UE: "Retragerea necondiţionată" a Rusiei din Ucraina este o condiţie prealabilă pentru modificarea sancţiunilor

Anitta Hipper - purtătoarea de cuvânt a UE pentru afaceri externe şi politică de securitate (X - screenshot)
Redacţia
27.03.2025

Retragerea tuturor forţelor ruse din Ucraina ar fi una dintre principalele condiţii pentru ridicarea sau modificarea sancţiunilor UE, a transmis miercuri Comisia Europeană, potrivit Reuters.

Statele Unite au ajuns marţi la acorduri separate cu Ucraina şi Rusia pentru ca cele două părţi beligerante să îşi întrerupă atacurile pe mare şi împotriva ţintelor energetice, Washingtonul fiind de acord să facă presiuni pentru ridicarea unor sancţiuni împotriva Moscovei.

Uniunea Europeană nu a fost invitată la aceste discuţii. Comisia a declarat că UE salută acordul dintre Washington şi Kiev.

„Sfârşitul agresiunii ruse neprovocate şi nejustificate în Ucraina şi retragerea necondiţionată a tuturor forţelor militare ruse de pe întregul teritoriu al Ucrainei ar fi una dintre principalele precondiţii pentru modificarea sau ridicarea sancţiunilor”, a declarat purtătoarea de cuvânt a UE pentru afaceri externe şi politică de securitate, Anitta Hipper.

Rusia a declarat marţi că Statele Unite au fost de acord să o ajute să ridice o serie de sancţiuni şi restricţii impuse de Occident asupra alimentelor, îngrăşămintelor şi companiilor de transport maritim, ca o condiţie prealabilă pentru un acord privind securitatea maritimă în Marea Neagră.

Potrivit sursei citate, diplomaţii au afirmat că majoritatea restricţiilor menţionate de Kremlin se refereau la sancţiunile şi restricţiile impuse de Uniunea Europeană.

Comisia a adăugat că blocul nu are sancţiuni care vizează produsele agricole, dar are „tarife prohibitive” asupra produselor cerealiere importate din Rusia şi Bielorusia, care au intrat în vigoare la 1 iulie.

Tarife suplimentare pentru mai multe produse agricole, precum şi pentru unele îngrăşăminte, erau încă în discuţie.

Ţările Uniunii Europene au reînnoit cele două cadre de sancţiuni ale blocului împotriva Rusiei pentru încă şase luni, la sfârşitul lunii ianuarie şi la începutul acestei luni. Orice modificare a sancţiunilor necesită unanimitate în rândul celor 27 de state membre.

„Rusia trebuie să demonstreze acum o voinţă politică reală de a pune capăt războiului său de agresiune ilegal şi neprovocat. Experienţa a arătat că Rusia trebuie să fie judecată după acţiunile sale, nu după cuvintele sale”, a adăugat Hipper.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor