UE cere Italiei să explice situaţia deteriorării finanţelor publice

Sediul Comisiei Europene - Bruxelles (Mihut Savu / Epoch Times Romania)
Andrei Popescu
30.05.2019

Comisia Europeană a cerut în scris guvernului italian să explice situaţia deteriorării finanţelor publice ale ţării, a declarat o sursă UE, măsură ce ar putea pava calea ca Bruxelles-ul să lanseze săptămâna viitoare o acţiune disciplinară împotriva Romei.

Scrisoarea Comisiei reprezintă o obligaţie legală conform legislaţiei blocului european, în cazul în care o ţară are o datorie publică ce depăşeşte plafonul UE de 60% din PIB şi nu îl reduce în conformitate cu cerinţele.

Scrisoarea adresată Italiei a fost trimisă miercuri după întâlnirea săptămânală a comisarilor din cele 28 de state membre UE, a declarat pentru Reuters un oficial al blocului.

Italia va trebui să dea un răspuns până vineri. Franţa, Belgia şi Cipru au primit scrisori similare privind starea finanţelor lor publice. Fiecare ţară va fi evaluată individual, urmând a se ajunge la concluzii diferite privind paşii următori.

Situaţia Italiei pare să fie cea mai complicată.

Datoria sa naţională a crescut de la 131,4% din PIB în 2017 la 132,2% în 2018 şi va creşte la 133,7% în acest an şi la 135,2% în 2020, potrivit previziunilor Comisiei Europene, citate de Reuters.

În plus, deficitul structural al Italiei, care potrivit legislaţiei UE ar trebui să fie redus anual cu 0,6% din PIB până când se ajunge la un echilibru, a crescut în schimb în fiecare an începând cu 2015.

Deficitul structural, care exclude veniturile şi cheltuielile excepţionale (one-off) şi efectele ciclului de afaceri, urmează să ajungă la 2,4% din PIB în acest an şi la 3,6% în 2020 dacă nu se schimbă unele politici.

Situaţia este în contradicţie cu un compromis încheiat de Bruxelles cu Roma la sfârşitul anului trecut, în baza căruia Italiei i s-a permis să îşi menţină neschimbat deficitul structural, în loc să îl reducă, cu o relaxare marginală a datoriei în 2019, bazată pe o supoziţie optimistă de creştere economică.

Ideea a fost aceea de a permite politicilor economice ale noii coaliţii de guvernare eurosceptice să aibă efect şi să stimuleze creşterea, aşa cum a susţinut Roma că se va întâmpla.

În prezent, se estimează că economia Italiei va creşte în acest an, dar numai cu o mică parte din procentul de 1% preconizat la sfârşitul anului trecut. Datorită creşterii datoriei şi a deficitului structural şi în contextul în care vicepremierul italian Matteo Salvini face presiuni pentru reduceri de taxe în 2019, Comisia Europeană va reevalua poziţia fiscală a Romei în 5 iunie.

Evaluarea de săptămâna viitoare, care va lua în considerare “factorii relevanţi” care, potrivit Italiei, ar fi contribuit la deteriorarea situaţiei sale financiare, ar putea stabili că UE ar trebui să lanseze o procedură disciplinară împotriva Romei din cauza creşterii datoriei, au declarat oficiali pentru Reuters.

O astfel de acţiune disciplinară ar putea atrage o amendă de 0,2% din PIB-ul Italiei, adică 3,5 miliarde de euro, în cazul în care statul UE va ignora în mod repetat apelurile blocului de a-şi readuce finanţele într-o poziţie acceptabilă. Dar acest lucru va dura mult timp şi, din punct de vedere politic, pare să fie improbabil de realizat.

Decizia de a lua măsuri disciplinare va fi luată în cele din urmă de miniştrii de finanţe ai UE, pe baza raportului Comisiei, care mai întâi trebuie să obţină sprijinul adjuncţilor miniştrilor de finanţe din cele 28 de state membre.

Finanţele publice ale Italiei se află pe agenda provizorie a întâlnirilor miniştrilor UE din 8-9 iulie.

Vicepreşedintele Băncii Centrale Europene, Luis de Guindos, a avertizat miercuri că Italia a riscat costuri mai mari pentru accesarea de credite, ceea ce va afecta economia şi va depăşi beneficiile obţinute de creşterea cheltuielilor în cazul în care Roma nu respectă normele bugetare ale UE.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor