Un populism de stânga poate câştiga sprijin în masă în actuala criză

Deputatul britanic George Galloway şi candidatul la prezidenţialele din Franţa, Jean-Luc Mélenchon pun în lumină existenţa unui gol politic imens. Ascensiunea 'celui de-al treilea om'' în Franţa precum şi alegerile parţiale din Bradford arată, ambele, că un populism de stânga poate obţine sprijin în masă în aceste vremuri de criză, relevă ziarul britanic The Guardian într-o analiză de marţi.

Cursa prezidenţială din Franţa a fost transformată de ascensiunea fulminantă a lui Jean-Luc Mélenchon, fost ministru socialist şi candidat al Frontului de Stânga, care a ajuns de la 6% la 15% în câteva luni, devenind 'al treilea om' în scrutin. A realizat aceasta printr-o campanie populistă ''fără ruşine'' potrivit ziarului britanic, ţintind alegătorii din clasa muncitoare marginalizată, o pradă a Frontului Naţional, inspirând tineri şi absenteişti şi folosind acel gen de limbaj de stradă străin cercurilor establishment-ului politic pe care l-a abandonat.

Rezultatul a fost de 'senzaţie'. Luna trecută, Mélenchon a făcut apel la o 'insurecţie civică', în faţa a 100.000 de susţinători din Place de la Bastille din Paris. Sprijinit de comunişti, a raliat aproape întreaga stângă fracţionată în spatele său, cerând un plafon la veniturile de peste 360,000 de euro pe an, desfiinţarea NATO, controlul băncilor, retragerea din Afganistan, un referendum privind Tratatul UE, 'nesupunere' europeană şi dreptul lucrătorilor de a prelua fabricile ameninţate cu închiderea.

A atacat-o direct pe ''hărţuitoarea'' musulmanilor Marine Le Pen, pe care a denunţat-o ca 'fiara murdară ce scuipă ură' - şi a depăşit-o în sondajele de opinie, spulberând ameninţarea prezenţei ei în al doilea tur de scrutin, aşa cum s-a întâmplat cu tatăl ei în 2002. Mai grăitor, succesul lui Mélenchon i-a determinat pe cei doi candidaţi principali să adopte o retorică mai radicală privind economia: taxa de 75% pentru cei care câştigă peste un milion de euro pe an a lui Hollande a fost un răspuns direct la fenomenul Mélenchon, în timp ce chiar şi Sarkozy cere acum ca bogaţii să plătească mai mult şi se joacă cu ceva neascultare faţă de UE.

O campanie naţională franceză, care implică milioane de persoane, nu se compară cu rezultatul alegerilor parţiale de săptămâna trecută, din Bradford West, când George Galloway a obţinut o cotă mai mare de voturi decât în oricare alte alegeri parţiale din 1945 încoace şi mai multe voturi decât toate celelalte partide la un loc. Cu toate acestea, unele comparaţii sunt izbitoare, potrivit The Guardian.

În ambele cazuri, un fost parlamentar bine cunoscut din principalul partid de centru-stânga a folosit un populism radical carismatic de stânga pentru a mobiliza alegătorii înstrăinaţi, de la capătul tăios al austerităţii, împotriva unei elite politice care nu a reuşit să-i scoată din marasm timp de decenii.

Aşa cum este cazul cu Mélenchon, mass-media metropolitane îl detestă pe Galloway atât de mult - cu excepţia The Guardian, subliniază ziarul - încât nu au relatat despre valul tot mai mare de sprijin pentru partidul său ''Respect'' în timpul campaniei şi au fost incapabile să explice succesul lui altfel decât prin personalitatea şi capacitatea sa de a 'juca cartea musulmană'.

Este adevărat ca poziţia lui Galloway faţă de războaiele sprijinite de Occident în ocuparea lumii musulmane şi apărarea sa intransigentă a celei mai demonizate comunităţi din ţară i-au adus o anumită credibilitate într-o circumscripţie care are 37% populaţie musulmană. Apelul la retragerea din Afganistan se bucură de popularitate în ochii musulmanilor, dar este sprijinit şi de 70% din ţară.

Lovitura principală a lui Galloway în Bradford a fost însă reprezentată de reduceri, taxe de şcolarizare, şomaj, sărăcie şi declinul unui oraş neglijat şi prost administrat de toate partidele principale. Partidul său ''Respect'' a făcut campanie ca ''adevăratul Laburist'' împotriva Noului Laburism, Galloway declarând că vrea să 'tragă Partidul Laburist într-o direcţie progresistă'. Departe de împărţirea comunităţilor pe criterii etnice sau religioase, a câştigat majorităţi în fiecare parte din circumscripţie.

Bradford a fost un vot împotriva austerităţii şi războiului, dar şi împotriva unui establishment cu principii copiate, local şi naţional. Această alienare a fost în creştere ani de zile, dar în contextul reducerilor şi al standardelor de viaţă comprimate şi mai mult, sunt de aşteptat mai multe astfel de victorii oricând se iveşte ocazia.

Acest gen de alienare este comun în Europa dezindustrializată şi dereglementată şi poate fi exploatat şi de dreapta. Dreapta populistă este cel mai bine plasată pentru a exploata volatilitatea şi nesiguranţa generată de criză. Dar atât campania lui Mélenchon cât şi a lui Galloway sunt un memento că stânga poate stabili ritmul politic dacă este pregătită să dea o voce preocupărilor reale ale oamenilor.

În Franţa, cu cât votul pentru Mélenchon va fi mai puternic în primul tur, cu atât va fi mai dificil pentru Hollande să se supună într-o eventuală dispută cu Angela Merkel, Bruxellesul şi pieţele financiare.

În ceea ce priveşte Marea Britanie, o platformă în stil Mélenchon sau Bradford nu este o strategie câştigătoare la nivel naţional. Dar ambii vizează un spaţiu politic nereprezentat. Fie Ed Miliband este mai îndrăzneţ transformând moştenirea discreditată a Partidului Laburist şi oferind o voce puternica celei pe care el o numeşte 'baza afectată', fie alţii vor umple golul, deoarece costurile crizei muşcă profund, conchide The Guardian.