în Bulgaria şi să mergem la doctorul care m-a tratat prima dată acolo. A fost mai rapid', a povestit micuţa.
Pe de altă parte, cu toate că mulţi părinţi şi copii au afirmat că preferă sistemul de educaţie britanic, pentru diversitatea mai mare în ceea ce priveşte materiile studiate, unii dintre ei şi-au exprimat îngrijorarea pentru faptul că copiii lor nu mai erau la fel de solicitaţi la şcoală ca în ţările de origine. 'Eu vreau să fiu medic dentist, deci ştiu deja de ce materii am nevoie. Dar uneori profesorii cred că nu aş înţelege anumite lucruri, cu toate că eu am făcut acasă lucruri mult mai grele, de exemplu la matematică şi fizică', a povestit o adolescentă lituaniană de 15 ani.