Fosta procuroare generală a SUA, Pam Bondi, depune mărturie în ancheta privind dosarele Epstein

Fosta procuroare generală a Statelor Unite, Pam Bondi, a compărut în faţa unei audieri cu uşile închise în Congres, în timp ce legislatorii încearcă să obţină răspunsuri cu privire la documentele încă nepublicate legate de ancheta Jeffrey Epstein.
Însă, vineri, Bondi a apărat abordarea Departamentului Justiţiei, afirmând că instituţia a făcut publice aproape trei milioane de pagini de documente în perioada mandatului său, inclusiv fotografii şi înregistrări video. Ea a descris aceste eforturi drept o încercare fără precedent de a spori transparenţa.
„Acesta a fost un proces extrem de complicat şi laborios. Din câte ştiu eu, departamentul a furnizat tot ceea ce era necesar conform Legii privind transparenţa dosarelor Epstein”, a declarat Bondi în faţa Comisiei de Supraveghere din Camera Reprezentanţilor, potrivit Al Jazeera .
De la revenirea sa la Casa Albă pentru un al doilea mandat, preşedintele Donald Trump s-a confruntat cu presiuni pentru a publica documentele referitoare la Epstein, un infractor sexual condamnat care a murit într-un aparent suicid în timp ce se afla în detenţie, în 2019.
Însă organizaţiile care apără victimele şi un grup bipartizan de politicieni au susţinut că documente esenţiale legate de caz rămân nedivulgate sau au fost redactate ilegal prin acoperirea unor pasaje cu cerneală neagră.
Unii au acuzat administraţia Trump că nu a respectat Legea privind transparenţa dosarelor Epstein, adoptată în noiembrie, care impune publicarea tuturor materialelor Departamentului Justiţiei referitoare la infractorul sexual în termen de 30 de zile.
Bondi a susţinut însă că toate documentele reţinute au fost verificate în mod corespunzător în conformitate cu legea.
„Echipa de profesionişti care a analizat toate materialele colectate m-a asigurat că singurele documente care nu au fost publicate au fost fie nerelevante, fie protejate prin privilegii legale, fie duplicate”, a spus ea.
Totuşi, a recunoscut existenţa unor probleme in procesul de publicare a dosarelor Epstein, inclusiv în ceea ce priveşte redactările.
„Au existat erori de redactare. Dar încă din prima zi a acestui proces, departamentul a fost angajat în direcţia responsabilităţii şi transparenţei”, a declarat Bondi.
Criticii spun că departamentul a eşuat la ambele capitole. Ei susţin că oficialii Departamentului Justiţiei au publicat numele şi fotografiile unor victime care nu fuseseră identificate public anterior, continuând în acelaşi timp să ascundă informaţii care ar fi trebuit făcute publice.
Au existat şi critici privind calendarul dezvăluirilor. Deşi legea impunea publicarea tuturor materialelor până în decembrie, Departamentul Justiţiei a declarat că documentele au fost făcute publice abia pe 31 ianuarie.
„Vreau fiecare document”
Înaintea audierii, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Camerei Reprezentanţilor, James Comer, a declarat că scopul său este să obţină răspunsuri privind orice documente nepublicate.
„Vreau fiecare document. Nu vreau să fie reţinut nimic. Vrem să aflăm adevărul pentru poporul american. Vrem să încercăm să facem dreptate supravieţuitorilor. Şi, din nou, acest caz nu a fost investigat temeinic. Cred că acesta este un lucru pe care îl putem vedea cu toţii”, le-a spus Comer jurnaliştilor.
Scandalul Epstein a urmărit administraţia Trump încă de la învestirea liderului republican pentru al doilea mandat, în 2025.
Deşi oficialii administraţiei Trump au promis transparenţă în cazul Epstein, criticii susţin că nu şi-au respectat promisiunile.
Noi relatări apărute în ultimul an au ridicat, de asemenea, întrebări cu privire la natura relaţiei dintre Trump şi Epstein, un finanţist bogat care şi-a construit un cerc social influent format din politicieni, academicieni, personalităţi culturale şi lideri de afaceri.
Trump şi Epstein au frecventat aceleaşi cercuri sociale în anii 1990 şi la începutul anilor 2000. Cu toate acestea, Trump a susţinut în repetate rânduri că a rupt legăturile cu Epstein înainte ca acesta să pledeze vinovat, în 2008, pentru solicitarea de servicii sexuale de la o minoră.
La momentul morţii sale, Epstein era acuzat la nivel federal de trafic sexual. Experţii estimează că numărul victimelor sale ar putea ajunge la sute.
Administraţia Trump a respins acuzaţiile potrivit cărora ar fi ascuns documente pentru a-l proteja pe preşedinte.
Bondi spune că "regretă profund” suferinţa supravieţuitorilor
Audierea de vineri nu a fost prima ocazie în care Bondi a fost întrebată pe Capitol Hill despre modul în care a gestionat scandalul Epstein.
În martie, de exemplu, Comisia de Supraveghere a Camerei Reprezentanţilor a emis o citaţie oficială prin care a obligat-o pe Bondi să depună mărturie în cadrul investigaţiei sale.
Ea şi adjunctul său de atunci, Todd Blanche, au participat ulterior la o sesiune de informare cu uşile închise, însă democraţii au părăsit sala, susţinând că audierea era „o farsă”, deoarece nu se desfăşura sub jurământ.
Audierea de vineri a fost, la rândul ei, un interviu transcris, nu o depoziţie filmată şi depusă sub jurământ. Comer a explicat că acest format a fost necesar pentru a-i asigura participarea.
Bondi a fost concediată pe 2 aprilie, pe fondul criticilor tot mai intense privind modul în care a gestionat dosarele Epstein.
Unii democraţi au avansat posibilitatea formulării unor acuzaţii de sfidare a Congresului împotriva lui Bondi pentru refuzul său de a coopera pe deplin cu investigaţia Camerei Reprezentanţilor.
Prezenţa lui Bondi la audierea de vineri vine la câteva zile după ce aceasta a dezvăluit că urmează un tratament pentru cancer tiroidian şi se recuperează după o intervenţie chirurgicală.
În timpul audierii, Bondi şi-a exprimat compasiunea faţă de victimele lui Epstein, spunând că îi pare „profund rău” pentru ceea ce au îndurat „din cauza acelui monstru”.
Ea a explicat, de asemenea, că nu era singura responsabilă pentru îndeplinirea cerinţelor Legii privind transparenţa dosarelor Epstein.
„În calitate de conducător al unui departament vast, cu responsabilităţi extinse, nu am coordonat personal fiecare aspect al acestui efort şi nici nu am efectuat eu însămi analiza documentelor”, a declarat Bondi.
În schimb, ea a indicat către adjunctul său, afirmând că „a delegat supravegherea acestui proces procurorului general adjunct Todd Blanche”.
După încheierea interviului de vineri, principalul reprezentant democrat din comisie, Robert Garcia, a acuzat administraţia că continuă să-l protejeze pe Trump de examinarea publică.
Garcia a susţinut că procurorul general adjunct Harmeet Dhillon, care a însoţit-o pe Bondi la audiere, a intervenit în repetate rânduri pentru a bloca întrebările privind legătura preşedintelui cu acest caz şi publicarea dosarelor.
„Aşadar, Departamentul Justiţiei este chiar acum acolo şi împiedică întrebările despre preşedintele Trump, despre ce s-a întâmplat in procesul de publicare a acestor dosare şi despre motivul pentru care atât de mulţi supravieţuitori au fost expuşi public, iar informaţiile lor au fost făcute publice”, le-a declarat Garcia reporterilor.
Supravieţuitorii s-au adunat, de asemenea, în afara sălii de audiere şi au cerut mărturii publice depuse sub jurământ.
„Până acum, Departamentul Justiţiei a făcut tot ce a putut pentru a intimida supravieţuitorii. Sper doar că va avea un moment în care îşi va aminti de propria umanitate şi de umanitatea noastră, îşi va regăsi compasiunea şi îşi va aminti că aceasta este o poveste mai importantă decât retorica politică”, a declarat Dani Bensky, una dintre supravieţuitoarele lui Epstein.
Comisia de Supraveghere a Camerei Reprezentanţilor este aşteptată să îşi continue investigaţia prin alte interviuri, inclusiv cu antreprenorul din domeniul tehnologiei Bill Gates, cu Kathryn Ruemmler, fost consilier juridic general al Goldman Sachs, şi cu Jes Staley, fost director executiv al Barclays, toţi având legături cu Epstein.