Fostul preşedinte al Parlamentului European Jerzy Buzek se află internat în spital
alte articole
Fostul preşedinte al Parlamentului European Jerzy Buzek a fost internat într-un spital din Cracovia, dar starea sa nu ar fi gravă.
Buzek, în vârstă de 72 de ani, care s-a retras de la conducerea PE în ianuarie, va fi supus unor teste şi analize, a declarat asistentul său, Robert Smolinski.
El a precizat că europarlamentarul nu s-a plâns de ceva anume, dar a avut recent o perioadă obositoare.
"Ca preşedinte al Parlamentului European a lucrat adesea între 18 şi 20 de ore pe zi şi a călătorit mult. De asemenea, vineri a lucrat până târziu şi a avut multe şedinţe", a explicat smolinski.
Jerzy Buzek a fost premier al Poloniei între 1997 şi 2001. Din 2004 el este membru al PE, reprezentând Partidul Popular European. Timp de doi ani a fost preşedinte al PE.