Un pasager nou în trenul spre Bruxelles
Unii nu ştiu nimic despre acest subiect, iar alţii par să fi uitat faptul că fosta Iugoslavie a avut un acord de parteneriat cu Uniunea Europeană (UE), în anii '80, iar în iunie 1999 Comisia Europeană a adoptat o serie de măsuri vizând îmbunătăţirea relaţiilor cu aceasta, dar ţara s-a destrămat, s-au succedat conflicte şi războaie şi situaţia s-a schimbat. Nu putem decât să formulăm supoziţii despre ce s-ar fi întâmplat dacă republicile fostei Iugoslavii nu ar fi mers fiecare pe calea sa, la fel cum putem doar să ne imaginăm ce se va întâmpla cu acelea dintre ele, care, 20 de ani mai târziu, se află în diferite etape ale aderării lor la UE - scrie, miercuri, portalul bulgar de ştiri balcanice şi europene EuInside.
Când a fost semnat tratatul privind aderarea la UE a Croaţiei, în decembrie anul trecut - urmând să intre în vigore în iulie a.c. -, întrebarea care s-a pus a fost încotro se va îndrepta fosta republică iugoslavă, iar unii au comparat chiar situaţia cu a te îmbarca pe Titanic, după ciocnirea cu asibergul. Un nou val de scenarii, susţinute de numeroasele incertitudini privind viitorul acestui proces, au fost lansate în ultimele zile, după ce joia trecută, 1 martie - între amânarea intrării României şi Bulgariei în spaţiul Schengen şi semnarea noului pact fiscal -, Consiliul European s-a pronunţat în favoarea recomandării miniştrilor de externe ai UE ca Serbiei să i se acorde statutul de candidat.
Euforia tipică pentru astfel de momente s-a temperat în perioada dintre decizia de a da undă verde şi anunţul deciziei oficiale, când trei state membre şi-au manifestat rezervele în legătură cu aceasta. Dacă Lituania şi Polonia au acceptat să cedeze rapid, poziţia României a rămas obstacolul final în calea Serbiei. Dacă România a avut dreptate să amintească de minoritatea sa vlahă din Serbia chiar în acel moment şi dacă ameninţarea evocată era reală nu constituie aspectul cel mai important.
Mai important este faptul că astfel de obstacole vor deveni probabil tot mai frecvente în viitor. Din cauza unor piedici similare, Macedonia a primit statutul de candidat în 2005 şi s-a recomandat începerea negocierilor de aderare, însă procesul în sine încă nu a fost lansat. La fel, debutul negocierilor UE cu Croaţia a fost amânat în repetate rânduri, iar negocierile în sine au durat şase ani.
De aceea, potrivit unor analişti, faptul că a primit un statut oficial reprezintă pentru Serbia un pas chiar mai important decât stabilirea unei date pentru începutul negocierilor de aderare. Deja este clar că Bruxellesul nu trebuie să aştepte până la raportul de progres cu privire la Serbia - ce urmează să fie publicat în toamnă -, pentru a stabili o dată de începere a negocierilor, dar în egală măsură este sigur că nu va lua nicio decizie înainte de alegerile prezidenţiale din această ţară, prevăzute pentru sfârşitul lui aprilie sau începutul lui mai: abia după aceste alegeri va putea fi reluat dialogul dintre Belgrad şi Pristina, care reprezintă, potrivit comisarului UE pentru extindere, Stefan Fule, un factor-cheie în ce priveşte viitoarea integrare în UE a Serbiei.
'Negocierile dintre UE şi Croaţia au durat cinci ani şi 10 luni din cauză că unele reforme s-au petrecut prea lent, în timp ce în cazul Serbiei durata acestei perioade va depinde de eficienţa reformelor necesare pe care le va desfăşura', a declarat analistul croat Damir Grubisa, într-un interviu acordat postului de radio Europa Liberă. Grubisa, care este directorul Centrului pentru studii europene de la Zagreb, este optimist: în opinia sa, statutul Serbiei de candidat la UE reprezintă un semnal pozitiv pentru stabilitatea întregii regiuni, iar problemele UU provin nu de la integrarea sa prea puternică, ci de la o integrare prea slabă. Rolul UE este de a ajuta statele mici să utilizeze mai bine instrumentele ce le sunt puse la dispoziţie astfel încât să se poziţioneze mai bine între 'marii jucători', conchide Grubisa.
Într-un articol intitulat 'Drumul greu al candidatului', revista sârbă 'Vreme' aminteşte că negocierile Ungariei de aderare la UE au durat din 1994 până în 2004, iar cele ale Sloveniei din 1998 până în 2004. În baza acestor exemple, revista sârbă se aşteaptă ca trenul de Bruxelles despre care fostul şef al diplomaţiei UE Javier Solana spunea că va fi gata să plece în 2008 va face până la destinaţie cel puţin şase-şapte ani. Având în vedere situaţia actuală a Europei - se adaugă în articolul din revista sârbă -, lungul nostru drum către Europa va dura cât existenţa primei Iugoslavii - între 1918 şi 1941.
