Un raport al ONU recunoaşte în sfârşit existenţa programelor de muncă forţată în China comunistă

Un nou raport al ONU privind formele contemporane de sclavie a constatat că este "rezonabil să se concluzioneze" că în regiunea Xinjiang, situată în extremitatea vestică a Chinei, există lagăre de muncă forţată. Zona a fost mult timp criticată de mass-media alternativă ca bază de operaţiuni pentru taberele imense de muncă forţată pe care China le foloseşte pentru a deţine persoane indezirabile, inclusiv milioane de indigeni uiguri, potrivit grupurilor pentru drepturile omului.

Ani de zile, maşina de propagandă a Partidului Comunist Chinez (PCC) a negat vehement existenţa lagărelor de concentrare în China, dar documentele scurse în 2019 despre programele de spălare a creierului din lagăre, precum şi înregistrări video scurse în 2020 au pus capăt acestei "dileme", informează ZeroHedge.

De fapt, programele de îndoctrinare folosite de China reprezintă o practică obişnuită în rândul ţărilor comuniste, care consideră credinţele şi practicile religioase drept o concurenţă inacceptabilă pentru colectivism şi cultul statului. Dacă un grup de oameni arată mai mult respect faţă de Dumnezeu sau faţă de propria lor credinţă decât manifestă faţă de guvern, atunci aceştia ar putea fi mai greu de controlat, astfel că devin "periculoşi" pentru autorităţi.

Programele pentru uiguri par să urmeze un model maoist/sovietic, care se concentrează pe munca forţată, separarea familiilor şi sesiuni elaborate de propagandă menite să insufle loialitate. Există însă dovezi că lagărele folosesc, de asemenea, ameninţarea cu tortura şi moartea ca mijloc de a obţine obedienţă.

Aceste programe de muncă forţată par a fi o prelungire a eforturilor de purificare etnică folosite de China pentru a pacifica şi absorbi Tibetul după ce l-a invadat militar în 1949. Modus operandi al Chinei comuniste este de a pretinde că regiunile epurate etnic sunt "deja parte a Chinei", chiar şi atunci când acestea sunt clar separate, nu numai prin geografie şi graniţe naţionale, ci şi prin cultură. Revendicarea proprietăţii istorice este modul guvernului comunist de la Beijing de a-şi justifica acţiunile, abordare tipic comunistă de altfel.

Într-un raport publicat marţi, Tomoya Obokata, raportor special al ONU, a declarat că există dovezi că munca forţată "în rândul minorităţilor uigure, kazahe şi a altor minorităţi etnice în sectoare precum agricultura şi industria prelucrătoare" a avut loc în regiunea Xinjiang. ONU nu a adoptat raportul ca poziţie oficială, ceea ce nu este surprinzător, dar este unul dintre primele cazuri în care ONU recunoaşte în mod deschis practicile de muncă forţată ale PCC.

Guvernul chinez a contestat rapid concluziile raportorului, acuzându-l pe Obokata de "abuz de autoritate" pentru a "defăima şi denigra China şi a servi drept instrument politic pentru forţele anti-China".

"Îndemnăm în mod solemn [un] anumit raportor special să schimbe imediat direcţia, să respecte faptele clare, să respecte mandatul Consiliului pentru Drepturile Omului şi codul de conduită al procedurii speciale, să îşi îndeplinească datoria într-un mod corect şi obiectiv. Nu a existat niciodată muncă forţată în Xinjiang", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Wang Wenbin, în cadrul unui briefing de presă susţinut miercuri la Beijing.

Aceasta este o altă reacţie tipică a comuniştilor atunci când sunt prinşi în flagrant delict, şi anume aceea de a face pe victima şi apoi de a-i condamna pe cei care atrag atenţia cu privire la infracţiunile comise de ei.

China susţine că programele de muncă au fost de fapt menite să "combată radicalismul" şi să "lupte împotriva terorismului", deşi nu a oferit niciodată vreo dovadă legitimă în acest sens. PCC sugerează, de asemenea, că lagărele generează lucrători care sunt "plătiţi", deşi această afirmaţie a fost infirmată de prizonieri şi de scurgeri de informaţii din interior. Indiferent dacă sunt plătiţi sau nu, toate dovezile arată că uigurii şi membrii altor grupuri sunt într-adevăr separaţi de familiile lor şi expediaţi împotriva voinţei lor să lucreze în fabricile chinezeşti.

Dincolo de expunerea practicilor oribile ale guvernului chinez, chestiunea muncii forţate şi a lagărelor de concentrare ilustrează problema mult mai mare a sistemelor colectiviste şi a înclinaţiei lor naturale de a se transforma într-o dictatură brutală.

Aceasta este în final calea pe care sfârşeşete orice model socialist/comunist; nu este ca şi cum China ar fi obligată de circumstanţe să adune aceşti oameni, să îi tortureze sau să îi folosească ca sclavi. Nu există nicio ameninţare directă la adresa Chinei. Mai degrabă, PCC şi alte guverne colectiviste văd ideile ca pe nişte ameninţări, deoarece ideile şi credinţele în afara doctrinei de stat oferă ALEGERI, iar puterea de alegere este glonţul de argint suprem pentru monstrul colectivismului. Alegerea înseamnă moarte pentru autoritarişti, aşa că orice alegere trebuie eliminată.