UE nu va mai finanţa reforma justiţiei din Moldova

UE va continua să ofere suport moldovenilor dar în prezent se analizează modul în care ar putea să ajute proiectele prioritare ce ar îmbunătăţi direct viaţa moldovenilor, afirmă Ambasadorul UE în RM Peter Michalko.
Moldova adera la U.E. (Epoch Times Romania)
Ştefan Sârbu
11.10.2017

Oficialii europeni anunţă că autorităţile din Republica Moldova nu au îndeplinit condiţiile UE pentru a primi un ultim transfer financiar în cadrul programului de reforme a sectorului justiţiei, în valoare de 28 milioane euro, de aceea această sumă nu va fi transferată în bugetul de stat al ţării, ci va rămâne la UE.

„UE a urmărit cu atenţie procesul de implementare a reformelor şi a notat că autorităţile din Republica Moldova au arătat un angajament insuficient pentru a implementa reforme în sectorul justiţiei în anii 2014 şi 2015. Cu alocarea insuficientă a fondurilor şi a personalului, reformele necesare nu au fost implementate. Ca rezultat, progresul înregistrat nu a fost suficient”, se arată într-un comunicat în care se mai precizează că UE a pus în aşteptare plăţile pentru suportul bugetar şi pentru alte patru sectoare.

Şeful Delegaţiei UE în R. Moldova, Ambasadorul Peter Michalko, menţionează că UE continuă să ofere suport moldovenilor, care lucrează din greu pentru un viitor mai bun, dar în prezent se analizează modul în care ar putea să ajute proiectele prioritare ce ar îmbunătăţi direct viaţa moldovenilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor