UDMR nu are încă o propunere pentru Ministerul Culturii

UDMR nu are încă o propunere pentru funcţia de ministru al Culturii, a declarat marţi Kelemen Hunor, preşedintele Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, precizând că formaţiunea sa va face o nouă nominalizare în prima jumătate a lunii septembrie.
Kelemen Hunor, declaraţii la suspendarea preşedintelui (Epoch Times România)
Loredana Diacu
26.08.2014

UDMR nu are încă o propunere pentru funcţia de ministru al Culturii, a declarat marţi Kelemen Hunor, preşedintele Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, precizând că formaţiunea sa va face o nouă nominalizare în prima jumătate a lunii septembrie.

"Nu avem încă o nominalizare făcută. Lucrurile sunt aşa cum le cunoaşteţi. Vom avea, dar deocamdată nu am făcut o nominalizare premierului. Săptămâna aceasta nu şi probabil nici prima săptămână din septembrie. Nu vreau să dau termene, dar aşa cum văd eu evoluţia lucrurilor — nu în această săptămână şi nici săptămâna viitoare", a precizat Kelemen Hunor, citat de Agerpres.

UDMR a propus-o pentru portofoliul Culturii pe Rozalia Biro, însă nominalizarea a fost respinsă de preşedintele Traian Băsescu în urmă cu două săptămâni. Şeful statului şi-a motivat respingerea arătând că Biro nu vorbeşte suficient de bine limba română pentru a ocupa acest post.

Şeful statului a evocat celebra gafă a Rozaliei Biro, care, pe vremea când era viceprimar al municipiului Oradea, sunată în timpul unei emisiuni radio de către un jurnalist de televiziune, a declarat că nu are acasă copii bipezi. Necunoscând bine limba română, a confundat termenul biped cu cerşetor.

Până când UDMR va face o altă nominalizare, Ministerul Culturii este condus în continuare de Kelemen Hunor, preşedintele UDMR.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor