Ucraina: Serviciul de pază a frontierei va reţine toate navele care intră sau ies din Crimeea

Ambarcaţiune de patrulare ucraineană U120 Skadovsk (Wikipedia.org)
Andrei Popescu
05.04.2018

Serviciul de pază a frontierei de stat din Ucraina a avertizat că va reţine toate navele care navighează spre sau dinspre peninsula anexată Crimeea. Avertismentul a fost lansat la o săptămână după ce serviciul a reţinut o navă cu pavilion rusesc, căpitanul acesteia fiind plasat în custodia autorităţilor.

Rusia a acuzat grănicerii ucraineni că au deturnat nava de pescuit crimeeană în 25 martie, după ce Kievul i-a acuzat pe cei 10 membri ai echipajului navei că au traversat ilegal frontiera Ucrainei.

Anexarea ilegală a peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia în 2014 a fost contracarată cu mai multe seturi de sancţiuni occidentale, iar Kievul continuă să numească Crimeea un teritoriu ocupat temporar.

“Agenţiile de aplicare a legii vor reacţiona imediat la încălcări ale normelor de intrare şi ieşire din şi în teritoriul ocupat”, a declarat Oleg Slobodian, purtător de cuvânt al Serviciului ucrainean de protecţie a frontierei, într-un interviu acordat miercuri website-ului Obozrevatel.

La câteva zile după ce a fost acuzat de traversarea ilegală a frontierei de către procurori ucraineni, căpitanul vasului rusesc, Vladimir Gorbenko, aparent a fost dus la un tribunal din oraşul ucrainean sudic Herson.

“Ar putea fi formulate acuzaţii foarte grave împotriva pârâtului, deşi nu este clar pe moment care vor fi acestea”, a susţinut avocatul lui Gorbenko, Dmitri Şcerbin, pentru agenţia rusă de ştiri de stat TASS.

Serviciul ucrainean de protecţie a frontierei a precizat într-o declaraţie publicată ulterior pe Internet că asigură toate proviziile necesare echipajului navei, inclusiv alimente, medicamente şi acces la avocaţi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor