Un referendum privind Europa: a venit vremea ca germanii să fie întrebaţi ce gândesc (Spiegel)

Sistemul democratic din Germania a avut de suferit ca urmare a crizei monedei euro, dar a şi făcut combaterea crizei mai dificilă. A venit timpul să se organizeze un referendum privind integrarea europeană. Numai atunci va avea Berlinul legitimitatea democratică de care are nevoie pentru a lua măsuri eficiente, se arată într-o amplă analiză publicată joi de Der Spiegel.

Săptămâna viitoare, Curtea Constituţională a Germaniei va emite o altă hotărâre cu privire la politica legată de euro. Nu se aşteaptă ca acest lucru să amelioreze fundamental situaţia. O hotărâre judecătorească nu poate face aceasta, dar ceva trebuie să se întâmple. Germania nu poate permite ca atât democraţia proprie cât şi Europa să se ruineze. Democraţia şi integrarea europeană constituie fundamentul ei. Problema este că cele două au ajuns în contradicţie una cu cealaltă. Democraţia împiedică o salvare rapidă a euro, în timp ce o salvare rapidă a euro subminează democraţia, potrivit publicaţiei germane.

O astfel de contradicţie impune o decizie. Ce este cel mai important pentru germani: democraţia lor sau Europa? Sau există o cale de a le reconcilia?

Potrivit Spiegel, politica de salvare a euro a schimbat structura de putere a Germaniei. Câştigătorul este executivul. Cancelarul german Angela Merkel negociază la Bruxelles cu ceilalţi şefi de stat şi de guvern. Acesta este organismul în care se iau deciziile majore, care sunt, de obicei, configurate în avans, în timpul discuţiilor bilaterale. Mai mult, executivul are cel mai puternic aparat în spatele său. În Germania, doar experţii din Cancelarie şi Ministerul de Finanţe au o idee de ce se întâmplă şi ce trebuie să se întâmple.

Un laitmotiv al administraţiei actuale este dorinţa de a face lucrurile în secret. De exemplu, Merkel a înfiinţat o mică comisie formată din nouă membri în Bundestag, care ar trebui să asigure un control parlamentar suficient asupra anumitor decizii. Ea permite Bundestagului să voteze cu privire la probleme legate de fondul de salvare a euro. Merkel a fost ''prinsă în flagrant'' de fiecare dată, dar a tot încercat, potrivit publicaţiei. Ea îşi depăşeşte atribuţiile, astfel încât să poată guverna eficient.

Parlamentul este perdantul aici. Parlamentarii nu sunt prezenţi la Bruxelles când au loc negocierile şi se iau deciziile. Nu au idee de ce se întâmplă deoarece nu dispun de instrumentele adecvate - o zonă esenţială pentru sistemul parlamentar, şi anume politica bugetară. Prin urmare, de abia sunt capabili să-şi îndeplinească funcţia actuală, aceea de a trage la răspundere guvernul.

Opoziţia nu mai joacă rolul său normal, deoarece problemele sunt atât de grave încât principalele partide politice - CDU conservator şi partidul-soră din Bavaria CSU, SPD de centru-stânga, Partidul Liber Democrat prietenos cu afacerile şi Verzii - sunt practic obligate să stea umăr la umăr. Toţi cei care nu votează cu majoritatea sunt văzuţi aproape ca trădători. Dar dorinţa de a se angaja în nesupunere este de fapt o virtute pentru un Parlament. Până în prezent, însă, laitmotivul aici a fost în principal obedienţa.

Curtea Constituţională Federală este câştigătorul aici. Întrucât un număr de parlamentari individuali şi cetăţeni refuză să sprijine politicile euro pe care majoritatea le-au decis, se adresează adesea instanţei din Karlsruhe. Mai mult ca oricând, judecătorii acesteia au devenit consiliul de supraveghere al politicii germane. Intervenţiile lor corective au devenit aproape de rutină, dar nu acesta este rolul pe care au fost destinaţi să-l aibă. Mai mult, în pofida libertăţii lor nu sunt suficient de liberi. Laitmotivul judecătorilor este funcţionalitatea. Când vine vorba de politica europeană, instanţa a devenit aproape un organism de guvernare.

Există şi un alt jucător puternic, care însă nu este inclus în nicio teorie a democraţiei: pieţele financiare. Ele au forţat politicienii să acţioneze şi să determine comportamentul lor, ca şi cum tranzacţioniştii şi nu oamenii sunt sursa supremă de putere politică şi autoritate. Laitmotivul lor este lăcomia. Merkel a promis deja cu amabilitate pieţelor financiare că lucrează la o ''democraţie îngăduitoare cu piaţa''.

Perdanţii sunt oamenii, care, potrivit Constituţiei germane, ar trebui să fie sursa oricărei autorităţi de stat. Într-o democraţie reprezentativă, alegătorii au putere asupra Parlamentului - când Parlamentul pierde, şi cetăţenii ţării pierd. Pentru a face lucrurile şi mai rele, rareori au fost mai confuzi aceştia din cauza evenimentelor politice. Ce este exact ESM? Cum se deosebeşte de EFSF? Care este relaţia dintre ESM şi EFSF cu BCE? Cine controlează aceste birocraţii? Care este impactul deciziilor asupra vieţii şi buzunarului lor? Politicienii au creat o structură de salvare atât de complexă încât aproape nimeni nu o mai poate înţelege. Din moment ce alegătorii nu mai pot lua decizii bazate pe raţiune, sunt nevoiţi să se bazeze pe emoţii, iar emoţiile nu sunt întotdeauna cea mai buna bază pentru decizii, în special atunci când vine vorba de problemele europene, potrivit Spiegel.

Prin urmare, scrie publicaţia, democraţia germană are în prezent o populaţie derutată şi un parlament copleşit, care este dominat de un guvern mai puţin derutat şi mai puţin copleşit şi de pieţele financiare. O astfel de democraţie are probleme în mod clar.

Politicienii au făcut apel la unitatea europeană drept proiect urgent. Dar dacă retorica lor sună bine, ea nu a fost în totalitate onestă. În realitate, ţările acordă încă prioritate intereselor naţionale.

Europa a fost întotdeauna un proiect de elită. Mulţi politicieni din Germania au crezut că unitatea europeană este un lucru bun şi au urmărit-o mai mult sau mai puţin pe ascuns, în orice caz fără a consulta populaţia. Ei au construit o Europă care le convine, fără un parlament puternic, dar cu o birocraţie puternică şi în care guvernele naţionale au o mare influenţă. Aceasta abordare, numită 'output legitimacy' de către cercetători, se bazează pe obţinerea legitimităţii prin rezultate. La vârful rezultatelor obţinute, alegerile oferă o legitimitate retroactivă.

A fost o greşeală gravă, aşa cum este evident acum, faptul de a nu lega introducerea monedei euro de crearea unui guvern financiar european care să fie supus controlului parlamentar. Sub forma sa actuală, uniunea monetară nu mai este un succes. Fiecare a făcut ce a vrut. Unii au făcut datorii pe care le-au putut gestiona, în timp ce alţii au făcut datorii pe care nu le-au putut gestiona. Iar acum Europa se confruntă cu o criză majoră.

Conceptul unificator al păcii în Europa şi-a pierdut din atractivitate. Interesele statelor membre sunt în contradicţie unul cu altul. Unii doresc cât mai multă solidaritate în criză, în timp ce alţii doresc cât mai puţină posibil. Şi nu există cale de a rezolva aceste conflicte într-o manieră democratică şi eficientă. Europa are şi ea probleme.

Potrivit Spiegel, a venit vremea să se consulte populaţia. Democraţia germană suferă în Europa, în timp ce Europa suferă în contextul intereselor naţionale ale statelor membre şi al lipsei unei structuri politice raţionale. Aceasta este starea actuală a democraţiei şi a Europei - bazele Germaniei postbelice. Ce direcţie ar trebui să ia Germania? Are democraţia prioritate în faţa Europei? Sau Europa are prioritate în faţa democraţiei? Germanii pot împăca democraţia lor cu integrarea europeană. Pentru a face acest lucru, ei ar trebui să fie consultaţi.

Criza actuală impune o întrebare majoră: este populaţia pregătită să transfere suveranitate Europei astfel încât politici eficiente privind euro să fie posibile? Acest lucru nu înseamnă că ar trebui rescrisă Constituţia germană, ci că ar trebui create Statele Unite ale Europei.

Dezbaterea care ar trebui să aibă loc în perioada premergătoare unui astfel de referendum ar fi valoroasă în sine. Deşi accentul cade pe politica fiscală, Germania ar trebui să se angajeze într-o dezbatere mai largă asupra a ce fel de Europă doreşte şi care va fi propriul ei rol. De data aceasta politicienii ar trebui să folosească argumente moderne în favoarea Europei, cum ar fi o cultură comună mare, un cuvânt de spus mai mare în politica globală şi condiţii favorabile pentru exporturile germane.

Dacă politicienii reuşesc să convingă majoritatea populaţiei, guvernul german va avea un mandat pentru a face campanie în Europa pentru o mai mare integrare în termeni de politică fiscală, în schimbul renunţării la suveranitate. Acesta este scenariul bun.

Dar şi scenariul rău este posibil, deşi el nu ar însemna sfârşitul Europei. UE a supravieţuit deja unui referendum francez care a respins Constituţia europeană. Guvernul german va putea continua să lucreze pentru a ajuta ţările afectate de datorie. Acest lucru va fi în conformitate cu legea bugetară germană, care nu va fi slăbită.

Indiferent ce se va întâmpla, democraţia va fi câştigătorul într-un asemenea referendum. Cauza integrării europene va putea câştiga, dar va suferi şi un regres, conchide analiza.