Ambiţiile Moscovei de a deveni centrul Eurasiei
Cel de-al treilea mandat prezidenţial al lui Vladimir Putin a dus la schimbarea priorităţilor în politica externă rusă, făcând din Federaţia Rusă principalul punct de orientare al regiunii Asia-Pacific. Noile ambiţii ale Moscovei de a deveni centrul Eurasiei au fost confirmate de summitul Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC) desfăşurat la Vladivostok. Cu toate acestea, nu se ştie exact dacă acest nou trend va aduce dividende reale modernizării ruse, scrie cotidianul Kommersant.
Primele o sută de zile ale noii preşedinţii a lui Putin şi evenimentele de la începutul toamnei au confirmat: noua versiune a liderului rus 'Putin 2', intens discutată de politologi şi mass-media, se realizează într-un domeniu în care schimbările erau aşteptate cel mai puţin - în politica externă. Putin a produs prima surpriză la scurt timp după inaugurare: nu s-a dus la summitul G8 de la Camp David şi nu s-a întâlnit cu preşedintele american Barack Obama, spre evidenta dezamăgire a Casei Albe, care a pregătit minuţios întrevederea dintre cei doi lideri.
Decizia liderului rus de a renunţa la vizita în SUA şi de a absenta la summitul G8 a constituit un fapt de senzaţie, în condiţiile în care în primii ani ai statalităţii ruse Moscova acorda mare atenţie summiturilor G8 şi reuniunilor ruso-americane la nivel înalt, considerând aceste evenimente un factor de măsură pentru statutul şi ponderea noii Rusii în lumea contemporană.
Această tradiţie, ale cărei baze au fost puse de Boris Elţîn, a fost urmată la început şi de Putin. Debutul lui Putin în politica externă a avut loc la summitul G8 din Okinawa, în anul 2000. După aceasta, Moscova a respins cu vehemenţă apelurile Congresului SUA de a o exclude din G8, demonstrând de fiecare dată că apreciază statutul său de membru în această organizaţie.
După două decenii, cele două părţi au făcut schimb de roluri: de data aceasta Putin a fost cel care demonstrativ nu s-a grăbit să ajungă la întrevederea cu Obama. În acelaşi timp, politica externă a Moscovei, care s-a răcit brusc şi faţă de G8 şi faţă de SUA, a înregistrat o schimbare radicală de accente, subliniază Kommersant.
După revenirea sa la Kremlin, Putin şi-a desfăşurat prima vizită nu peste ocean, ci în străinătatea apropiată, la Minsk, la preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, cu care a discutat perspectivele noului său proiect euroasiatic, dat publicităţii în ajunul alegerilor prezidenţiale, şi înfiinţarea Uniunii Vamale formată din Rusia, Belarus şi Kazahstan. De asemenea, primul forum internaţional la care a participat Putin a fost de data aceasta summitul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS), care s-a desfăşurat la începutul lui iunie la Beijing, iar primul lider de talie mondială cu care s-a întâlnit preşedintele rus a fost Hu Jintao, preşedintele Chinei. Turnura din politica externă a Moscovei a fost finalizată de cel de-al 24-lea summit al organizaţiei APEC, care s-a desfăşurat în septembrie în Extremul Orient rus.
Înfiinţată cu doi ani înainte de destrămarea Uniunii Sovietice, în 1989, APEC numără în prezent 21 de ţări din regiunea Asia-Pacific. Aceste ţări reunesc 42% din populaţia Terrei şi 55% din PIB-ul mondial. Resursele colosale şi dinamica de dezvoltare a celor mai puternice economii asiatice arată câştigător pe fondul problemelor crescânde ale UE şi ţărilor din zona euro, precum şi al recesiunii SUA. Ţinând cont de aceasta, experţii numesc regiunea Asia-Pacific 'regiunea secolului XXI-lea', unde se va muta treptat centrul de geopolitică şi al puterii economice mondiale.
Încă înainte de revenirea sa la Kremlin, Putin a dat de înţeles în mod direct că intenţionează să folosească în mod activ trendul Asia-Pacific în politica Moscovei în timpul celui de-al treilea mandat prezidenţial al său. Faptul că politica externă rusă trebuie să-şi umple pânzele cu 'vântul Oceanului Pacific', care, potrivit arhitecţilor săi, va conferi sens şi proiectului său de integrare euroasiatică, a devenit cunoscut încă înainte de ultimele alegeri prezidenţiale din Rusia. Într-un articol publicat în 'Moskovskie Novosti', Putin a numit viitoarea Uniune Eurasiatică 'o puternică formaţiune supranaţională, capabilă să devină unul dintre polii lumii contemporane' şi 'o legătură eficientă între Europa şi regiunea Asia-Pacific'.
Putin a dezvoltat această teză în discursul său de la summitul APEC, exprimându-şi încrederea că integrarea regională în cadrul regiunii Asia-Pacific 'va impulsiona dezvoltarea întregii economii mondiale' şi 'va juca un rol cheie în promovarea principiilor de deschidere a pieţelor şi comerţului liber'. Potrivit lui Putin, deja se desfăşoară negocieri privind liberul schimb dintre Uniunea Vamală şi Noua Zeelandă, iar un proces analog ar putea fi început şi cu Vietnamul. Kommersant remarcă şi declaraţia lui Putin cu privire la faptul că, la summitul APEC, Moscova s-a ghidat după poziţia consolidată a tuturor participanţilor Uniunii Vamale - Rusia, Belarus şi Kazahstan.
Astfel, aprofundarea crizei în Europa, dificultăţile din dialogul cu Bruxellesul, o ultimă manifestare a cărora o constituie ancheta antimonopol declanşată de Comisia Europeană împotriva Gazprom, relaţiile nereglementate cu SUA au făcut din proiectul eurasiatic şi din integrarea în regiunea Asia-Pacific noua magistrală a politicii externe ruse.
Însă cât de realizabilă este ideea înfiinţării unui spaţiu economic unic 'de la Lisabona până la Vladivostok'? Şi nu se va ciocni oare Moscova în noua sa strategie privind regiunea Asia-Pacific cu probleme şi factori iritanţi la fel de serioşi ca şi vechile sale boli din relaţia cu Occidentul?, se întreabă Kommersant. Astăzi, vocile singulare ale liberalilor, care în timpul preşedinţiei lui Medvedev afirmau că rolul-cheie în modernizarea rusă trebuie să-l joace cooperarea cu Occidentul, se aud din ce în ce mai puţin şi din ce în ce mai puternice sunt vocile celor care văd Moscova un nou centru al puterii economice şi geopolitice care se formează în mijlocul Eurasiei.
În opinia politologului Igor Zevelev, turnura politicii ruse spre regiunea Asia-Pacific este condiţionată de doi factori. În primul rând, este vorba de majorarea obiectivă a rolului Chinei şi al altor ţări asiatice pe plan global. În al doilea rând, atenţia pe care SUA şi Europa o acordă problemelor democraţiei şi drepturilor omului, precum şi pretenţiile lor la statutul de lider mondial se potrivesc prost cu linia Kremlinului spre apărarea suveranităţii în problemele interne şi poziţionarea Rusiei ca centru al puterii independent. 'În pofida faptului că Rusia se consideră din punct de vedere istoric parte a civilizaţiei occidentale, realităţile internaţionale obligă Moscova să vireze spre regiunea Asia-Pacific. Totodată, factorii politici interni îi conferă acestei turnuri o nuanţă ideologică', subliniază Zevelev.
De altfel, potrivit politologului citat, euforia Moscovei cu privire la posibilităţile 'regiunii secolului XXI-lea' s-ar putea dovedi prematură. 'Regiunea Asia-Pacific are suficiente probleme proprii. Pretenţiile comerciale reciproce dintre SUA şi China, stoparea de către companiile nipone a producţiei în China în contextul disputelor teritoriale, contradicţiile dintre China şi ţările din Asociaţia Naţiunilor din Sud-Estul Asiei (ASEAN) demonstrează că mecanismele Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) şi ale APEC funcţionează prost în condiţii conflictuale greu de prevăzut. 'Pe fondul acestor probleme, retorica optimistă a ultimului summit APEC s-ar putea dovedi un zgomot sec', conchide Zevelev.
